Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 10 martie în lume – Curtea Constituțională a demis-o pe președinta Coreei de Sud, președintele CE speră ca Marea Britanie să adere la UE după Brexit, iar Papa Francisc ia în considerare ca bărbații însurați să poată fi preoți

A fost 10 martie în lume – Curtea Constituțională a demis-o pe președinta Coreei de Sud, președintele CE speră ca Marea Britanie să adere la UE după Brexit, iar Papa Francisc ia în considerare ca bărbații însurați să poată fi preoți

Material realizat de Ioana Vințeler și Iuliana Mihaela Dan

1. Curtea Constituțională a Coreei de Sud a decis destituirea din funcție a președintei statului sud-coreean, relatează Reuters. Gravele acuzații de corupție au zdruncinat scena politică sud-coreeană în ultima perioadă. Istoria Coreei de Sud este marcată de acest eveniment în care, pentru prima dată, șeful de stat este destituit astfel. Reacțiile violente venite din partea susținătorilor au contribuit la un dezechilibru și mai puternic în interiorul perimetrului sud-coreean. Conform autorităților, două persoane au fost ucise în cadrul altercațiilor de vineri. Pe de cealaltă parte, numărul persoanelor care a scandat victoria justiției în fața corupției a fost unul destul de semnificativ.  „Am reușit. Noi cetățenii, suveranitatea țării, am deschis un nou capitol în istorie”, a declarat Lee Tae-ho, conducătorul mișcării ce a dorit extirparea celulei prezidențiale actuale. Park Geun-hye devine prima conducătoare a unui stat democratic care a fost forțată să renunțe la mandatul prezidențial. Această decizie nuanțează impulsul puternic al națiunii de a apăra  principiile democratice. Un purtător de cuvânt a declarat că Park nu dorește să comenteze decizia Curții Constituționale. „Park nu va părăsi Casa Albastră astăzi”, a declarat Kim Dong Jo, purtătorul de cuvânt al președintei. Pierderea imunității prezidențiale aduce cu sine posibilitatea unei cercetări mai amănunțite a fărădelegilor comise de Park. Alegătorii vor fi chemați la vot pentru a-și numi un nou președinte în decursul a 60 de zile.

2. Repercursiunile crimelor împotriva umanității își  amplifică intensitatea în cadrul Birmaniei, unde minoritățile musulmane se confruntă cu  situații extreme, conform BBC. Reporterul special al ONU, Yanghee Lee, a declarat că nu a avut acces direct la zona conflictuală, însă discuțiile cu refugiații din vecinătatea Birmaniei i-au confirmat că situația este cu mult mai gravă decât se anticipase inițial. Problema abuzului venită din partea forțelor militare a devenit sistemică în perimetrul birman. „Le-aș numi crime împotriva umanității; crime categorice împotriva umanității…de către forțele militare birmane precum și de către forțele de securitate situate la graniță. În ultimă instanță, guvernul este cel care va suporta consecințele acestor cazuri masive de torturi inumane aplicate propriilor cetățeni”, a declarat Yanghee Lee. Represiunea a început în luna octombrie când armata birmană a început asedierea minorității Rihongya aflată în partea vestică a Birmaniei.Atunci, aproximativ 70.000 de persoane au emigrat în țara vecină, Bangladesh. Dovezile adunate de diversele asociații atestă faptul că armata birmană a comis violuri colective, torturi și omucideri.

3. Papa Francisc a declarat că ia în considerare ca bărbaţii căsătoriţi să devină preoţi, ca urmare a deficitului din Biserica Catolică, relatează CNN. Într-un interviu acordat ziarului german Die Zeit, liderul pontif a indicat că lipsa preoţilor catolici a fost o „problemă enormă” pentru Biserică şi că ar fi deschis pentru o schimbare asupra reglementării stricte în ceea ce priveşte eligibilitatea din cadrul preoţiei. „Trebuie să ne gândim dacă <<viri probati>> (termenul în latină pentru „bărbaţi testaţi” sau bărbaţi căsătoriţi care sunt de o credinţă şi virtute remarcabile) ar putea fi o posibilitate. În acest caz, ar trebui să stabilim de ce sarcini s-ar putea ocupa aceștia, iar una dintre variante include posibilitatea repartizării acestora în comunităţile izolate.” Cu toate că această opţiune le-ar oferi şansa bărbaţilor căsătoriţi să activeze în sfera clericală, celor celibatari le-ar fi interzis să se căsătorească. Cu toate acestea, clericii protestanţi care sunt căsătoriţi şi care se convertesc la catolicism, pot rămâne căsătoriţi şi să slujească în același timp, atâta timp cât beneficiază de  permisiunea nevestelor. Biserica Catolică e de părere că preoţii n-ar trebui să se căsătorească, care se bazează pe câteva pasaje din Biblie, dar şi pentru că preoţii acţionează „in persona Christi” („în persoana lui Hristos”). Aceste învăţături au fost reiterate şi de Papa Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea.

4. Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, s-a întors vineri acasă după ce a petrecut şapte săptămâni în Marea Britanie, scrie New York Times. Scopul vizitei sale a fost acela a unei vacanţe, pentru ca ulterior aceasta să se transforme într-o şedere medicală extinsă, ceea ce pune în discuţie starea sa de sănătate şi stabilitatea celei mai populate ţări din Africa. Nigerienii au păstrat tăcerea în legătură cu starea medicală a liderului de 74 de ani. Guvernul a declarat că acesta a avut nevoie de câteva teste adiţionale şi odihnă, anunţând că vice-premierul Yemi Osimbajo îi va prelua sarcinile. Ţara africană care însumează 180 de milioane de locuitori are mai multe probleme pe tot cuprinsul ţării: malnutriţie severă în zona nordică, o zonă care a fost prăduită de grupul islamic Boko Haram, cât şi revoltă în zona sudică, unde un grup numit Niger Delta Avengers, a sabotat infrastructura petrolieră, iar în zona centrală un conflict între fermieri şi ciobani. În ultimele săptămâni, Osimbajo a lucrat la un plan care să asigure ţării un împrumut din partea Băncii Mondiale pentru a face faţă unui deficit cauzat de scăderea veniturilor din petrol.

5. Fondatorul Tesla, Elon Musk, susține că ar putea revitaliza în 100 de zile rețeaua de energie din Australia de Sud, notează The Guardian.  Pariul lansat de Musk include dorința extatică de a demonstra faptul că rețeaua de energie poate fi complet reparată în 100 de zile. În cazul în care proiectul demarat nu se va încheia cu succes Elon Musk promite acordarea unei baterii de 100 MW necesară sistemului energetic  în mod gratuit. Breșele existente în cadrul sistemului energetic australian maschează actuala situație conflictuală din zona federalității guvernamentale care atrage atenția asupra ineficienței sistemului de tehnologie regenerabilă. Recenta instalație efectuată de Tesla în cadrul unei ferme de baterii de stocare din California în doar 90 de zile a sporit rata de succes a combaterii penelor de curent. Criza energetică majoră din cadrul Australiei de Sud poate fi reabilitată de fondatorul Tesla, conform The Guardian. „Tesla ar putea face acest lucru în 100 de zile sau furnizează sistemul gratuit”, a declarat Elon Musk.

6. Mai multe state din SUA au declarat că vor merge mai departe cu provocările juridice în ceea ce privește ordinul executiv revizuit a lui Donald Trump, care îi vizează pe cetățenii din 6 țări cu majoritate musulmană și refugiați, relatează Al Jazeera.  Statul Washington, care a fost primul stat ce a luat măsuri legale împotriva ordinului de interdicție ce a reușit să provoace haos la nivel mondial iar în cel din urmă a fost blocat, declară că acest ordin revizuit încalcă constituția și defavorizează islamul.  Bob Ferguson, avocatul general de stat, declară că o moțiune dată de către biroul său face apel la o hotărâre judecătorească împotriva interdicției de călătorie ce a fost emisă în luna ianuarie și urmează să fie aplicată în noua directivă. Mesajul lui Ferguson pentru Trump a fost acela de a nu se grăbi. Acesta a declarat: „După ce am petrecut mai mult de o lună de zile pentru a revizui un ordin dat în grabă, noul ordin dat de către președinte restituie mai multe dintre aceleași prevederi și are aceleași motivații ilegale ca și originalul. Avocații generali ai statelor New York, Massachusetts și Oregon au declarat că vor susține procesul inițiat de către statele Washington și Minnesota. Ordinul revizuit emis luni blochează vizele pentru persoanele din Siria, Iran, Somalia, Libia, Sudan și Yemen și închide temporar, pentru 120 de zile, programul pentru refugiați din SUA.

7. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat că speră că Marea Britanie poate fi convinsă să adere la UE după Brexit, relatează Independent. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat că „Nu îmi place Brexit pentru că aș fi preferat să fim în aceeași barcă împreună cu britanicii și sper că o să vină ziua în care britanicii să fie din nou în aceeași barcă împreună cu noi.” Comentariile au fost făcute la o conferință de presă din Bruxelles, ce a avut loc după un summit al liderilor UE, ultimul desfășurat înainte ca Teresa May să anunțe declanșarea procesului Brexit. Juncker a mai adăugat: „Brexit nu este sfârșitul Uniunii Europene, nici sfârșitul tuturor progreselor făcute și nici sfârșitul ambițiilor noastre continentale iar problema Brexitului îi încurajează pe alții să continue, din păcate fără Marea Britanie.” May nu a fost prezentă și la ce-a de-a doua zi de discuții în ceea ce privește evoluția blocului după plecarea Marii Britanii. Este de așteptat ca primul ministru să declanșeze articolul 50 cât mai repede în decursul săptămânii viitoare, această întâlnire fiind ultimul prilej ca liderii să se adune înainte de începerea procesului. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat că trebuie să existe o unitate a celor 27 de lideri care se pregătesc pentru acest proces în fața unei Europe cu „mai multe viteze.”

8. În cadrul unei întâlniri cu parlamentari republicani, Trump a declarat în decursul zilei de vineri că Congresul trebuie să acționeze cât mai rapid pentru a „salva americanii” de Obamacare, care a fost planificată în așa fel încât costurile de consum să crească după ce Obama și-a părăsit biroul, relatează Washington Times. Liderul de la Casa Albă a declarat: „Acesta este momentul în care suntem pe punctul de a o scoate. A fost menit ca în anul 2017 să explodeze costurile pentru ca Obama nu este aici și deși acum este rău, poate deveni și mai rău.” Comitetul de la Casa Albă și comitetul energiei și comerțului au aprobat planul de îngrijire a sănătății propus de republicani în această săptămână, președintele mulțumindu-le pentru eforturile și munca depusă. Trump a declarat că: „Asta este ceea ce oamenii își doresc: să înlocuiască și să abroge și trebuie să acționăm acum pentru a salva americanii de la dezastrul Obamacare.”  Conducătorul de la Washington încearcă să îi convingă pe parlamentari să nu aibă reticențe în ceea ce privește propunerea republicanilor și a declarat că noua lege în ceea ce privește sectorul sănătății ar trebui să reducă taxele de sute de milioane de dolari.

9. Prim-ministrul Poloniei, Beta Szyldo l-a acuzat pe președintele Franței de faptul că a încercat să îi șantajeze țara în timpul alegerilor pentru liderul Consiliului UE ce au avut loc joi, relatează BBC. La sfârșitul summit-ului, Beta a declarat că este inacceptabil ca Francois Hollande să amenințe oprirea fondurilor în baza faptului că Polonia „nu se comportă adecvat.” Polonia a încercat să oprească realegerea lui Donald Tusk și a refuzat să aprobe declarația comună a summit-ului. Prim-ministrul a avertizat celelalte state în legătură cu faptul că  Polonia nu ar accepta o „Europa cu mai multe viteze.” De asemenea, a declarat că UE se confruntă cu noi diviziuni în cazul în care națiunile puternice au încercat să se integreze mai mult între ele în detrimentul celor mai slabe precum Polonia și fostele țări comuniste. Discuțiile de vineri ce au avut loc la Bruxelles s-au concentrat asupra viitorului post-Brexit al Uniunii. Liderii statelor membre UE au discutat în scopul de a alcătui o declarație comună, care ar trebui să sublinieze unitatea UE, atunci când se vor întâlni pe data de 25 martie la Roma

10. Departamentul de Stat a recunoscut că nu a știut despre vizita ministrului de externe al Mexicului la Washington care ridică probleme legate de tradiție și în începerea activității administrației nou create, relatează Telegraph.  Luis Videgaray a mers direct la Casa Albă joi, sărind peste întâlnirea de la Departamentul de Stat. Rex Tillerson, secretarul de stat, nu s-a întâlnit cu el iar departamentul de stat nici măcar nu știa că era în oraș.  Purtătorul de cuvânt al departamentului de stat, într-o admitere remarcabilă a unei defecțiuni de comunicare, a declarat: „Nu știam că ministrul de externe a fost în oraș.” Departamentul de Stat a clarificat ulterior faptul că Tillerson și Videgaray au discutat la telefon în ajunul călătoriei sale. Un aliat apropiat al președintelui Enrique Pena Nieto, Videgaray, ministrul economiei, a avut un rol important în organizarea vizitei lui Trump în Mexic ce a avut loc în luna septembrie. Acesta a fost forțat să demisioneze datorită controverselor create în jurul vizitei iar mai apoi a fost renumit ministru de externe. Tillerson a călătorit în Mexic la data de 23 februarie unde a avut întâlniri cu Videgaray și Pena Nieto. Cu privire la întoarcerea vizitei, ministrul de externe în loc să se întâlnească cu ginerele lui Trump, Jared Kushner, s-a întâlnit cu nou-numitul consilier de securitate națională, H.R McMaster și cu Gary Chon, consilier economic, creând astfel impresia că mai degrabă Casa Albă conduce politica externă decât departamentul de stat.  Tillerson a fost prezentat cu o mulțime de titluri negative în ultima săptămână care îl descriu ca fiind cel mai slab secretar de stat.

 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …