Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 13 iulie în lume – Disidentul chinez laureat cu Nobel pentru Pace, Liu Xiaobo, a încetat din viață, Trump și Macron au purtat discuții la Paris, iar numărul săracilor din Italia a atins o cifră record

A fost 13 iulie în lume – Disidentul chinez laureat cu Nobel pentru Pace, Liu Xiaobo, a încetat din viață, Trump și Macron au purtat discuții la Paris, iar numărul săracilor din Italia a atins o cifră record

Material realizat de Răzvan Rocaș

Preşedinţii Statelor Unite şi Franţei, Donald Trump şi Emmanuel Macron au continuat să discute despre decalajele privind încălzirea climatică, în cadrul întâlnirii de joi din Hexagon, anunţă Al Jazeera. Preşedintele american a ajuns joi la Paris pentru a se întâlni cu Macron şi pentru a aborda soluţii potenţiale pentru criza din Siria, discutând, de asemenea, strategii mai cuprinzătoare privind lupta împotriva terorismului. Acesta va participa vineri la sărbătoarea Zilei Bastiliei, cât şi aniversarea a 100 de ani de când Statele Unite au participat la Primul Război Mondial. În cadrul unei conferinţe de presă, Trump a declarat: „Astăzi avem de-a face cu noi ameninţări din partea regimurilor ticăloase, precum cele din Coreea de Nord, Iran sau Siria, dar şi guvernele care le sprijină şi le finanţează. De asemenea, înfruntăm pericolele grave ale organizaţiilor teroriste”. Acesta a rămas neutru privind o realăturare a Statelor Unite la Acordul de la Paris, preşedintele Franţei spunând că „dacă se va întâmpla, va fi minunat, iar dacă nu va întâmpla va fi în regulă şi-aşa.” Conştientizând diferenţele în legătură cu Pactul climatic, acesta a declatat că ar exista alte domenii în care cei doi lideri să colaboreze.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace, chinezul Liu Xiaobo, a murit din cauza multiplelor insuficienţe organice, fără a-i fi permis să părăsească ţara pentru a trata cancerul aflat într-o fază avansată, scrie Al Jazeera. Acesta a fost un disident remarcabil în cadrul protestelor pro-democraţie care au avut loc în 1989 în Piaţa Tiananmen. Luna trecută a fost mutat de la penitenciar la un spital din oraşul Shenyang pentru a primi tratament. Biroul de Justiţie din Shenyang a declarat într-o scurtă declaraţie că eforturile de-al salva pe Liu au eşuat. În vârstă de 61 de ani, acesta a fost condamnat în 2009 timp de 11 ani pentru „incitare la subminarea puterii de stat”, după ce a pus umărul la o petiţie cunoscută sub numele de Charter 08, prin care se cerea schimbarea reformelor politice. Premiul Nobel l-a primit în anul 2010 şi a fost reprezentat la ceremonia de la Oslo de un scaun gol. Liderul Comitetului Norvegian pentru Premiul Nobel a declarat că guvernul chinez poartă o responsabilitate grea pentru moartea lui Liu. Partidul Comunist considera scrierile lui Liu Xiaobo subversive şi l-au închis de patru ori. La momentul în care acesta a câştigat Premiul Nobel, China a declarat că acest lucru reprezenta o „obscenitate” care nu ar fi trebuit să aibă legătură cu un criminal şi un istigator.

Doi atentatori sinucigaşi au ucis cel puţin 12 oameni, inclusiv un bebeluş, şi au rănit mai mult de 40 de persoane într-un oraş aflat în nordul Camerunului, la graniţa cu Nigeria, conform Al Jazeera. Atacul a fost executat de două femei, acestea infiltrându-se într-o zonă aglomerată din centrul oraşului Waza. Un oficial a declarat că atentatorii au lovit o zonă cu „restaurante, cabine telefonice şi chioşcuri”. Un colonel al armatei, responsabil pentru evacuarea celor răniţi, a declarat celor de la Reuters că atacul a fost săvârşit de unul dintre atentatori, pe când celălalt a fost împuşcat. Nici un grup nu şi-a revendicat atacul, însă această zonă a fost o ţintă frecventă a luptătorilor Boko Haram în ultimii ani. În ultima lună, nouă oameni au fost ucişi în oraşul Kolofata după ce doi copii s-au detonat în apropierea unei tabere de locuinţe a celor ce s-au mutat din cauza violenţelor provocate de Boko Haram. Conform UNICEF, un număr foarte mare de copii, în mod special fete, au fost folosite ca atentatori sinucigaşi de aceştia în 2017.

Germania şi statul Chile au căzut de-acord să creeze o comisie pentru a documenta crimele comise în cadrul unei secte secrete fondate de un fost nazist la poalele Anzilor, notează Reuters. Înţelegerea va crea un centru de documentare pentru comunitate, dar şi un memorial al victimelor care au fost torturate şi ucise. Colonia Dignidad a fost fondată în 1946 de fostul medic militar din cel de-al Doilea Război Mondial, Paul Schaefer. Comunitatea, care a adoptat valori ultra-tradiţionale, a funcţionat ca un cult izolat sub conducerea lui Schaefer, care a abuzat sexual şi a torturat zeci de tineri. Între anii 1973 şi 1990, în vremea dictaturii lui Augusto Pinochet, comunitatea a avut şi rolul de loc de detenţie şi tortură pentru inamicii regimului. În 2006, foştii membri ai cultului au făcut publice scuze şi au cerut iertare pentru cei 40 de ani de abuz ai drepturilor omului, declarând că mulţi au fost manipulaţi de Schaefer, care era privit ca Dumnezeu. Acesta din urmă a murit în 2010, în timp ce săvârşea o pedeapsă de 20 de ani pentru abuz sexual.

Un tribunal din Vatican a inculpat două foste oficialităţi ale unui spital pentru copii, pe motiv că ar fi sustras aproape 500.000 de dolari pentru a renova apartamentul unui cardinal, indică Reuters. Cei doi, Giuseppe Profiti şi Massimo Spina, cât şi fostul preşedinte şi trezorier al spitalului deţinut de statul papal, Bambino Gesu, au fost chemaţi pentru a fi judecaţi. Prima audiere va avea loc pe 18 iulie. Cei doi au fost puşi sub acuzare pentru suma de 422.000 de euro folosiţi în 2013 şi 2014 pentru renovarea apartamentului cardinalului Tarcisio Bertone, fără ca acesta să fie, însă, pus sub acuzare. Cei doi nu au făcut vreun comentariu ulterior. Bertone, în vârstă de 82 de ani, a fost secretar de stat pentru mare parte din pontificatul fostului papă şi a fost unul dintre cei mai puternici oameni din cadrul tribunalului. La 8 luni de la alegerea Papei Francis, acesta a fost înlăturat. Lucrările de renovare au început la câteva săptămâni în interiorul proprietăţii spaţioase, care se află lângă casa de oaspeţi a Vaticanului, unde papa trăieşte în condiţii modeste. Profiti şi Spina riscă pedepse de 3 până la 5 ani, conform legilor privind conspiraţia comiterii unei crime şi delapidarea de fonduri. Când statul papal a confirmat că Profiti şi Spina se află sub investigaţie, avocatul lui Bertone a declarat că acesta nu a cerut niciodată şi nici nu a autorizat plata pentru lucrările făcute din fondurile spitalului.

Unsprezece oameni au fost găsiţi morţi într-o casă din oraşul Tizayuca, din statul Hidalgo, potrivit celor de la Reuters. Circumstanţele privind morţile persoanelor au rămas neclare, iar autorităţile au declarat că investighează. Conform unei surse din cadrul biroului avocatului general, oamenii au fost ucişi şi proveneau din Hidalgo, declaraţia fiind făcută cu toate că nu exista autorizaţie pentru a vorbi mass-mediei. Mai mult de 100.000 de persoane au murit în violenţele provocate de lupta împotriva drogurilor încă din 2007, când fostul preşedinte, Felipe Calderon, a trimis armata să lupe împotriva cartelurilor, având ca urmare dispariţia a peste 30.000 de oameni.

Trezoreria Statelor Unite a declarat joi că guvernul federal a publicat un deficit bugetar de 90 de miliarde de dolari pentru luni iunie, reprezentând un surplus de 6 miliarde faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de vreme ce veniturile n-au putut ţine pasul cu creşterea continuă a cheltuielilor, scrie Reuters. Deficitul din luna iunie a depăşit cu mult aşteptările analiştilor, care estimau un deficit de doar 35 de miliarde de dolari. Trezoreria a declarat că aceste cheltuieli pentru plăţile militare, pentru beneficiile veteranilor şi alte câteva plăţi au fost accelerate şi din cauză că de 1 iunie a fost zi liberă. Dacă aceste schimbări nu ar fi avut loc, deficitul ar fi ajuns la suma de 51 de miliarde de dolari. Veniturile pentru luna iulie au crescut la 339 de miliarde de dolari, cu 3 procente, în timp ce cheltuielile au crescut cu 33 de procente, la suma de 429 de miliarde. Acestea creştere ar fi fost de doar 20 de procente dacă nu ar fi avut loc plăţile accelerate. Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a soliticitat Congresul să crească limita datoriei Statelor Unite cât de curând posibil pentru a asigura ca guvernul să-şi poată îndeplini îndatoririle.

Numărul locuitorilor din Italia care trăiesc în sărăcie a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, cu toate că s-a întrezărit o modestă întremare economică, arată un raport care ar putea afecta condurcerea Partidului Democrat, notează Reuters. Numărul celor care trăiesc în sărăcie cruntă a ajuns la 4.74 de milioane anul trecut, sau 7.9% din populaţie, fiind o majorare de la 7.6 procente înregistrate în 2015, fiind de asemenea cel mai mare procent de când a început noua statistică în 2005, a raportat biroul naţional de statistică ISTAT. Aceştia definesc sărăcia totală ca fiind imposibilitatea de a cumpăra bunuri sau servicii „esenţiale pentru a evita forme grave de excluziune socială.” Italia şi-a revenit în 2014 dintr-o lungă recesiune, însă creşterea lentă care s-a înregistrat de atunci a ajutat foarte puţin sectoarele cele mai deficitare ale societăţii. Privămara viitoare vor avea loc alegeri electorale, iar cei din opoziţie au aruncat în actuala conducere şi în conducătorul lor, Matteo Renzi, blamând recordul negativ privind sărăcia populaţiei. „Când un guvern nu este în stare să asigure nevoile de bază ale oamenilor, putem să spunem fără îndoială că a eşuat.”, a declarat Giovanni Barozzino, un senator care face parte din partidul de stânga. Comparativ, în sudul Italiei, un procent de 9.8 din populaţie trăiesc în sărăcie totală, în centrul ţării, inclusiv capitala Roma, se întrezăreşte un procent de 7.3, pe când în regiunile din nord, inclusiv Milano, procentul de 6.7.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …