Home / A fost azi în lume / 2024 / A fost 13 mai în lume – Partidul Socialist Catalan a câștigat alegerile parlamentare regionale anticipate, iar Angela Merkel își va lansa volumul de memorii în luna noiembrie
Sursă foto: People

A fost 13 mai în lume – Partidul Socialist Catalan a câștigat alegerile parlamentare regionale anticipate, iar Angela Merkel își va lansa volumul de memorii în luna noiembrie

Material realizat de Mihai-Marco Percă

Arhiepiscopul Bagrat Galstanian a făcut apel la mai multe proteste împotriva guvernului armean în contextul controversatului acord de delimitare a frontierei cu Azerbaidjanul, conform Radio Free Europe. Manifestanții au blocat câteva străzi din capitala Erevan și au cerut demisia premierului Nikol Pashinian. În temeiul acordului de delimitare a frontierei, autoritățile armene au acceptat să retrocedeze Azerbaidjanului patru sate care i-au aparținut în perioada sovietică și care au fost ocupate de către Armenia în anii ’90, în timpul Primului Război din Nagorno-Karabakh. Acordul a fost salutat de către oficialii Uniunii Europene și ai Statelor Unite ale Americii, însă opoziția din Armenia l-a criticat pentru cedarea de teritorii către Azerbaidjan fără a primi în schimb garanții. Premierul Pashinian a afirmat că este nevoie de concesii unilaterale pentru a preveni o agresiune militară azeră împotriva Armeniei.

Magistrații germani au decis că serviciul intern de informații poate continua să supravegheze partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), potrivit Politico. Potrivit hotărârii de respingere a recursului formulat de către reprezentanții partidului, agențiile de spionaj sunt justificate să clasifice formațiunea politică și organizația sa de tineret drept organizații suspecte de extremism datorită afirmațiilor politicienilor împotriva imigranților și a musulmanilor din Germania. Astfel, agenții vor putea să intercepteze funcționarii din AfD și să folosească informatori pentru a monitoriza partidul. Reprezentanții AfD au clasificat măsurile împotriva lor drept anti-democratice și parte a unei conspirații a guvernului împotriva partidului, anunțând totodată intenția de a formula un recurs împotriva sentinței.

Partidul Socialist Catalan (PSC) a câștigat alegerile parlamentare regionale anticipate, informează The Guardian. Cu toate acestea, formațiunea politică nu a reușit să obțină o majoritate. Scrutinul a marcat pierderea majorității de către partidele pro-independență. Reprezentanții PSC au salutat victoria drept începutul unei noi ere în politica și societatea catalană, dar și o ruptură definitivă de frământările generate de încercarea ilegală și unilaterală de secesiune din 2017. Premierul spaniol, Pedro Sánchez, a afirmat că rezultatul alegerilor arată că strategia sa conciliatoristă față de problema catalană a dat roade. În următoarele săptămâni vor urma încercări atât ale membrilor PSC, dar și ale reprezentanților partidelor separatiste, de a forma majorități în jurul lor pentru a vota un nou guvern regional.

Fosta cancelară germană, Angela Merkel, își va lansa volumul de memorii în luna noiembrie, relatează The Guardian. Acesta va prezenta viața ei de la copilăria petrecută în Germania de Est la ascensiunea la vârful puterii în statul reunificat și perioada de 16 ani în care a fost lideră a executivului federal de la Berlin. Imaginea sa publică a fost afectată de invazia rusă în Ucraina, Angela Merkel fiind acuzată că a slăbit Germania prin creșterea dependenței față de Rusia și China în timpul mandatului său, dar și că a continuat proiectul controversatului gazoduct Nord Stream 2, chiar și după anexarea Crimeii de către Rusia. Memoriile sale au fost scrise după părăsirea funcției de cancelar federal în 2021, când a fost succedată de către Olaf Scholz. 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 18 decembrie în lume – Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost prezent la Bruxelles pentru discuții privind garanțiile de securitate, Președinta Georgiei, Salomé Zourabichvili, a solicitat sprijin urgent din partea Uniunii Europene, Curtea Supremă din Ghana a respins două cereri legale de blocare a unui proiect de lege privind comunitatea LGBTQ+

Material realizat de Mihai Turcu și Luca Coșa Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost prezent …