Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 19 aprilie în lume – Donald Trump cere revizuirea acordului pentru ridicarea sancțiunilor economice impuse Iranului, FBI indică faptul că posedă dovezi solide în dosarul care privește implicarea Rusiei în alegerile SUA, iar parlamentul britanic aprobă organizarea alegerilor anticipate

A fost 19 aprilie în lume – Donald Trump cere revizuirea acordului pentru ridicarea sancțiunilor economice impuse Iranului, FBI indică faptul că posedă dovezi solide în dosarul care privește implicarea Rusiei în alegerile SUA, iar parlamentul britanic aprobă organizarea alegerilor anticipate

Material realizat de Adrian Călugăru și Iuliana Mihaela Dan

Administrația Statelor Unite ale Americii a declarat că va lansa o revizuire a deciziilor asupra ridicării sancțiunilor împotriva Iranului pentru a evalua dacă acestea sunt în interesul siguranței naționale ale SUA, recunoscând totuși că Teheranul și-a îndeplinit obligațiile asumate în ceea ce privește acordul încheiat în cazul dosarului său nuclear, informează Reuters. Secretarul de stat American, Rex Tillerson, a adresat o scrisoare președintelui Camerei Reprezentanților, Paul Ryan, în care a subliniat că Iranul și-a îndeplinit sarcinile cu privire la înțelegerea din 2015, însă rămân îngrijorări cu privire la rolul acestui stat ca sponsor al terorismului. Conform înțelegerii agreate între Iran și alte 6 puteri mondiale, Departamentul de Stat al SUA este obligat să notifice Congresul American la fiecare 90 de zile cu privire la îndeplinirea sarcinilor din înțelegere de către Iran, conform așa-numitului Plan de Acțiune Comprehensivă Comună (JCPOA). Aceasta este prima notificare făcută în timpul președinției lui Donald Trump, iar cererea acestuia de revizuire a oportunității ridicării sancțiunilor impuse Iranului nu este încă foarte clar cât va dura și nici ce consecințe va provoca.

Copiii refugiați neacompaniați din Grecia care încearcă să ajungă în alte state din Europa sunt forțați să se prostitueze pentru a-i putea plăti pe contrabandiștii care îi ajută să treacă granițele, se arată într-un raport al Universității Harvard, potrivit The Guardian. Raportul realizat de dr.Vasileia Digidiki și prof. Jacqueline Bhabha de la centrul pentru sănătate și drepturile omului al universității, relevă ”creșterea epidemică a exploatării sexuale și abuzul copiilor migranți din Grecia”. Majoritatea acestora, proveniți din Siria, Afganistan și Pakistan, care ajung în Grecia neînsoțiți nu posedă mijloacele financiare sau materiale pentru a-și putea plăti mai departe călătoriile pentru a ajunge în țările europene în care-și doresc, astfel încât sunt nevoiți să își vândă trupurile pentru a-și permite costurile. Autoarele raportului au lansat un apel disperat și au declarat că ”urgența nu mai poate fi ignorată. Nu mai putem privi nepăsători cum copii migranți sunt abuzați și forțați să se prostitueze la lumina zilei și în văzul lumii, în centrul Atenei, doar pentru a supraviețui. Este responsabilitatea noastră ca ființe umane să rezolvăm această urgență și să luăm măsuri imediate la toate nivelurile pentru a pune capăt acestei violări grotești a demnității și drepturilor umane”.

Evacuarea și transferul câtorva mii de sirieni din zone asediate au fost reluate în cursul zilei de miercuri, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează Al Jazeera. Procesul fusese suspendat la sfârșitul săptămânii trecute în urma unui atentat asupra convoiului de persoane care așteptau transferul, în urma căruia peste 120 de persoane și-au pierdut viața. Circa 3000 de persoane din satele pro-guvernamentale Foua și Kefraya, precum și aproape 300 din Zabadani și alte două zone controlate de rebeli au ajuns la punctul de tranzit de la Rashidin, de la periferia orașului Alep, aceștia urmând să ajungă în orașul controlat acum de forțele guvernamentale.

Biroul Federal de Investigații (FBI) a oferit indicii puternice potrivit cărora dosarul de investigație al legăturilor actualului președinte Donald Trump cu Rusia este suficient de solid pentru a fi susținut în fața unei instanțe, după ce agenția de spionaj a cerut în baza acestuia un mandat de supraveghere pentru Carter Page, un consilier pentru politică externă al lui Trump în perioada campaniei electorale, menționează Business Insider. Potrivit acestei informații, sursa citată subliniază că obținerea mandatului pentru Page reprezintă o dovadă clară că FBI posedă suficientă încredere în validitatea documentelor adunate la dosar pentru a le corobora și prezenta în fața unui judecător. Page, care la origini este un consultant pe probleme de energie, transformat ulterior în consilier pe politică externă, a intrat în atenția FBI în urma unui raport întocmit de fostul agent operativ britanic al MI6, Christopher Steele, care a lucrat sub acoperire la Moscova timp de 20 de ani, acesta aducând se pare suficient de multe dovezi pentru a indica faptul că Page acționează drept un agent al unei puteri străine pe teritoriul SUA.

În timp ce președintele SUA, Donald Trump, lua cina cu omologul său chinez, Xi Jinping, la câteva mii de kilometri distanță, guvernul de la Beijing aproba folosirea unor mărci comerciale pentru afaceri deținute de familia prezidențială americană, relatează The Guardian. Astfel, în ziua în care fiica președintelui, Ivanka Trump s-a întâlnit la rândul său cu președintele Chinei, statul asiatic a acordat o aprobare preliminară pentru trei mărci comerciale controlate de aceasta, printre care afaceri cu bijuterii, genți și servicii spa, potrivit documentelor oficiale. Compania Ivanka Trump Marks LLC a primit anterior undă verde pentru alte patru mărci, de la inaugurarea lui Donald Trump ca președinte, în timp ce alte 32 se află pe o listă de așteptare. Afacerile familiei prezidențiale a SUA au ridicat probleme etice serioase din cauza expansiunii acestora pe tot globul și a potențialelor interferențe dintre interesele comerciale vizate de acestea și funcțiile deținute atât de Donald Trump, ca șef al administrației americane, cât și de membrii familiei acestuia, după ce atât fiica sa, Ivanka, și soțul acesteia, Jared Kushner, dețin funcții-cheie la nivelul conducerii Statelor Unite ale Americii.

China susține că este extrem de îngrijorată în ceea ce privește dezvoltarea nucleară a Coreei de Nord, relatează BBC. Ministrul-adjunct de externe al Coreei de Nord a declarat pentru BBC că Phenianul va continua să testeze rachete și că există posibilitatea de a lansa un atac nuclear preventiv în cazul în care  SUA ar plănui un atac la rândul ei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lu Kang a declarat că Beijingul s-a opus cuvintelor sau acțiunilor care ar putea alimenta în continuare tensiunile deja existente. Vicepreședintele american, Mike Pence, care a făcut recent o vizită în regiune, a avertizat Coreea de Nord să nu pună SUA la încercare și a declarat că ,,era strategiei răbdării” cu Phenianul a luat sfârșit. Totodată, sursa citată a precizat că guvernul chinez pare să fie din ce în ce mai sceptic în ceea ce privește relațiile cu Coreea de Nord, aliatul său tradițional.

Securitatea a fost întărită în jurul zonelor de mitinguri politice și reuniuni din Franța, pe fondul temerilor unui atac terorist cu  care ar putea ave loc cu doar patru zile înainte de primul tur controversat al alegerilor prezidențiale, relatează The Guardian. Cei cinci candidați principali au promis să continue campania cu toate că agenții de poliție și serviciile secrete din Franța au petrecut câteva săptămâni în care i-au urmărit pe cei doi bărbați arestați marți ce erau suspectați de plănuirea unui „atac iminent și violent“, în perioada premergătoare votului de duminică. Oficialii au declarat că încă investighează posibile ținte ale suspecților, dar susțin că atacul lor încerca să „aibă un impact în perioada electorală” iar aceștia au adunat un arsenal de arme și echipamente folosite în scopul de a fabrica  bombe, inclusiv trei kilograme de exploziv care au fost găsite la domiciliul acestora. A fost raportat în decursul miercuri că instanța de judecată antiterorism din Paris a deschis o investigație preliminară care îl vizează pe suspectul Mahiedine Merabet în vârstă de 29 de ani, la 5 aprilie, după ce a primit o informație de la serviciile secrete britanice care au declarat că acesta a încercat să intre în contact cu ISIS în scopul de a le trimite un film care exprimă sprijinul pentru grupul terorist. Cei mai importanți cinci candidați la președinție au fost alertați imediat și sfătuiți să crească securitatea, atât în timpul liber cât și atunci când participăla întâlnirile lor politice. Procurorul din Paris, François Molins a declarat în decursul zilei de marți că arestarea lui Merabet și Baur a fost rezultatul „cooperării internaționale“ și a recunoscut că anchetatorii au încercat să stabilească obiectivele planificate.

Parlamentul britanic a votat în favoarea cererii premierului Theresa May în ceea ce privește organizarea alegerilor anticipate, relatează Al Jazeera. Parlamentul a votat în decursul zilei de miercuri cu 522 de voturi ”pentru” și 13 ”împotrivă” organizării alegerilor anticipate ce vor avea loc la 8 iunie. Theresa May a cerut cu o zi înainte, oarecum surprinzător organizarea de alegeri anticipate ca motiv pentru ca Marea Britanie se pregătească negocierile delicate privind ieșirea din Uniunea Europeană. Ea a declarat că va ține alegeri în iunie 2017, cu mult mai devreme decât cele programate în anul 2020, iar prin acest scrutin dorește să dea țării „siguranță și stabilitate“, în negocierea plecării din UE. May a declarat în parlament :”Eu cred că în acest moment de o enormă importanță națională, ar trebui să existe unitate aici, în Westminster, nu divizare. Alegerile generale vor oferi țării cinci ani de conducere puternică și stabilă pentru a trece prin negocieri și ne va asigura că suntem capabili să ducem aceste proces la capăt și să facem din el un succes, lucrul acesta fiind crucial.” Conservatorii conduși de May dețin actualmente 330 din cele 650 de locuri din Camera Comunelor. Partidul Laburist din liberal-democrații din opoziție au salutat oportunitatea de a își putea  prezinta din nou oferta electorală în fața alegătorilor, în timp ce Partidul Național Scoțian a descris declanșarea anticipatelor drept ”un proces cinic”. În urma votului din Parlament, legislativul britanic va fi dizolvat pe 2 mai.

Comandantul militar american din Irak a declarat că ISIS a declanșat un atac chimic pentru a se împotrivi avansării forțelor de securitate irakiene în orașul asediat din Mosul, rănind un număr mare de trupe locale în timpul unor ciocniri violente, relatează Washington Times. Generalul Joseph Martin a declarat că atacul care a avut loc săptămâna aceasta în zona de vest eliberată a orașului a avut ca urmare expunerea unor mai mulți membri ai unității irakiene vizate la un agent chimic cu grad scăzut, similar cu cel folosit în atacurile chimice anterioare împotriva forțelor de coaliție. Forțele irakiene și coaliția au reușit să  câștige lupta împotriva ISIS în partea de est a orașului în ianuarie. Forțele de coaliție continuă să efectueze teste în ceea ce privește agentul chimic folosit pe forțele irakiene, pentru a determina ce substanță specifică a fost folosită în atac, a declarat generalul Martin în cadrul unei teleconferințe din Bagdad. “Nu știm ce vom găsi după încercări,” a spus el, dar este destul de încrezător că materialul era o armă tip gaz de muștar folosită de ISIS. Acesta a refuzat să comenteze dacă consilierii militari americani și australieni care au fost atașați la unitatea irakiană au fost răniți în timpul atacului.

Președintele Comisiei Europene a confirmat că “discuțiile reale” dintre UE și Marea Britanie pot începe doar după alegerile generale din 8 iunie, relatează Independent. May și Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, au avut o convorbire telefonică marți seara, în urma anunțului surprinzător al primului ministru britanic cu privire la declanșarea alegerilor anticipate. “În urma conversației lor, președintele consideră că negocierile politice reale pe baza articolului 50 cu Regatul Unit vor începe după alegerile anticipate din 8 iunie”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, înainte de votul parlamentar de astăzi, care a confirmat data de 8 iunie ca data alegerilor generale. Guvernul britanic insistă că alegerile nu vor întârzia discuțiile cu privire la Brexit, care trebuie încheiate până la 29 martie 2019 în conformitate cu regulile articolului 50, care permit o perioadă de negocieri de doi ani. Cu toate acestea, oficialii UE au declarat inițial că discuțiile ar putea începe la sfârșitul lunii mai, odată ce un protocol detaliat de negociere a fost convenit între cei 27 de membri ai UE. Întârzierea ușoară a negocierilor cu privire la  Brexit înseamnă că discuțiile vor începe în jurul a trei luni după ce May a declanșat în mod oficial articolul 50.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 noiembrie în lume- La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un dar de la Dumnezeu” și a criticat „știrile false occidentale” despre emisiile țării, Guvernul slovac a propus o modificare a legislației referitoare la limbile oficiale ale statului, care ar restricționa utilizarea limbilor minorităților, inclusiv a limbii maghiare, în spațiile publice, Prim-ministrul Noii Zeelande, Christopher Luxon, a adresat în Parlament scuze oficiale, victimelor abuzurilor din instituțiile de protecție, după o anchetă care a dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri de abuz din țară

La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un …