Home / A fost azi în lume / A fost 11 octombrie în lume – Putin anulează vizita în Franța, ISIS confirmă moartea șefului său de propagandă, iar votul pentru dreptul căsătoriilor între persoane de același sex în Australia a fost blocat

A fost 11 octombrie în lume – Putin anulează vizita în Franța, ISIS confirmă moartea șefului său de propagandă, iar votul pentru dreptul căsătoriilor între persoane de același sex în Australia a fost blocat

  1. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anulat o vizită la Paris după ce a acuzat Franța că ar încerca să umilească Rusia, relatează The Guardian. Oficialul de la Kremlin a anulat o vizită la Paris la câteva ore după ce președintele Franței, Francois Hollande, a declarat că Rusia ar putea fi acuzată de crime de război din cauza bombardamentelor sale asupra celui de-al doilea cel mai mare oraș sirian, Alep. Franța este furioasă pentru veto-ul Rusiei de sâmbătă pentru o rezoluție franceză de la ONU ce recomanda încetarea imediată a bombardamentelor din Alep. Hollande a sugerat că ar putea refuza să se întâlnească cu Putin, acesta urmând să meargă în Franța săptămâna viitoare. De asemenea, oficialul francez planifica să reducă vizita președintelui rus la o ”vizită de lucru” pentru a discuta problema Siriei.

  2. Navele SUA din Marea Roșie au fost atacate cu rachete din regiunea Yemen controlată de rebeli, informează The Guardian. Incidentul navelor SUA atacate cu rachete din regiunea Yemenului controlată de rebeli a survenit la numai o zi de la declarațiile oficialilor americani ce susțin că SUA va revizui susținerea pe care o oferă coaliției condusă de Arabia Saudită. În urma atacului aerian condus de coaliția condusă de Arabia Saudită de la funeraliile tatălui Ministrului de Interne a Yemenului, în care au murit 140 oameni, ONU a cerut ca părțile implicate în războiul din Yemen să-și asume responsabilitatea pentru ”conduita îngrozitoare”. Ban Ki-Moon, Secretarul General al ONU, a declarat luni că ”Atacurile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au provocat deja imense carnagii. În linii mari, ar trebui să existe mai multă responsabilitate pentru conduita îngrozitoare din acest război.” Guvernul Arabiei Saudite a promis că va investiga atacul aerian din Yemen.

  3. Armele importate cu permisiunea ONU au fost revândute pe piața neagră în Somalia, potrivit Reuters. O mare parte din armele importate de guvernul Somaliei, cu acordul ONU, au fost revândute pe piața neagră din capitala țării, Mogadishu, potrivit declarațiilor a doi diplomați din vest. Aceste acțiuni violează un acord de trei ani, ce a scutit importul de armament a guvernului somalez de un embargou ONU. Consiliul de Securitate al ONU a anulat o parte din embargou acum trei ani pentru a oferi guvernului Somaliei șansa să se înarmeze în lupta sa cu gruparea islamista aliată cu al Qaeda, al Shabaab. Națiunile Unite au impus Somaliei un embargou la scurt timp după ce țara a întrat într-un război civil acum 25 ani. Un oficial al guvernului Somaliei a recunoscut că există cazuri de scurgeri de armament, dar a negat că ar exista o problemă sistematică în această privință. Este știut că soldații ce nu sunt bine plătiți își vând armele pentru a-și hrăni familia.

  4. SUA așteaptă progres ”semnificativ” în impunerea unor sancțiuni mai dure Coreei de Nord, potrivit Reuters. Principalul diplomat american pentru regiunea Asia de Est a declarat marți că este încrezător că ONU va face un progres ”semnificativ” în impunerea unor sancțiuni mai dure Coreei de Nord în vederea programului său nuclear. Oficialul american a făcut această remarcă în ciuda diferențelor de opinie pe care le au SUA și China în privința exporturilor nord-coreene de cărbune. China aparent a refuzat o propunere a Washingtonului de a închide o portiță lăsată deschisă de ONU, ce permite Coreei de Nord să exporte cărbune pentru ”scopuri de trai,” declarând că bunăstarea nord-coreenilor ar trebui să fie o prioritate în orice negocieri pentru noi sancțiuni. Când a fost întrebat despre poziția Chinei în Consiliul de Securitate ONU în ceea ce privește cel de-al cincilea și cel mai mare test nuclear condus de Coreea de Nord pe 9 septembrie, Daniel Russel, asistentul de secretarului de stat pentru regiunea Asia de Est, a răspuns ”Este foarte important să obținem progres; noi suntem determinați să obținem progres.

