Home / A fost azi în lume / A fost 13 iunie în lume – peste 8000 de arestări în Bangladesh pentru combaterea unui val recent de crime, neliniște pentru liderii statelor baltice în fața agresiunilor Rusiei, iar Microsoft anunță preluarea rețelei LinkedIn

A fost 13 iunie în lume – peste 8000 de arestări în Bangladesh pentru combaterea unui val recent de crime, neliniște pentru liderii statelor baltice în fața agresiunilor Rusiei, iar Microsoft anunță preluarea rețelei LinkedIn

TITLURILE ZILEI

1. Peste 8.000 de persoane au fost arestate în Bangladesh în ultimele patru zile, în urma unei operațiuni de amploare a autorităților împotriva persoanelor suspectate că au fost implicate în asasinarea unor activiști seculari sau aparținând unor minorități religioase, informează Al Jazeera. Poliția din Bangladesh a arestat nu mai puțin de 3.245 de persoane în ultimele 24 de ore, operațiunile fiind demarate în cursul zilei de vineri. Până acum, cel puțin 103 persoane reținute au fost identificate ca având legături cu valul de violență în urma căruia 18 persoane au fost ucise, iar alte 6.000 sunt acuzate de infracțiuni legate de deținerea de arme de foc, droguri sau alte ilegalități, au afirmat surse din cadrul poliției. Numai în ultima săptămână, un preot hindus, un angajat al unei mănăstiri hinduse și un comerciant creștin au fost asasinați de atacatori înarmați cu macete în urma unor atacuri revendicate de Statul Islamic.

2. Minorii din taberele de refugiați din Calais și Dunkirk sunt exploatați sexual și forțați să comită infracțiuni de către traficanții de persoane, se arată într-un raport al UNICEF, potrivit The Guardian. Documentul, care este rezultatul a 6 luni de interviuri și urmează a fi publicat în 16 iunie, reflectă o imagine îngrijorătoare a abuzurilor comise împotriva minorilor neacompaniați din taberele din nordul Franței. Majoritatea copiilor din aceste tabere sunt victimele exploatării sexuale a traficanților care le promit trecerea în Marea Britanie. Interviurile relevă traumele suferite de minori pentru a ajunge în Europa, experiențele petrecute în tabere și riscurile pe care și le-au asumat pentru a se reuni cu familiile lor, în ciuda faptului că aceștia au călătorit pe rute sigure și legale.

3. Liderii țărilor baltice și din Polonia se tem că planurile NATO de a desfășura forțe armate pe teritoriul lor nu au decât un rol simboic și sunt ineficiente în eventualitatea în care ar fi nevoie să combată un atac al forțelor ruse, relatează Reuters. Oficialii din regiune vor face presiuni în cursul acestei săptămâni asupra altor miniștri ai cabinetelor care fac parte din alianța militară occidentală pentru a își oferi sprijinul în dezvoltarea unui sistem de apărare aerian împotriva rachetelor și avioanelor Moscovei. Cele trei state baltice – Estonia, Lituania și Letonia – se află într-o potențială primă linie a unui conflict cu Rusia și au declarat că și-au mobilizat armatele pentru a fi pe picior de război, adică putând fi oricând mobilizate. Întrebat cu privire la o eventuală agresiune din partea Rusiei, ministrul lituanian al Apărării, Juozas Olekas, a declarat: ”Nu o putem exclude…ei pot efectua exerciții mișitare în apropierea graniței, apoi să transforme totul într-o invazie în doar câteva ore”. Miniștrii apărării din țările NATO vor discuta în cadrul acestei săptămâni crearea unei noi forțe multinaționale de 4.000 de soldati care să fie distribuită în regiune, SUA, Germania, Marea Britanie și cel mai probabil Canada urmând să contribuie fiecare cu câte 1.000 de soldați.

microsoft linkedin preluare4. Compania Microsoft a anunțat achiziționarea rețelei sociale LinkedIn pentru suma de 26,2 miliarde de dolari, oferind un preț de 196$ per acțiune, informează Russia Today. Cele două companii au anunțat că au ajuns la ”o înțelegere definitivă”, în urma căreia directorul Jeff Weiner își va menține funcția, însă va fi de acum subordonat șefului Microsoft, Satya Nadella. Tranzacția urmează să fie încheiată până la sfârșitul acestui an, fiind deja aprobată în unanimitate de board-urile LinkedIn și Microsoft și urmând a fi supusă cel mai probabil unor aprobări din partea instituțiilor de supraveghere tranzacțiilor din mediul privat.

5. Comisarul ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a deplâns ”creșterea îngrijorătoare” a detențiilor migranților care ajung în Grecia și Italia și a cerut autorităților să găsească alternative la reținerea copiilor în timp ce cererile acestora de azil sunt procesate, informează Reuters. Peste 1 milion de migranți, majoritatea forțați de violențele din Siria, au ajuns în Europa prin Grecia în ultimul an, peste 150.000 fiind înregistrați în primele 5 luni din 2016. Dintre aceștia, 38% sunt copii, potrivit datelor agenției pentru refugiați a ONU. ”Chiar și copiii neacompaniați sunt în mod frecvent plasați în celule sau în centre înconjurate de sârmă ghimpată. Detenția nu este niciodată în interesul copilului, care trebuie să aibă prioritate în fața obiectivelor imigrației”, a declarat Al Hussein în cadrul unui discurs adresat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva. Acesta a subliniat că în Europa ”este posibilă crearea unor sisteme funcționale de guvernare a migrației”, cu accent pe cererile individuale pentru protecția internațională și cu înlăturarea ”isteriei și a panicii din ecuație”.

6. Un tribunal din Qatar a condamnat o tânără olandeză pentru sex în afara căsătoriei, după ce în prealabil aceasta a reclamat polițiștilor că a fost răpită, informează BBC. Tânăra de 22 de ani a fost arestată în urmă cu 3 luni, atunci când a depus plângerea, însă cazul a fost relevat abia în urmă cu câteva zile, când familia acesteia decis să facă publică povestea. Avocatul victimei susține că aceasta s-a trezit în apartamentul unui bărbat necunoscut, realizând că a fost violată, după ce i-a fost turnat un sedativ într-o băutură pe care a consumat-o la un hotel din Doha. Femeia a primit o pedeapsă cu suspendare și a fost amendată cu 824$, urmând a fi deportată. Atacatorul său, care a afirmat că sexul a fost consensual, a primit 100 de lovituri de bici pentru sex în afara căsătoriei și alte 40 pentru consum de alcool.

7. O nouă teorie privind localizarea liderului ISIS, Abu Bakr Al-Baghdadi, capătă tot mai mult contur, potrivit analizelor câtorva oficiali americani din mai multe departamente guvernamentale, potritiv CNN. Astfel, deși este în continuare posibil ca liderul insurgenților să se afle în continuare pe teritoriul controlat de Statul Islamic, cel mai probabil în capitala de-facto Raqqa, mai multe analize recente relevă posibilitatea ca Al-Baghdadi să se afle într-o continuă mișcare pentru a evita să fie ucis sau capturat de forțele coaliției anti-ISIS. ”Nu avem niciun motiv să credem că Baghdadi nu mai este în viață, însă nu am mai auzit nimic despre el de la sfârșitul anului trecut”, a declarat un reprezentant special al SUA, Brett McGurk. Toți oficialii chestionați de CNN agrează asupra 2 puncte: primul, că nu se știe exact unde se află liderul ISIS, iar dacă acest lucru s-ar afla, atunci ar fi lansat un atac fie de la sol, fie aerian, dacă este posibil, iar al doilea este că Baghdadi practică ”o securitate operațională extraordinară” pentru a-și păstra secretă locația.

8. După 6 luni de la instaurarea crizei politice din Spania, șansele formării unui guvern în urma alegerilor anticipate programate pe 26 iunie par a se lega de performanța unei coaliții conduse de una dintre noile forțe politice ale țării – Podemos, scrie The Guardian. După ce au obținut 20% din voturi la alegerile de la sfârșitul anului trecut, Podemos a anunțat recent formarea unei alianțe împreună cu Stânga Unită, o coaliție de orientare socialistă, care include și Partidul Comunist din Spania și care a obținut 3,7% din voturi la ultimele alegeri. Aceștia vor participa la alegeri sub numele ”Unidos Podemos” (”Uniți Putem”), coaliția urmând să cuprindă și o serie de formațiuni regionale din Spania afiliate Podemos. De această dată însă, sondajele indică faptul că scena politică spaniolă va fi în continuare împărțită în patru, cu un ușor avans în preferințele electoratului pentru conservatorii conduși de premierul interimar Mariano Rajoy, însă cele mai mari șanse pentru formarea unui guvern par a le avea unificarea următoarelor 2 forțe – coaliția ”Unidos Podemos” și Partidul Socialist (PSOE), fiind estimat că a 4-a forță din Parlament – Ciudadanos, nu va putea emite pretenții pentru guvernare.

bahrain nabel rajaab activist arestat9. Unul dintre cei mai importanți activiști din Bahrain, Nabeel Rajab, a fost arestat în urma unui raid asupra locuinței sale în dimineața de luni, în cadrul unei campanii anti-disidență care se desfășoară de circa 5 ani în această țară, după izbucnirea Primăverii Arabe, informează Al Jazeera. Actualmente, nu este clar de ce Rajab, care este președintele Centrului pentru Drepturile Omului din Bahrain, a fost arestat. Forțele de ordine au confiscat echipamente electronice și alte instrumente din domiciliul activistului, autoritățile neoferind vreun detaliu despre operațiune. Arestarea lui Rajab survine la doar câteva zile după ce un alt activist reprezentativ pentru disidența din Bahrain, Zainab al-Khawaja, a părăsit țara și s-a refugiat în Danemarca, temându-se de o nouă arestare.

10. Guvernul egiptean dezvoltă un plan de relocare a rezidenților din mahalele considerate nesigure de autorități, care construiesc complexe rezidențiale cu condiții de trai mult îmbunătățite, scrie Reuters. În prezent, 351 de cartiere sărace sunt considerate nesigure de autoritățile egiptene, multe dintre acestea nefiind conectate la canalizare sau apă curentă, numărul celor care trăiesc în astfel de condiții fiind estimat la circa 850.000 de oameni. Condițiile de trai sunt precare și în capitala Cairo, cu o populație de 20 de milioane de oameni, unde prăbușirea clădirilor de locuințe se întâmplă frecvent, iar lipsa spațiilor de locuit a provocat o criză în urma căreia se estimează că circa 1,5-2 milioane de oameni au ajuns să se adăpostească în morminte, într-o zonă cunoscută drept ”Orașul Morților”. Președintele Abdel Fattah al-Sisi a promis luna trecută că îi va muta în următorii 3 ani pe toți cei care trăiesc în mahalale în noi apartamente, proiectul administrației de la Cairo urmând să coste circa 1,6 miliarde$.

”SUB RADAR”

  • muntenegru kotor turism pericol huliganismImaginea aproape perfectă a vechiului oraș înconjurat de munții stâncoși care par că se prăvălesc direct într-un golf a determinat plasarea orașului Kotor din Muntenegru în fruntea unui top al călătoriilor și atracțiilor turistice realizat de ”Lonley Travel”, însă lucrurile nu mai sunt atât de idilice pe cât păreau în urmă cu câțiva ani în această țară după o serie de acte de huliganism și ciocniri între bande rivale, scrie The Guardian. Incidentele au atras atenția chiar și autorităților, care au trimis forțele antiteroriste pe străzile orașului, instaurând o stare de urgență. Măsurile au fost luate după ce șase incidente în doar 3 luni, printre care schimburi de focuri de armă și o crimă, au fost raportate potrivit Balkan Insight. Ministrul de Interne Goran Danilovic a subliniat că evenimentele recente au afectat percepțiile turiștilor și au provocat temeri în rândul acestora. ”Am ordonat măsuri urgente pentru ca cetățenii și turiștii să se simtă în siguranță, precum și pentru a-i aduce pe cei care încalcă legea în fața justiției. Avem o provocare, aceea de a combate crima organizată”, a declarat acesta.
  • Compania aeriană thailandeză Nok Air a formulat scuze fostului premier Yingluck Shinawatra după ce unul dintre piloții aeronavei cu care aceasta a călătorit a sugerat că ar fi dorit prăbușirea acesteia într-o conversație care a devenit publică, scrie CNN. Pilotul în cauză, al cărui nume nu a fost divulgat, a realizat o fotografie cu fostul premier din perioada 2011-2014, însoțită de fiul său și câteva persoane din anturaj, înainte de a se îmbarca pentru un zbor intern. Acesta a postat ulterior fotografia într-un grup de discuții cu alți circa 30 de piloți, comentând ”Iată victimele noastre”. Un alt pilot, de la probabil o altă companie, a răspuns ”Poate ar trebui să aranjezi un CFIT” – termenul în cauză fiind un acronim pentru ”controlled flight into terrain” tradus prin ”zbor controlat spre sol” și este folosit pentru a descrie un scenariu când un pilot aflat în controlul unei aeronave o prăbușește. Discuția a devenit publică după ce o captură de ecran a conversației a fost postată online, determinând compania aeriană să-i ceară scuze celei care în 2011 a devenit prima femeie prim-ministru din Thailanda.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …