Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 23 august în lume – Autoritățile din Ungaria au eliberat peste 1.400 de străini condamnați pentru contrabandă cu persoane, India a devenit primul stat care a lansat o misiune spațială în regiunea sudică a Lunii, iar Liderul chinez Xi Jinping a lipsit din cadrul unui forum de afaceri al grupului economic BRICS
Sursa foto: LiveMint
Sursa foto: LiveMint

A fost 23 august în lume – Autoritățile din Ungaria au eliberat peste 1.400 de străini condamnați pentru contrabandă cu persoane, India a devenit primul stat care a lansat o misiune spațială în regiunea sudică a Lunii, iar Liderul chinez Xi Jinping a lipsit din cadrul unui forum de afaceri al grupului economic BRICS

Material realizat de Romina Manolescu

India a devenit primul stat care a lansat o misiune spațială în regiunea sudică a Lunii, potrivit BBC. Astfel, India s-a alăturat grupului de state care au efectuat aselenizări anterior, după SUA, fosta Uniune Sovietică și China. O serie de celebrări au avut loc pe teritoriul Indiei, premierul Narendra Modi susținând că „India este acum pe Lună (…) Am ajuns acolo unde nicio altă țară nu a putut. “. Oficialii Organizației Indiene pentru Cercetare Spațială au declarat că „Chandrayaan-3”, a treia misiune de aselenizare a Indiei, va ajuta la realizarea unor descoperiri științifice „substanțiale”. Reușita Indiei a venit la doar câteva zile după ce nava spațială „Luna-25” a Rusiei a scăpat de sub control și s-a prăbușit pe Lună. India nu este singurul stat ai cărei reprezentanți și-au concentrat recent atenția către Lună – există un interes global din ce în ce mai mare, multe alte state având misiuni îndreptate spre suprafața lunii în viitorul apropiat.  

Talibanii au oprit 100 de femei care zburau spre Dubai pentru a beneficia de burse universitare de studiu, relatează Reuters. Președintele fondator al grupului Al Habtoor,  Khalaf Ahmad Al Habtoor, a declarat într-un videoclip postat pe Twitter că plănuise să sponsorizeze studentele pentru a-și continua studiile, finanțând inclusiv zborul cu care urmau să ajungă în Emiratele Arabe Unite. „Guvernul taliban a refuzat să permită fetelor care veneau să studieze aici – o sută de fete sponsorizate de mine – să urce în avion și deja am plătit pentru zbor, am organizat totul pentru ele aici, cazare, educație, securitate de transport “, a susținut acesta în videoclip. Administrația talibană a interzis accesul femeilor în universitățile și liceele din Afganistan. De asemenea, aceștia solicită ca femeile afgane care călătoresc pe distanțe lungi să fie însoțite de un bărbat, cum ar fi soțul, tatăl sau fratele lor.  

O femeie paralizată a putut să comunice printr-un avatar, care i-a tradus semnalele emise de creier în cuvinte și expresii faciale, relatează The Guardian. Noua tehnologie a ridicat speranțele legate de interfețele creier-calculator, fiind la un pas de a transforma viața oamenilor care și-au pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unor condiții precum accidente vasculare cerebrale sau scleroza laterală amiotrofică. Calculatorul a receptat 39 de sunete distinctive, iar un model de limbaj asemănător cu „Chat GPT” a fost folosit pentru a traduce semnalele cerebrale ale pacientei în propoziții inteligibile. Inteligența artificială a fost apoi folosită pentru a crea un avatar cu o voce personalizată pentru a suna ca Ann înainte de accidentare, pe baza unei  înregistrări de la nunta acesteia. Cu toate acestea, oamenii de știință au identificat anumite defecte, susținând că  tehnologia a decodat incorect 28% din cuvinte într-un test care a implicat peste 500 de fraze și a transformat semnalele cu o viteză de 78 de cuvinte pe minut, comparativ cu 110-150 de cuvinte rostite de obicei într-o conversație normală. 

Autoritățile din Ungaria au eliberat peste 1.400 de străini condamnați pentru contrabandă cu persoane, informează Al Jazeera. Guvernul și-a motivat decizia prin argumentul supraaglomerării din închisori, susținând că în sistemul său penitenciar există 2.600 de prizonieri din 73 de țări, care reprezentau costuri mari pentru contribuabili. Comisia Europeană, care este adesea în contradicție cu premierul Viktor Orban cu privire la problemele de stat de drept, a lansat o procedură legală împotriva deciziei oficialilor Ungariei. De asemenea, reprezentanții Uniunii Europene au declarat că nu există sisteme care să monitorizeze dacă contrabandiștii vor duce la capăt restul sentințelor în țările lor de origine. Ungaria a rămas o rută importantă a traseului Balcanilor de Vest folosit de contrabandiști pentru traficul de persoane în UE, deoarece aceștia se pot deplasa cu ușurință din Ungaria în zona Schengen a spațiului european. 

Liderul chinez Xi Jinping nu a participat în cadrul unui forum de afaceri al grupului economic BRICS din Africa de Sud, relatează CNN. În schimb, oficialul l-a desemnat pe Ministrul comerțului să pronunțe un discurs în numele său, în care a decretat hegemonia SUA. Xi a fost singurul lider BRICS care nu a participat la forum. Chiar și președintele rus,  Vladimir Putin, care nu a putut participa la summit personal din cauza unui mandat internațional de arestare pentru invazia Ucrainei, a transmis public câteva remarci legate de eveniment. După forum, Xi a participat ulterior la o cină găzduită de Ramaphosa, împreună cu liderii din Brazilia, India și Ministrul de externe al Rusiei.  „Este extrem de neobișnuit ca un lider chinez să se prezinte într-o țară care găzduiește o întâlnire multilaterală – în special una în care China este profund investită, cum ar fi BRICS – și să nu fie prezent la evenimentul de deschidere” a declarat directorul general al programului Indo-Pacific al Fondului Marshall German. Absența surpriză a lui Xi de la forum, remarcată de jurnaliștii prezenți, a ridicat mai multe semne de întrebare în rândul observatorilor pe termen lung ai politicii externe chineze.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 24 decembrie în lume- Sute de manifestanți au ieșit pe străzi în zonele creștine din Damasc pentru a protesta împotriva arderii unui brad de Crăciun, Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și-a făcut cunoscute intențiile de a avea o expansiune teritorială americană, Liderii opoziției din Coreea de Sud au anulat planul de a-l demite pe președintele interimar Han

Material realizat de Miruna Constantinescu și Luca Coșa Sute de manifestanți au ieșit pe străzi …