Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 2 martie în lume – Poluarea cu dioxid de carbon revine la nivelurile dinaintea pandemiei, cele aproape 300 de fete răpite de la o școală din Nigeria au fost eliberate, iar guvernatorul din Texas anunță ”redeschiderea 100%” a statului
Sursă foto: Reuters

A fost 2 martie în lume – Poluarea cu dioxid de carbon revine la nivelurile dinaintea pandemiei, cele aproape 300 de fete răpite de la o școală din Nigeria au fost eliberate, iar guvernatorul din Texas anunță ”redeschiderea 100%” a statului

Material realizat de Mircea Andrei Cuciureanu și Theodora Cristea

Austria și Danemarca au format, alături de Israel, o alianță  independentă de UE, prin care își propun să înceapă cercetarea și producția de vaccinuri împotriva mutațiilor noi ale virusului Covid-19, conform Reuters. Această reacție a fost cauzată de succesul programului de vaccinare al Israelului, în comparație cu abordarea Uniunii Europene, cea din urmă fiind criticată la scenă deschisă de mai mulți lideri europeni. Parteneriatul cu Israel a fost preferat atât din lipsă de doze de vaccin, cât și din reticența de a apela la vaccinuri produse în Rusia și China, așa cum au procedat liderii Cehiei și, respectiv, ai Ungariei.

Poluarea cu CO2 din atmosferă a revenit la nivelurile de dinaintea pandemiei de Covid-19, fapt cauzat de redeschiderea sincronizată și agresivă a economiilor globale, lucru ce amenință atingerea obiectivelor de stopare a încălzirii globale, conform Agenției Internaționale de Energie, citată de Al Jazeera. În ciuda demersurilor AIE de a promova energia „verde” la bazele economiilor naționale, în țări precum China, India și SUA nivelul de CO2 produs îl depășește pe cel de anul trecut. Cu toate acestea, aceeași actori importanți se alătură planurilor de combatere a degradării mediului, prin organizarea economiei cu energie regenerabilă la bază, prin cercetarea de noi combustibili și, respectiv, prin realinierea la tratate internaționale.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a avertizat că programul nuclear al Coreei de Nord continuă să se dezvolte în ciuda sancțiunilor aplicate de Organizația Națiunilor Unite, stârnind o „îngrijorare serioasă” pe scena internațională, relatează Al Jazeera. Agenții de monitorizare și inspectorii AIEA nu au dreptul să intre pe teritoriul statului peninsular, dar monitorizează situația prin sateliți. Prin declarațiile legate de securitatea națională prin armament nuclear ale liderului Kim Jong Un, prin testele cu rachete din luna ianuarie a acestui an și prin modernizarea facilităților de prelucrare a uraniului, Coreea de Nord violează rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și rămâne un obstacol în cale dezarmării nucleare globale.

Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au lansat un set coordonat de acțiuni împotriva mai multor demnitari ruși și instituții ale statului, în urma otrăvirii liderului opoziției, Alexei Navalnîi, conform BBC. Președintele american Joe Biden a adoptat o poziție mai agresivă față de liderul rus, Vladimir Putin, decât cea a predecesorului său. Alături de UE, în special țările baltice și Germania, s-au decis sancțiuni precum restricții de călătorie și înghețarea activelor pentru cei suspectați că au luat parte la tentativa de asasinare. Printre oficialii sancționați se numără Alexandr Kalashnikov, liderul sistemului de închisori din Rusia; Alexandr Bastrykin, șeful comitetului de anchetă; procurorul șef Igor Krasnov și Viktor Zolotov, liderul Gărzii Naționale.

Guvernul francez a anunțat că vaccinul împotriva Covid-19 produs de AstraZeneca poate fi folosit în siguranță de persoanele de peste 65 de ani, astfel revizuind poziția adoptată pe baza lipsei de date statistice la începutul campaniei de vaccinare, raportează BBC. În luna ianuarie, președintele Emmanuel Macron a pus sub semnul întrebării rata de succes a vaccinului Oxford-AstraZeneca. În urma a numeroase studii efectuate de către Franța, UE și Canada, vaccinul a fost desemnat ca fiind sigur pentru persoanele de peste 65 de ani. Astfel, oficialii francezi încearcă să schimbe opinia public formată inițial despre acest vaccin și încurajează oamenii să se vaccineze pe cât de repede posibil. 

Cele aproape 300 de tinere răpite dintr-o școală din nord-vestul Nigeriei săptămâna trecută au fost eliberate de către militanți, conform BBC. Din cele 279 de fete din statul Zamfara, mai multe au raportat vătămări corporale și au menționat că au fost amenințate cu arme de foc, însă nu au fost înregistrate victime umane. Guvernatorul statului Zamfala, Bello Matawalle, a negat că ar fi răscumpărat agresorii pentru eliberarea tinerelor, însă conform BBC, Președintele Buhari a admis că guvernatorii de stat obișnuiesc să plătească rapitorii “cu bani și vehicule”, și i-a sfătuit să își revizuiască strategiile. 

Sri Lanka a ales o insulă pentru a înmormânta trupurile neînsuflețite ale persoanelor infectate cu Covid-19 care aparțin comunităților minoritare creștine și islamice, raportează BBC. Până acum, guvernul obliga minoritațile religioase să își incinereze morții, în conformitate cu practicile budiste, și pentru a evita o potențială contaminare, dar în urma multor critici venind de la grupuri pentru drepturile minorităților, printre care Amnesty International și ONU, guvernul a decis să ofere insula Iranathivu, din Golful Mannar, drept loc pentru înmormântări. Insula a fost aleasă datorită numărului mic locuitori, în jur de 250 de oameni, dar decizia rămâne una controversată pentru diferitele culturi ale țării, dintre care aproape 10% sunt islamici. 

Un studiu din Republica Democratică Congo a descoperit un grup de oameni dintre care peste 4% au rezistență la virusul HIV, oferind speranță pentru un posibil remediu, zice BBC. În mod normal, mai puțin de 1% din oameni sunt capabili de a suprima virusul, deci descoperirea poate însemna un posibil pas înainte pentru un vaccin sau tratamente eficiente împotriva virusului, spun cercetătorii. Studiul condus de Mary Rodgers a fost publicat în jurnalul medical eBioMedicine și prezintă cel mai mare grup găsit până acum care poate menține o sarcină virală scăzută sau chiar nedetectabilă a virusului HIV. 

Marea Britanie a susținut decizia de a înjumătăți ajutorul monetar umanitar oferit pentru Yemen în perioada 2020-2021, în ciuda criticilor primite în acest sens, spune BBC. Ministrul de externe Dominic Raab a declarat că guvernul britanic va oferi “cel puțin” 87 de milioane de lire sterline în acest an, mult mai puțin față de cele 164 de milioane oferite în 2019-2020. Anunțul vine în urma deciziei guvernului britanic de a reduce bugetul internațional de ajutor cu 4 miliarde de lire în 2021-2022, ceea ce ar însemna că Marea Britanie nu își va atinge targetul ONU de a cheltui 0.7% din bugetul național pe ajutor extern. Guvernul britanic citează presiunea pandemiei asupra resurselor financiare ale țării ca motiv pentru măsurile drastice, în timp ce opoziția critică aspru decizia, alături de foști membri ai partidului Conservator. 

Guvernatorul statului Texas a anunțat că va renunța la măsura purtării obligatorii a măștii de protecție și că “redeschide Texasul 100%” începând de săptămâna viitoare, informează The Guardian. Texas va deveni astfel fi cel mai mare stat care renunță la obligativitatea purtării mășii decizie anunțată de guvernatorul Greg Abbott într-un discurs la Camera de Comerț din Lubbock, unde a listat lipsa oportunităților de angajare și dificultățile economice drept motivele principale pentru decizia sa, criticată de o parte a cetățenilor drept prematură de a redeschide statul. Noul ordin executiv va intra în vigoare pe 10 martie și va anula majoritatea celorlaltor ordine legate de Covid din statul Texas, unde numărul de morți a depasit 42.000 de la începutul epidemiei. 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …