Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 3 martie în lume – Ales Bialiatski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, Olaf Scholz s-a întâlnit la Casa Albă cu Joe Biden, Prim-ministrul Italiei s-a întrunit la Abu Dhabi cu Ministrul Industriei și Tehnologiei Avansate din Emiratele Arabe Unite
Sursă foto: EPA via BBC News

A fost 3 martie în lume – Ales Bialiatski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, Olaf Scholz s-a întâlnit la Casa Albă cu Joe Biden, Prim-ministrul Italiei s-a întrunit la Abu Dhabi cu Ministrul Industriei și Tehnologiei Avansate din Emiratele Arabe Unite

Material realizat de Beatrice Vieru

Ales Bialiatski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat de un tribunal din Belarus la 10 ani de închisoare, informează BBC. Activistul pro-democrație, Ales Bialiatski, și alți trei membri ai Centrului pentru Drepturile Omului Viasna (OMCT) au fost condamnați pentru contrabandă și finanțarea protestelor opoziției din țară. Conform comunicatului de presă al organizației cei doi coacuzați ai lui Bialiatski, vicepreședintele grupului Viasna,Valentin Stefanovici, și Vladimir Labkovici, au fost condamnați și la nouă și respectiv șapte ani de închisoare. Aproximativ 1.500 de persoane din Belarus se află în închisoare din motive politice, potrivit mai multor organizații pentru drepturile omului. Majoritatea persoanelor se află în spatele gratiilor de la reprimarea protestelor din 2020, care au izbucnit după ce liderul statului, Alexander Lukașenko, s-a declarat președinte pe fondul acuzațiilor de fraudă din partea oponenților săi și a Occidentului. Bialiatski a primit Premiul Nobel pentru Pace în octombrie pentru munca sa în domeniul drepturilor omului și al democrației. Acesta și-a împărtășit victoria cu organizația rusă pentru drepturile omului Memorial și Centrul ucrainean pentru libertăți civile.

Președintele francez, Emmanuel Macron, s-a aflat într-o vizită oficială în Angola pentru a purta discuții cu omologul său, Joao Lourenco, în scopul reînnoirii parteneriatului strategic și semnarea unui acord economic, relatează France24. Macron s-a angajat în consolidarea parteneriatelor agricole cu Angola, identificând țara bogată în petrol drept „partener strategic în regiune”. Un alt subiect major care a fost inclus în agenda vizitei a fost încheierea unui acord pentru a stimula sectorul agricol din Angola, în special rezolvarea problemelor climatice și de protecție a apei. “Franța încearcă să construiască un parteneriat echilibrat și reciproc cu Angola. Acest lucru se potrivește cu ideea pe care o am despre acest parteneriat economic între continentul african și Franța”, a menționat Macron în discursul său. Vizita oficială a președintelui francez face parte dintr-un tur al Africii Centrale, într-o acțiune diplomatică pentru consolidarea noilor relații cu continentul. Acesta va efectua mai multe vizite diplomatice în Libreville, Brazzaville și Republica Democratică Congo.

Cancelarul german, Olaf Scholz, s-a întâlnit la Casa Albă cu președintele american, Joe Biden, pentru a discuta despre războiul din Ucraina și despre posibila implicare a Chinei, menționează Deutsche Welle. Vizita oficială a cancelarului german survine pe fondul temerilor conform cărora China ar putea începe să trimită arme în Rusia. Întâlnirea discretă dintre cei doi lideri a avut loc fără fast și ceremonie, lipsită de o conferință de presă comună. Întâlnirea oficială “nu este un semn de criză. Este o oportunitate de a aprofunda relația personală dintre cei doi lideri. Washington încă se uită la Berlin ca principală putere militară în Europa. Este o oportunitate de a face bilanțul “, a declarat Sudha David-Wilp, șeful biroului din Berlin al think tank-ului German Marshall Fund. Experții politici susțin că negocierile diplomatice ar putea provoca divergențe între cele două state din cauza pozițiilor lor diferite față de politica Chinei.

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, s-a întrunit la Abu Dhabi cu Ministrul Industriei și Tehnologiei Avansate din Emiratele Arabe Unite, Sultan Al-jaber, pentru a discuta despre cooperarea strategică și stabilirea unor relații bilaterale între cele două state, informează Rai News. Cei doi lideri politici au discutat despre exploatarea potențialului cooperării pe piețele ecologice, digitale și terțe, în contextul conferinței COP28, care poziționează Italia ca partener strategic în problemele de mediu. Vizita premierului italian urmărește relansarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări după ce interacțiunile diplomatice  s-au răcit în ultimii ani din cauza problemelor legate de afacerea companiilor aeriene Etihad – Alitalia și de stoparea exporturilor de arme decisă în timpul celui de-al doilea mandat al fostului prim-ministru, Giuseppe Conte. Meloni a sosit la Abu Dhabi, imediat după vizita sa oficială din India. Pe parcursul celor două zile de la Abu Dhabi este așteptată semnarea unui alt acord la nivel instituțional, dar și o declarație de intenție privind parteneriatul strategic al celor două state.

Oficialii de la Palatul Buckingham au anunțat într-un comunicat primele vizite oficiale de stat ale Regelui Charles al III-lea și ale Reginei Consoarte a Regatului Unit, Camilla, de la sfârșitul lunii martie, în Franța și Germania, relatează Le Monde. Conform comunicatului oficial, vizita marchează parteneriatul Marii Britanii cu Franța și Germania, evidențiind istoriile, cultura și valorile comune. „Va oferi, de asemenea, o oportunitate de a privi în viitor și de a demonstra numeroasele moduri în care Regatul Unit lucrează în parteneriat cu Franța și Germania”, au adăugat membrii Palatului Buckingham, citând în special lupta împotriva încălzirii globale și poziția fermă în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Suveranul britanic, în vârstă de 74 de ani, a devenit rege pe 8 septembrie. În calitate de prinț moștenitor, acesta a efectuat deja treizeci și patru de vizite oficiale în Franța și douăzeci și opt în Germania. Una dintre cele mai semnificative vizite ale unui monarh britanic în Germania datează din 1965, a fost efectuată de regina Elisabeta a II-a și este văzută ca momentul care a pecetluit reconcilierea dintre cele două țări după cel de-al Doilea Război Mondial.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 23 decembrie în lume – Președintele ucrainean, Volodimir Zelenskiy, l-a acuzat pe premierul slovac, Robert Fico, că sprijină indirect Rusia și pe Vladimir Putin, Premierul francez, François Bayrou, a anunțat numirea unui nou guvern pentru a încerca să pună capăt impasului politic, Autoritățile de la Kremlin au negat zvonurile apărute în presa internațională, conform cărora, soția fostului președinte sirian, Bashar al-Assad, ar fi depus cerere de divorț și ar intenționa să se întoarcă în Marea Britanie

Material realizat de Nicoleta Dumitru și Anca Badea    Președintele ucrainean, Volodimir Zelenskiy, l-a acuzat …