Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 11 martie în lume- Vladimir Putin a început recrutarea de voluntari străini pentru a lupta în Ucraina, Constituția Poloniei și Convenția Europeană privind drepturile Omului au fost declarate incompatibile, iar Rusia a anunțat că va bloca accesul la platforma Instagram

A fost 11 martie în lume- Vladimir Putin a început recrutarea de voluntari străini pentru a lupta în Ucraina, Constituția Poloniei și Convenția Europeană privind drepturile Omului au fost declarate incompatibile, iar Rusia a anunțat că va bloca accesul la platforma Instagram

Material realizat de Meda Dragomir și Maria Pițigoi

Vladimir Putin a început recrutarea de voluntari străini pentru a lupta în Ucraina, informează BBC. În timpul discuțiilor din cadrul întâlnirii consiliului de securitate al Rusiei, Vladimir Putin a declarat ca toți cei care doresc sa lupte vor fi primiți să se alăture trupelor rusești în războiul din Ucraina. Ministerul Apărării, Serghei Shoigu a precizat că aproximativ 16.000 de voluntari din Orientul Mijlociu sunt pregătiți să intre în lupta alături de forțele armate ruse. Conform oficialilor americani, printre acestea se numără și voluntari din Siria, necalificați în lupte urbane. ”Dacă observați că există oameni care doresc, din proprie inițiativă și nu pentru răsplată monetară, să intervină și să îi ajute pe cetățenii din Donbas, atunci noi trebuie să îi ajutăm să își îndeplinească dorința și să îi transportăm pe terenul de luptă”, a comunicat președintele Putin ministrului apărării.

Constituția Poloniei și Convenția Europeană privind drepturile Omului au fost declarate incompatibile, raportează Euronews. Curtea Constituțională din Polonia a decretat că între constituția națională și Convenția Europeană privind drepturile Omului nu există o compatibilitate. Membrii tribunalului, aleși în principal de către guvernul naționalist populist al Poloniei, au sesizat divergențele dintre legea națională și articolul 6 din cadrul Convenției pentru protecția drepturilor Omului, secțiune ce garantează dreptul unui cetățean “la un proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale”. În această privință, Curtea Constituțională a respins capacitatea Curții Europene a drepturilor Omului, cât și pe cea a tribunalelor din cadrul țărilor membre, de a “examina constituționalitatea și compatibilitatea” legilor privind sistemul judiciar polonez, în conformitate cu această convenție. Decizia autorităților naționale a dat naștere unui conflict cu oficialii UE, pe baza căruia planul de redresare financiară al Poloniei a fost blocat.

Rusia a anunțat că va bloca accesul la platforma Instagram, ca urmare a schimbării politicii privind incitarea la violență, conform The Guardian. Autoritățile din Rusia au luat noi măsuri pentru a bloca Instagramul, după ce compania mamă, Meta, a anunțat o schimbare a politicii privind incitarea la violență, decizie ce va permite utilizatorilor să folosească un limbaj discriminatoriu la adresa soldaților ruși și a președintelui Vladimir Putin. Procurorul general rus a declarat că guvernul a demarat un proces pentru a declara Meta o “organizație extremistă și a îi interzice activitatea pe teritoriul Rusiei”, pretinzând că platforma de social media a fost, de asemenea, utilizată pentru a incita “proteste în masă, acompaniate de acte de violență”.

Autoritățile din Varșovia au declarat că sunt suprasolicitate pe măsură ce capitala devine o destinație cheie pentru refugiați, declară AP News. Primarul din Varșovia face apel la ajutorul internațional pe măsură ce orașul devine supraaglomerat, cu mai mult de o zecime dintre cei care fug de războiul din Ucraina sosind în capitala poloneză. “Ne confruntăm cu cea mai mare criza a migrației în istoria Europei de la Al Doilea Război Mondial încoace … Situația devine din ce în ce mai complicată pe zi ce trece”, a declarat primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski. Conform acestuia, “cea mai mare provocare este încă în fața noastră”. La momentul actual, o mare parte din sarcini sunt îndeplinite de voluntari, situație care nu este foarte convenabilă pe termen lung.

Bloggerul saudit, Raif Badawi, a fost eliberat din închisoare după o sentință de 10 ani, informează Al Jazeera. Badawi a fost arestat și întemnițat în Arabia Saudită, în 2012, în conformitate cu legea țării privind criminalitatea cibernetică, după ce a fost acuzat de „insultarea islamului” și înființarea unui forum care încuraja dezbaterile online privind problemele religioase şi politice. În 2014, un tribunal l-a condamnat pe Badawi la 10 ani de închisoare și 1.000 de lovituri de bici. În timpul petrecut în închisoare, a devenit o cauză recunoscută pentru activiștii care solicită reforme în materie de drepturile omului în Arabia Saudită și a câștigat un premiu ,,Reporteri fără Frontiere” pentru libertatea presei.

Două tinere americane au fost salvate din Yemen într-o operațiune specială comună întreprinsă de Arabia Saudită și Statele Unite, anunță Al Jazeera. Potrivit oficialilor Ministerului Saudit al Apărării, adolescentele cu origini yemene și americane se aflau în Sanaa, capitala Yemenului, pentru a-și vizita bunica atunci când le-au fost impuse restricții asupra libertății și le-au fost confiscate pașapoartele de către rebelii houthi. În cadrul operațiunii de salvare, femeile au fost transportate cu avionul în Arabia Saudită pentru tratament medical și, ulterior, repatriate în SUA. Mișcarea houthi, ce susțin că luptă împotriva unui sistem corupt, a înlăturat guvernul recunoscut internațional al Yemenului în 2014 și a pus stăpânire pe capitala Sanaa, controlând în prezent o mare parte din țara profund sărăcită.

Guvernul Irlandei de Nord a emis scuze oficiale față de victimele abuzurilor din orfelinate, conform Euronews. Acțiunea a venit la mai bine de cinci ani după ce a fost recomandată o anchetă privind abuzul instituțional, care a scos la iveală niveluri șocante de abuz fizic, sexual și mental în instituțiile conduse de stat, biserici și organizații caritabile. Miniștrii tuturor celor cinci partide politice din Adunarea Irlandei de Nord, precum și reprezentanții a șase instituții în care au avut loc abuzuri, au citit scuzele în fața supraviețuitorilor adunați în clădirile guvernamentale Stormont de lângă Belfast. „V-am neglijat, v-am respins, v-am făcut să vă simțiți nedoriți”, a declarat ministrul Educației, Michelle McIlveen, de la Partidul Democrat Unionist.

Fostul președinte al Zambiei, Rupiah Bwezani Banda, a decedat, raportează Reuters. Banda, al patrulea președinte al Zambiei, care a fost la conducerea statului între anii 2008 și 2011, suferea de cancer de colon de doi ani și urma tratament medical. „Recunoaștem cu drag cariera sa îndelungată și ilustră în serviciul public și apreciem dedicarea sa față de națiune”, a declarat actualul președinte, Hakainde Hichilema, într-un discurs special televizat, adresat națiunii.  De-a lungul carierei sale, Banda a deținut funcții diplomatice înalte, fiind numit vicepreședinte în 2006 de către președintele de atunci, Levy Mwanawasa. A devenit președinte interimar la mijlocul anului 2008, când Mwanawasa a suferit un accident vascular cerebral, ajungând în cele din urmă să câștige alegerile din octombrie, în același an. Banda a fost acuzat de abuz în serviciu, achiziție coruptă de proprietăți publice și deturnare de fonduri publice care implicau peste 11 milioane de dolari în timpul mandatului său ca președinte, dar nu a fost niciodată condamnat în instanță și nu a executat nicio pedeapsă cu închisoarea.

Liderul comunității evreiești, Daniel Litvak, din orașul Porto, a fost reținut în cadrul unei anchete privind acordarea cetățeniei portugheze miliardarului rus Roman Abramovici, relatează Reuters. Într-o declarație, comunitatea evreiască a negat acuzațiile, spunând că este ținta unei „campanii de defăimare”. În plus, a menționat că rabinul Litvak a supravegheat departamentul care certifică naționalitatea portugheză pe baza unor criterii care „au fost acceptate de mai multe guverne”. Abramovici a primit cetățenia în aprilie 2021, în baza unei legi care oferea naturalizarea descendenților evreilor sefarzi care au fost expulzați din peninsula Iberică în timpul Inchiziției. Ca parte a anchetei privind infracțiuni precum spălarea de bani, corupția și falsificarea documentelor, au fost percheziționate case și un birou de avocatură. Comunitatea evreiască din Porto a declarat că procurorii investighează și certificarea naționalității portugheze acordată miliardarului franco-israelian Patrick Drahi, fondatorul grupului de telecomunicații Altice.

Ministerul Apărării al Indiei a anunțat lansarea accidentală a unei rachete către Pakistan, relatează BBC. Conform Ministerului Apărării de la New Delhi, ,,pe 9 martie 2022, o defecțiune tehnică, din timpul unei întrețineri de rutină, a avut ca urmare lansarea accidentală a unei rachete”. Guvernul din India a adoptat o poziție serioasă asupra acestui incident și a ordonat o anchetă la nivel înalt. “Traiectoria acestui proiectil a pus în pericol mai multe zboruri naționale și internaționale de pasageri, precum și viețile cetățenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Armata pakistaneză. Autoritățile din Islamabad au avertizat New Delhi-ul asupra “consecințelor neplăcute ale unei astfel de neglijențe” și au îndemnat adoptarea unor măsuri suplimentare pentru a asigura ca un astfel de incident nu se va mai întâmpla. 

 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …