Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 24 iulie în lume – Vladimir Putin a semnat o lege care interzice schimbările de gen în Rusia, Rezultatele alegerilor generale din Spania au fost neaștepate iar Statele Unite au trimis al doilea submarin cu propulsie nucleară în Coreea de Sud
Image: Derek Harkins/ZUMA Press/IMAGO

A fost 24 iulie în lume – Vladimir Putin a semnat o lege care interzice schimbările de gen în Rusia, Rezultatele alegerilor generale din Spania au fost neaștepate iar Statele Unite au trimis al doilea submarin cu propulsie nucleară în Coreea de Sud

Material realizat de Emilia Popescul.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege care interzice schimbările de gen în Rusia, relatează The Guardian. Liderul rus a semnat o lege care interzice persoanelor să își schimbe oficial sau medical genul, reprezentând o altă lovitură pentru comunitatea LGBTQ+. Legea, adoptată în unanimitate de ambele camere ale parlamentului, interzice orice „intervenție medicală menită să schimbe sexul unei persoane”, precum și schimbarea genului în documente oficiale sau înregistrări publice. Singura excepție va fi intervenția medicală pentru tratamentul anomaliilor congenitale. De asemenea, legea anulează căsătoriile în care o persoană și-a „schimbat genul” și interzice persoanelor transgender să devină părinți adoptivi. Represiunea asupra persoanelor LGBTQ+ a început în Rusia acum un deceniu, când președintele a anunțat că va pune accent pe „valorile familiei tradiționale” susținute de Biserica Ortodoxă Rusă.

 

Oficialii Statelor Unite au trimis al doilea submarin cu propulsie nucleară în Coreea de Sud, informează Deutsche Welle. Sosirea primului submarin american cu armament nuclear a determinat  Coreea de Nord să emită amenințări, sugerând posibilitatea utilizării unei arme nucleare ca răspuns. Conform declarațiilor marinei sud-coreeane, USS Annapolis s-a ancorat la o bază navală pe insula Jeju pentru a încărca echipament militar ca parte a unei misiuni operaționale nespecificate. Această mișcare este percepută ca parte a efortului comun al celor doi aliați pentru contracararea amenințărilor nucleare din partea Coreei de Nord. Submarinul, deși este propulsat de un reactor nuclear, nu este echipat cu arme nucleare și are în dotare doar arme convenționale. Misiunea sa principală este de a distruge nave și submarine inamice.

 

Activista pentru mediu, Greta Thunberg, a fost îndepărtată cu forța de poliție de la un protest în orașul suedez Malmo, relatează Al Jazeera. Incidentul a avut loc la doar câteva ore după ce un tribunal local a amendat-o pentru nerespectarea unei dispoziții a poliției în timpul unui protest similar în luna trecută. Thunberg, în vârstă de 20 de ani, a devenit o figură reprezentativă a activiștilor tineri pentru climă din întreaga lume. După ce a organizat proteste săptămânale în fața Parlamentului suedez, a recunoscut în timpul procesului că nu a respectat dispoziția poliției, dar s-a declarat nevinovată și a afirmat că a acționat din necesitate. Activista a afirmat în fața instanței că acțiunile sale sunt justificabile: „Cred că ne confruntăm cu o situație de urgență care amenință viața, sănătatea și proprietatea”. Instanța a ordonat ca Thunberg să plătească o amendă de 1500 de coroane suedeze (130 euro) și încă 1000 de coroane suedeze în Fondul pentru victimele infracțiunilor din Suedia.

 

O operațiune de combatere a traficului de persoane efectuată de Europol și Interpol s-a încheiat cu arestarea a 62 de suspecți, conform Reuters. Autorităţile din cinci ţări au destructurat o reţea criminală intercontinentală care trafica migranţi din Cuba către Uniunea Europeană. Europol şi Interpol au coordonat investigaţia internaţională. Potrivit unei declaraţii a reprezentanților Europol, reţeaua criminală s-a concentrat pe cetăţenii cubanezi aflaţi în situaţii vulnerabile şi, contra sumei de 9.000 de euro, organiza călătorii în Europa, furnizându-le documente false. În total, se suspectează că reţeaua criminală a reuşit să introducă în mod ilegal aproximativ 5.000 de cetăţeni cubanezi în Uniunea Europeană. Pe lângă arestări, poliţia a confiscat şi 18 proprietăţi imobiliare, 33 de vehicule şi 144 de conturi bancare, alături de sume impresionante de bani în diverse monede.

 

Rezultatele alegerilor generale din Spania au fost neaștepate, reprezentând opusul a tot ceea ce prognozaseră sondele de opinie și analiștii, anunță The Guardian. Alegerile, convocate de prim-ministrul Pedro Sánchez, erau așteptate să conducă la formarea unui guvern de coaliție între Partidul Popular (PP) conservator și partidul de extremă dreaptă Vox. Deși PP a terminat pe primul loc și a câștigat cu 47 mai multe locuri decât în alegerile din noiembrie 2019, victoria sa în fața PSOE-ului în creștere a fost mult mai strâmtă decât s-a prevăzut și partidul nu a reușit să obțină majoritatea absolută pe care o spera. PP a câștigat 136 de locuri, iar Vox 33, oferindu-le în total 169 de locuri – cu șapte locuri mai puțin decât cele 176 necesare pentru majoritatea absolută în Congresul Spaniei, care are 350 de locuri. PSOE a obținut 122 de locuri – cu două mai multe decât ultima dată – în timp ce aliații săi din noua coaliție de stânga Sumar au obținut 31, oferind celor două partide principale de stânga din Spania un total de 153 de locuri.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 13 noiembrie în lume – Marine Le Pen a fost acuzată de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, Donald Trump și Joe Biden s-au întâlnit la Casa Albă iar Liderii principalelor partide din Germania au stabilit organizarea alegerilor federale anticipate pe 23 februarie 2025

Material realizat de Mihai Turcu. Curtea Supremă a Indiei a decis că demolările de proprietăți …