  5. ISIS a confirmat decesul șefului pentru propagandă Abu Mohammed al-Furqan, relatează BBC. Gruparea islamistă ISIS a confirmat decesul de luna trecută a unuia dintre liderii seniori de elită, Abu Mohammed al-Furqan. Acesta a fost Ministrul pentru Informație al grupării. Abu Mohammed al-Furqan era responsabil pentru crearea de filmulețe de propagandă în care erau arătate execuții. Declarația postată online de ISIS nu specifică când, unde sau cum a decedat al-Furqan. Pentagonul a pretins luna trecută că acesta a decedat în urma unui atac aerian în apropierea orașului Raqqa, Siria, pe 7 septembrie. Al-Furqan a fost printre puținii fondatori ai ISIS rămași în viață și a fost creatorul a mai multe canale media a grupării islamiste, printre care agenția media Amaq și revista publicată în mai multe limbi, Dabiq.

  6. Votarea în parlamentul Australiei pentru acceptarea căsătoriilor între persoanele de același sex a fost blocată de opoziție, conform BBC. Membrii din parlamentul Australiei, aflați în opoziție, au declarat că vor bloca propunerea prim-ministrului de a organiza un referendum pentru a legaliza căsătoriile între persoanele de același sex. Criticii, și chiar și susținătorii căsătoriilor între persoanele de același sex, susțin că parlamentul ar trebui să ia singur această decizie. De asemenea, aceștia susțin că un referendum ar fi prea costisitor și există riscul să provoace o retorică homofobă. Parlamentul în continuare va organiza în continuare votarea pentru organizarea referendumului, dar fără suportul opoziției și a Camerei Comunelor e puțin probabil să treacă de Senat.

  7. Organizația Mondială a Sănătății (WHO) urmează să trimită 1 milion doze de vaccinuri pentru Holeră în Haiti, informează CNN. Organizația Mondială pentru Sănătate, WHO, a anunțat marți că urmează să trimită 1 milion doze de  vaccinuri pentru Holeră în Haiti, din cauza temerilor că numărul infecțiile cu holeră s-ar putea mări în urma Uraganului Matthew. Expertul pentru holeră al WHO, Dominique Legros, a declarat pentru reporteri la Geneva, că agenția ONU pentru sănătate a decis luni să trimită vacccinurile anti-holeră în regiunea caraibiană devastată de uragan pentru a evita o eventuală epidemie cu holeră, boală provocată de o bacterie ce se găsește în apă.

  8. Talibanii au capturat districtul Ghormach din Afganistan, conform Al Jazeera. Luptătorii talibani au capturat marți, în urma unei lupte cu forțele de securitate, districtul Ghormach din provincia de nord-vest a Afganistanului, Faryab. Membrii consiliului provincial au confirmat că gruparea a obținut controlul asupra districtului după retragerea forțelor afgane, adăugând că mai mulți soldați au fost uciși și o parte din armament a fost confiscată. Talibanii au început o insurecție împotriva guvernulului de la Kabul, susținut de SUA, de când au fost înlăturați de la putere de invazia condusă de SUA în 2001. Aceștia și-au intensificat atacurile în ultimele luni, punând presiune pe forțele afgane pe mai multe fronturi.

  9. Un oficial al partidului de aflat la guvernarea Turciei a fost asasinat, relatează AL Jazeera. Un reprezentant local al partidului de la guvernarea Turciei a fost împușcat și ucis în regiunea de sud-est a țării, unde operează luptătorii kurzi afiliați cu partidul scos in afara legii, Partidul Muncitorilor Kurzi (PMK). PMK și-a asumat responsabilitatea pentru asasinat. Deryan Aktert, care conducea filiala Partidului AK din districtul Diyarbakir’s Dicle, a fost atacat luni la 22:30, timpul local, în biroul său. PMK a declarat că l-a asasinat pe Aktert pentru cooperarea acestuia cu statul în lupta împotriva grupării ce este considerată ”teroristă” de statul turc, SUA și UE. PMK, care și-a început rebeliunea separatistă în 1984, neagă calificativul.

  10. Etiopia neagă activitatea ”extremă” a poliției din timpul protestelor, informează Al Jazeera. Prim-ministrul al Etiopiei, Hailemariam Desalegn, a declarat marți că poliția nu a folosit violență extremă împotriva protestatarilor și că guvernul va investiga plângerile ce o acuză de acest fapt. Prim-ministrul a făcut aceste declarații în timpul vizitei de marți a Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, într-o perioadă în care statul etiopian se confruntă cu un val de proteste anti-guvern, în care opoziția și grupurile pentru drepturile omului pretind că guvernul a ucis sute de oameni în timpul demonstrațiilor. Din cauza acestor proteste, Etiopia a declarat duminică stare generală de urgență pentru prima dată în ultimii 25 ani.

Despre Valeria Bortă

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …