Sursă foto: Jim Watson/AFP/Getty Images
Sursă foto: Jim Watson/AFP/Getty Images

A fost 11 aprilie în lume

Material realizat de Anca Badea și Macovei Mircea-Andrei

 

Șefa bazei militare americane din Groenlanda a fost demisă imediat după vizita vicepreședintelui Statelor Unite

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu emisarul special al Statelor Unite

Mai multe dintre cele mai mari națiuni de transport maritim au convenit asupra unei taxe globale pentru emisiile de gaze cu efect seră

Organizația Crucea Roșie a numit condițiile de trai din Fâșia Gaza “iadul pe Pământ” din cauza lipsei de provizii în spitale, potrivit Reuters. Președinta organizației, Mirjana Spoljaric, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca spitalele să rămână fără provizii în următoarele săptămâni. Organizația Mondială a Sănătății a declarat, de asemenea, că rezervele de antibiotice și pungi de sânge din spitale se diminuează rapid. Teritoriul palestinian a fost lăsat fără ajutoare umanitare în ultimele șase săptămâni, de când forțele israeliene au blocat intrarea camioanelor cu ajutoare, pe doi martie. În plus, Spoljaric a tras un semnal de alarmă cu privire la lipsa accesului la necesități umane de bază precum apă, hrană și electricitate în multe zone ale enclavei, precum și în privința siguranței operațiunilor umanitare. Trupurile neînsuflețite a 15 lucrători umanitari, dintre care opt membri ai Crucii Roșii Palestiniene, au fost găsite îngropate într-un mormânt comun în sudul Gazei. 

Autoritățile nigeriene au interzis difuzarea unei piese muzicale ce îl critică pe președinte, conform BBC. Versurile cântecului, numit “Tell your papa”, în traducere “Spune-i tatălui tău”, îl îndeamnă pe fiul președintelui Bola Tinubu să-i spună tatălui său că “oamenii mor” din cauza greutăților și foametei din rândul populației. Într-o scrisoare adresată posturilor TV și radio, Comisia Națională a Audiovizualului, care reglementează industria, le-a ordonat acestora să nu difuzeze piesa, pe motiv că nu respectă codul de difuzare al țării. Aceasta a marcat conținutul piesei ca fiind “necorespunzător” și “condamnabil”. Lansat la începutul săptămânii, cântecul a atras multă atenție pe rețelele sociale din Nigeria și a stârnit dezbateri cu privire la situația economică și de securitate din țară. Președintele Tinubu a introdus o serie de reforme economice care au sporit costul de trai și inflația, determinând o parte a populației să reducă cantitatea de alimente consumate.

Șefa bazei militare americane din Groenlanda a fost demisă imediat după vizita vicepreședintelui Statelor Unite, JD Vance, relatează The Guardian. Aceasta a fost concediată pentru că a criticat agenda americană cu privire la insula arctică, după vizita lui Vance. Colonelul Susannah Meyers, care era comandantul bazei spațiale Pituffik din Groenlanda de 9 luni, a fost înlăturată pe baza rapoartelor care reclamau faptul că se distanțase, împreună cu întreaga bază, de discursul vicepreședintelui SUA, critic față de conducerea din Danemarca. În timpul vizitei sale, Vance a spus trupelor militare de la bază că SUA trebuie să obțină controlul asupra Groenlandei pentru a opri amenințările ce vin dinspre China și Rusia, afirmații de care Meyers s-a distanțat.

Conducerea Statelor Unite a decis să renunțe la președinția unui grup de aliați militari din cadrul NATO, potrivit Euronews. Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei nu va mai fi prezidat de reprezentanța americană, fiind lăsat în mâinile europenilor. Deși delegația SUA va continua să participe la întâlniri, conducerea grupului a fost preluată oficial de Germania și Regatul Unit. Grupul, cunoscut și sub numele de Ramstein este o alianță formată din 57 de state ce furnizează echipament militar Ucrainei de la începutul invaziei pe scară largă. Măsura a venit pe fondul unei serii de alte semnale ale administrației americane care încep să diminueze rolul SUA în NATO. Aliații occidentali s-au pregătit, de asemenea, pentru posibila retragere a mii de trupe din Europa. În prezent, aproximativ 100.000 de soldați americani sunt staționați în Europa.

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu emisarul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, pentru a discuta posibilitatea încetări a focului în Ucraina, conform BBC. Întâlnirea este a treia de acest fel din anul acesta, timp în care administrația americană nu a reușit să-l convingă pe președintele Rusiei să accepte o încetare completă a focului în Ucraina. Președintele american, Donald Trump, și-a exprimat frustrarea față de poziția lui Putin privind stadiul negocierilor, declarând că “Rusia trebuie să se miște” deoarece războiul a cauzat deja destule victime. Întâlnirea a venit în contextul unei adunări a alianței de susținători ai Ucrainei la Bruxelles, unde 50 de state au convenit să acorde încă 21 de miliarde de euro în ajutor militar pentru Ucraina. 

China a anunțat creșterea tarifelor pentru toate importurile din Statele Unite ale Americii (SUA), relatează The Guardian. Conform unei declarații oferite de Ministerul Comerțului din China, rata tarifa pentru produsele provenite din SUA a crescut de la 84% la 125%. De asemenea, această declarație a subliniat și că „la nivelul actual al tarifelor, nu există nicio acceptare pe piață pentru mărfurile americane exportate în China”, motiv pentru care China „va ignora” o eventuală continuare a Statelor Unite ale Americii de a impune tarife asupra produselor chineze. Decizia a avut loc la doar câteva ore după ce președintele Chinei, Xi Jinping a declarat, în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, că „nu există învingători într-un război tarifar, iar a merge împotriva lumii va duce la izolare”. Întâlnirea dintre cei doi face parte din efortul liderului chinez de a găsi noi căi de cooperare cu Uniunea Europeană împotriva „hărțuirii unilaterale”.  

Primarul încarcerat din Istanbul, Ekrem Imamoglu, a apărut în instanță într-unul dintre multiplele dosare împotriva lui, conform Deutsche Welle. Audierea s-a concentrat asupra insultelor și amenințărilor adresate procurorului-șef din Istanbul, Akın Gürlek. Procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani și patru luni din cauza remarcilor făcute de Ekrem İmamoğlu la începutul acestui an, în care îl critica pe procurorul-șef. Adresându-se judecătorului, primarul din Istanbul a subliniat că a fost trimis în instanță pentru că a câștigat trei alegeri electorale împotriva persoanei „care crede că deține Istanbulul”, făcând astfel referire la președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, care și-a lansat cariera politică devenind primar al Istanbulului în 1994. 

Oficialii Iranului au declarat că vor acorda „o șansă reală” discuțiilor cu Statele Unite ale Americii (SUA) despre înarmarea nucleară, titrează Reuters. Declarația a avut loc după ce președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat la începutul săptămânii că cele două state vor începe negocierile în Oman. Oficialii Casei Albe au reiterat amenințarea președintelui Trump, conform căreia Iranul va avea „tot iadul de plătit” dacă nu este de acord să abandoneze programul nuclear. Presa de stat iraniană a dezvăluit că discuțiile vor fi conduse de ministrul de externe, Abbas Araqchi, și de trimisul special american, Steve Witkoff, și vor fi intermediate de Ministrul de Externe al Omanului, Badr al-Busaidi.

O explozie a avut loc în fața birourilor companiei Hellenic Train din Atena, notează Reuters. Reprezentanții poliției elene au adăugat că incidentul nu s-a soldat cu victime. Poliția a izolat zona după ce două organizații de presă au primit apeluri de avertizare că un dispozitiv exploziv va exploda în 35 de minute. O geantă cu aspect suspect a fost depistată în fața clădirii care a fost evacuată. Incidentul nu a fost revendicat. Hellenic Train este o subsidiară a companiei italiene de stat Ferrovie dello Stato. Acest episod a avut loc în contextul în care Grecia se confruntă cu urmările accidentului feroviar din 2023 care a ucis 57 de oameni și a determinat proteste împotriva perceputei corupții a statului grec.

Mai multe dintre cele mai mari națiuni de transport maritim au convenit asupra unei taxe globale pentru emisiile de gaze cu efect seră, informează Deutsche Welle. În cadrul unei întâlniri la Londra, statele membre ale Uniunii Europene, alături de Brazilia, China, India și Japonia au votat în favoarea introducerii unui comision minim de 100 de dolari pentru fiecare tonă de emisii generate de navele de marfă peste ce depășesc anumite praguri. Rusia, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au votat împotrivă, în timp ce Statele Unite ale Americii s-au abținut. Conform Organizației Maritime Internaționale (IMO), transportul maritim reprezintă aproape 3% din emisiile globale de gaze cu efect seră. Acordul urmează să fie implementat începând cu anul 2027, astfel impunând navelor de marfă să utilizeze un mix de combustibil cu emisii reduse de dioxid de carbon sau să suporte sancțiuni financiare. 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 16 aprilie în lume- Guvernul din Maldive a interzis accesul cetățenilor israelieni pe teritoriul țării, Curtea Supremă a Regatului Unit a stabilit că termenul „femeie”, în legislația privind egalitatea, se va referi exclusiv la sexul biologic, O instanță germană a permis deportarea a doi solicitanți de azil în Grecia

Material realizat de Mihai Turcu Guvernul din Maldive a interzis accesul cetățenilor israelieni pe teritoriul …