Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 28 septembrie în lume – Președintele Kazahstanului a anunțat că țara va crește importurile de petrol pe termen lung în Germania, Un tribunal din Elveția a achitat un cetățean belarus, iar Soldatul american, Travis King, s-a întors pe teritoriul SUA
Sursa foto: Malik Baghdasaryan/EPA/EFE

A fost 28 septembrie în lume – Președintele Kazahstanului a anunțat că țara va crește importurile de petrol pe termen lung în Germania, Un tribunal din Elveția a achitat un cetățean belarus, iar Soldatul american, Travis King, s-a întors pe teritoriul SUA

Material realizat de Mihai-Marco Percă și Teodora Anca

Reprezentanții juntei din Burkina Faso au prevenit o tentativă de luare a puterii de stat prin forță, conform BBC. Potrivit acestora, mai mulți ofițeri ai armatei ar fi plănuit să destabilizeze statul, atacând instituțiile republicii. Anunțul autorităților a venit la mai puțin un an de la preluarea puterii de către președintele Ibrahim Traoré, în urma celei de-a doua lovituri de stat, care a avut loc în 2022. Burkina Faso se confruntă cu o insurgență islamistă, care afectează și alte state din regiunea Sahel, precum Mali și Niger. Aproximativ 6.000 de persoane au fost ucise numai în acest an în urma atacurilor jihadiste, potrivit datelor furnizate de Armed Conflict Location and Event Data Project (Acled).

Președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, a anunțat construirea primului submarin produs local, anunță CNN. Lansarea vehiculului de luptă este rezultatul politicii de producere a armelor pe plan local, inițiate de către conducătorii Taiwanului, pentru a elimina dependența de achizițiile din alte state. Totodată, autoritățile insulei mai speră ca submarinele să prevină o potențială invazie a forțelor militare din China, care consideră regiunea o parte a propriului teritoriu și lansează periodic incursiuni în zonă.  Deși majoritatea statelor nu recunosc independența Taiwanului, pe care îl consideră teritoriu chinez, țări precum Statele Unite ale Americii sau cele care fac parte din Uniunea Europeană mențin relații diplomatice cu autoritățile din Taipei.

Președintele autoproclamatei Republici Nagorno-Karabah, Samvel Shakhramanyan, a anunțat că instituțiile regiunii vor fi dizolvate până la data de 1 ianuarie 2024, informează Politico. Astfel, regiunea separatistă Nagorno-Karabah va înceta să existe, iar populația etnică armeană rămasă va trebui să accepte să fie condusă ca parte a Azerbaidjanului. Aceasta va trebui de asemenea să se familiarizeze cu condițiile de reintegrare prezentate de către autoritățile din Azerbaidjan, urmând ca apoi fiecare rezident să decidă dacă mai rămâne sau nu în regiune. Controlul asupra Nagorno-Karabah a fost disputat în ultimele decenii între Armenia și Azerbaidjan. În urma operațiunii armatei azere de săptămâna trecută, peste 65.000 de etnici armeni s-au refugiat în statul vecin, un exod considerat de către premierul Armeniei, Nikol Pashinian, a fi “epurare etnică”.

Soldatul american, Travis King, s-a întors pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, după ce a fost eliberat de către autoritățile Coreei de Nord, conform NBC News. O declarație emisă de agenția de știri de stat KCNA a menționat că King a declarat că a “intrat ilegal” pe teritoriul nord-coreean din cauza “tratamentului inuman și discriminării rasiale” din cadrul armatei. Acesta va fi transportat cu avionul la Centrul Medical al Armatei Brooke din San Antonio, unde va fi supus activităților de sprijin post-izolare (PISA). Aceste activități au ca scop ajutarea prizonierilor de război să se reaclimatizeze și să facă față eventualelor traume sau stres post-traumatic. Travis King, în vârstă de 23 de ani, a traversat granița puternic înarmată în data de 18 iulie în timpul unui tur public al zonei demilitarizate dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Judecătorii Curții Supreme a Israelului au examinat mai multe contestații împotriva legii care vizează procedura de demitere a prim-ministrului israelian, Benjamin Netanyahu, relatează Deutsche Welle. Conform noii legi, un prim-ministru poate fi declarat inapt pentru funcție doar din motive medicale sau mentale, iar decizia poate fi luată doar de către prim-ministru sau guvernul său. Această modificare legislativă a stârnit controverse, cu critici care susțin că ea elimină una dintre verificările importante asupra puterii executive. Ulterior judecătorii instanței supreme vor decide dacă aprobă, abrogă sau amână aplicarea legii până după următoarele alegeri parlamentare.

Un tribunal din Elveția a achitat un cetățean belarus, acuzat că a participat la dispariția în condiții suspecte a trei figuri proeminente ale opoziției în Belarus în anul 1999, conform BBC. Cazul a început în 2019, când acuzatul, cunoscut sub numele de Yury Garavsky, fost soldat al trupelor Ministerului de Interne din Belarus, a contactat jurnaliștii și a susținut că a fost implicat în disparițiile celor trei opozanți. Cu toate acestea, acesta a negat că a luat parte la uciderea lor. Decizia tribunalului a adus o nouă turnură în acest caz complex și controversat, lăsând familiile victimelor în căutarea răspunsurilor pe care le-au așteptat timp de două decenii.

Președintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokayev, a anunțat în timpul unei vizite de la Berlin că țara va crește importurile de petrol pe termen lung în Germania, relatează Deutsche Welle. Acest anunț vine în contextul în care Berlinul a decis să renunțe la achizițiile de petrol rusesc, iar în acest an au fost expediate 500.000 de tone metrice de petrol din Kazahstan în Germania prin conducta rusă Drujba. În cadrul întâlnirii, Tokayev l-a invitat pe cancelarul Scholz să viziteze Kazahstan în viitorul apropiat. Această discuție bilaterală a avut loc înainte de summitul regional de vineri, care va include lideri din Uzbekistan, Turkmenistan, Kârgâzstan și Tadjikistan.

Despre PoliticALL

Vezi și

Retrospectiva 2024: Conflicte Armate, Crize  de Securitate și Drepturile Omului

Autor: Rus Andrei-Vasile   Anul 2024 a reprezentat o perioadă marcată de numeroase conflicte și …