Home / A fost azi în lume / 2020 / A fost 4 decembrie în lume – Cel mai mare producător de petrol din UE anunță sistarea totală a extracțiilor până în 2050, China extinde un amplu program de control al fenomenelor meteo, iar președintele Turciei speră ca Franța să scape de ”problema Macron”

A fost 4 decembrie în lume – Cel mai mare producător de petrol din UE anunță sistarea totală a extracțiilor până în 2050, China extinde un amplu program de control al fenomenelor meteo, iar președintele Turciei speră ca Franța să scape de ”problema Macron”

Material realizat de Andreea Ianoșiu și Oana Florea

Danemarca va sista exploatarea petrolului și gazului din Marea Nordului, ca parte a planului de a opri extracția combustibililor fosili până în 2050, conform BBC. Danemarca este privită drept cea mai loială țară dintre oponenții schimbărilor climatice, intenționând să ajungă la neutralitate energetică până în 2050. Deși este cel mai mare producător de petrol din UE, produce mult mai puțin decât alte state europene, precum Norvegia și Regatul Unit. Decizia este una considerată fără precedent, întrucât niciun producător de petrol de până acum nu a luat o astfel de hotărâre cu privire la exploatarea petrolului. De asemenea, guvernul de la Copenhaga prevede dezvoltarea unor noi tehnologii pentru captarea și stocarea carbonului, precum și crearea de locuri de muncă în industria de energie eoliană.

Relocarea mai multor sute de refugiați rohingya de către autoritățile din Bangladesh pe o insulă din Golful Bengal a stârnit controverse, existând temeri privind relocarea forțată a refugiaților, relatează CNN. Guvernul din Bangladesh a realizat pe parcursul mai multor ani o rețea de adăposturi pe insula Bhasan Char pentru aproximativ 100.000 de persoane care deocamdată se află la tabăra de refugiați din Cox Bazar, la granița cu Myanmar. Totuși,organizații pentru drepturile omului, cât și refugiații înșiși, și-au exprimat îngrijorarea privind această hotărâre, acuzând că  noua poziție de relocare este periculoasă din cauza fenomenelor naturale și a calității scăzute a serviciilor medicale. Refugiații consideră relocarea drept ”inumană” și cer oprirea procesului. Bangladeshul susține că relocarea va fi voluntară și nu se va efectua fără autorizarea experților în cauze umanitare. Refugiații din populația rohingya au plecat din Myanmar în Bangladesh din cauza violențelor militare izbucnite în 2017, evenimente în urma cărora Curtea Internațională de Justiție de la Haga au cerut Myanmarului să protejeze populația Rohingya de acte de genocid. 

Ajutoarele umanitare ale Organizației Națiunilor Unite pentru Etiopia au fost amânate din cauza conflictelor continue din provincia Tigray, relatează BBC. Oficialii Națiunilor Unite au declarat că nu au acces în zonă din cauza conflictului din capitala regională Mekelle, conflict soldat cu sute de victime. Milioane de oameni riscă să rămână fără mâncare și medicamente, în timp ce zeci de mii de oameni se îndreaptă spre Sudan. Se crede că taberele de refugiați vor rămâne fără hrană, iar Națiunile Unite depun eforturi consistente pentru a aproviziona refugiații. Ministrul etiopian al democratizării, Zadig Abraha,  a dezmințit zvonurile privind continuarea conflictului, însă oamenii din Mekelle spun că luptele continuă în apropierea orașului.  Trupele separatiste din Tigray (TPLF) s-au retras din Mekelle pentru a preveni un bombardament din partea ofensivei armate etiopiene. însă luptele au continuat la periferia orașului. Getachew Reda, membru al Cometitului Executiv al TPLF a declarat că  există deschidere spre negociere, pacea fiind cea mai importantă. 

China a decis extinderea substanțială a programului experimental pentru controlul și modificarea fenomenelor meteorologice pe o suprafață de circa 5,5 milioane de kilometri – de 1,5 ori mai mult decât suprafața Indiei, relatează CNN. Deoarece statul chinez are de suferit în urma unor consecințe nefaste din cauza schimbărilor climatice, acesta își propune ca noul program să vină cu măsuri reziliente și să contribuie la oprirea dezastrelor naturale, optimizarea agriculturii și să vină cu răspuns la problemele urgente precum inundații sau secetă. China folosește deja tehnica de modificare a norilor, prin injectarea unei cantități mici de iodat de argint și umiditate, schimbând tipul de precipitație. În 2019, programul de modificare a vremii a redus cu 70% pagubele provocate de grindină sectoarelor agricole din Xinjiang. Dacă până acum acest program era implementat la nivel local, acum discuțiile se extind vizavi de granița disputată cu India din Himalaya, Întrucât nu există coordonare între țările din regiune în ceea ce privește acest program, problematica de ”furt al ploii” a intervenit în disputele dintre cele două state vecine. 

Parlamentul portughez a aprobat vineri prelungirea stării de urgență până pe 23 decembrie, potrivit Reuters. Guvernul de la Lisabona pregătește măsuri pentru a stopa răspândirea virusului în perioada sărbătorilor de iarnă, starea de urgență putându-se prelungi până în ianuarie. Actuala stare de urgență presupune lockdown parțial în weekend pentru cea mai mare parte a țării și interzicerea deplasării pe timp de noapte. Prim-ministrul portughez, Antonio Costa, a declarat că în acest an ”Crăciunul nu va fi la fel”, însă guvernul plănuiește o relaxare a măsurilor în perioada Crăciunului. Este posibil ca deplasările între regiuni să nu fie interzise în 24 și 25 decembrie, însă vor fi introduse măsuri stricte pentru a limita adunările numeroase de Anul Nou.  Miniștrii portughezi s-au întâlnit vineri seară pentru a aproba noi măsuri, care urmau să fie aduse la cunoștință sâmbătă.  Primul val al infectărilor cu noul virus a fost unul relativ slab în comparație cu Spania și Italia, însă Portugalia a înregistrat un număr record de infectări și decese în timpul celui de-al doilea val. În ultimele zile se remarcă o scădere a cazurilor în această țară.

Vizita președintelui Donald Trump pentru susținerea a doi senatori pentru alegerile din statul Georgia îi îngrijorează pe rebuplicani, pe fondul criticilor aduse de președintele american conducerii partidului în urma alegerilor prezidențiale pe care acesta le-a pierdut recent, relatează CNN.  Dacă democrații vor câștiga ambele fotolii de senator, Senatul ar fi în proporție egală constituit din ambele grupuri reprezentante, ceea ce îi va permite vicepreședintelui Kamala Harris mai multă libertate în alegerea Cabinetului președintelui ales Joe Biden. Îngrijorarea vine și din faptul că, prin criticile puternice aduse de Trump public față de senatorii republicani, acesta arată că este mai obsedat de eșecul alegerilor prezidențiale decât de conservarea poziției republicanilor în Senat

Rusia, Arabia Saudită și alte state producătoare de petrol au convenit să înceapă producerea unei cantități mai mari de petrol de luna viitoare, chiar dacă criza actuală face ca cererea acestui bun să fie diminuată, relatează CNN. Petrolul se comercializează la mai mult de 49$/baril, adică cu 25% mai puțin față de anul trecut, dar marcând o recuperare, față de momentul în care prețul a scăzut la sub 20%/baril. Explicația analistului în domeniul energiei, Giovanni Staunovo, pentru creșterea prețului o reprezintă optimismul provocat de crearea vaccinului pentru COVID-19, de la care se așteaptă o explozie a cererii.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că speră ca Franța să scape de „problema Macron”, potrivit Al Jazeera. Președintele turc a declarat vineri că Macron este o povară pentru Franța care trece prin perioade dificile.  Relațiile dintre Turcia și Franța au fost tensionate în ultimele luni din cauza perspectivelor diferite asupra Siriei și din cauza publicării caricaturilor profetului Mahomed în Franța. După ce Macron a afirmat în octombrie că islamul se confruntă cu o criză la nivel global, Ergodan a îndemnat musulmanii din întreaga lume să boicoteze produsele franțuzești.  Erdogan a fost deranjat de atitudinea președintelui  francez  față de musulmani și a declarat că omologul său ”are nevoie de un control medical”.  De asemenea, cele două state se acuză reciproc în ceea ce privește conflictul din Nagorno-Karabakh, criza din Libia și conflictul dintre Grecia și Turcia referitor la drepturile de  explorare  în Marea Mediterană.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …