Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 10 mai în lume – Tot mai multe femei din Iran au ales să renunțe la hijab, Curtea Europeană de Justiție a anulat aprobarea ajutoarelor de stat pentru Lufthansa, iar liderii Turciei și ai Siriei anunță îmbunătățirea relațiilor bilaterale
Sursa foto: OZAN KOSE/AFP via Getty Images

A fost 10 mai în lume – Tot mai multe femei din Iran au ales să renunțe la hijab, Curtea Europeană de Justiție a anulat aprobarea ajutoarelor de stat pentru Lufthansa, iar liderii Turciei și ai Siriei anunță îmbunătățirea relațiilor bilaterale

Material realizat de Emilia Popescul

Poliția din Pakistan a arestat sute de susținători ai fostului premier Imran Khan în urma violențelor declanșate după arestarea acestuia, informează Reuters. Serviciile mobile și platforme de social media precum Twitter, YouTube și Facebook au fost indisponibile pentru încă o zi deoarece forțele de securitate au încercat să restabilească ordinea după ce violențele au dus la uciderea unei persoane. Guvernul a declarat că susținătorii partidului pakistanez Tehreek-e-Insaf (PTI) al lui Khan au atacat clădiri importante ale statului și au avariat vehicule private și publice. Poliția a declarat că 945 dintre susținătorii fostului premier au fost arestați în provincia Punjab după ce 25 de vehicule ale poliției și 14 clădiri guvernamentale au fost incendiate. Ministrul Planificării și Dezvoltării, Ahsan Iqbal, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că violențele sunt de netolerat și că legea trebuie aplicată. Autoritățile din trei dintre cele patru provincii pakistaneze au impus un ordin de urgență care interzice toate adunările după incidentele cauzate de susținătorii lui Khan.

Tot mai multe femei din Iran au ales să renunțe la hijab, relatează AP News. Panourile publicitare din capitala Iranului proclamă că femeile ar trebui să poarte vălul obligatoriu pentru a-și onora mamele. Cu toate acestea, pentru prima dată după Revoluția Islamică din 1979, mai multe femei – atât tinere cât și în vârstă – aleg să nu facă acest lucru. Această reacție a venit după luni de proteste față de moartea Mahsei Amini, care a murit în timp ce se afla în custodia poliției moralității pentru că a purtat hijabul „prea lejer”. În timp ce demonstrațiile nu mai au aceeași intensitate, decizia unor femei de a nu își acoperi părul în public reprezintă o altă provocare pentru sistemul teocratic al țării. Autoritățile au închis întreprinderi care servesc femeile fără hijab. În acest context, analiștii din Iran au averizat că guvernul ar putea alimenta disidența dacă ar continua să pună presiune pe femei.

Curtea Europeană de Justiție a anulat aprobarea ajutoarelor de stat pentru Lufthansa, informează Deutsche Welle. Tribunalul Uniunii Europene a decis că decizia guvernului german de a oferi Lufthansa ajutoare de stat în valoare de miliarde de euro în timpul pandemiei de coronavirus nu ar fi trebuit aprobată. Îndrumările stricte al UE împotriva planurilor guvernamentale de salvare a companiilor au fost slăbite în timpul pandemiei. Astfel, Comisia a aprobat pachetul de 6 miliarde de euro în iunie 2020, în care guvernul german a preluat o participație de 20% în compania aeriană. Cazul împotriva ajutorului a fost constituit de companiile Ryanair și Condor, care au numit sprijinul nedrept. În decizia sa, Curtea din Luxemburg a evidențiat numeroasele erori comise „în special considerând că Lufthansa nu ar fi putut obține finanțare pe piețe pentru toate nevoile sale”. Nu este clar ce impact va avea decizia asupra companiei aeriene, care a revenit la profit anul trecut. 

Un fost polițist din Rwanda a fost acuzat că a luat parte la genocid și este judecat la Paris, informează The Guardian. Philippe Hategekimana, în vârstă de 66 de ani, care a început o nouă viață în Franța sub o identitate falsă la 5 ani după genocidul din 1994, este acuzat de crime împotriva umanității. El este acuzat că a participat la masacrele genocidului din Rwanda, care a avut loc între aprilie și iulie 1994 și a ucis 800.000 de persoane, majoritatea etnici tutsi. Hategekimana este acuzat de implicare în uciderea a zeci de tutsi. De asemenea, este suspectat că a fost implicat în uciderea unei călugărițe și a primarului orașului Ntyazo, a 300 de refugiați tutsi pe un deal numit Nyamugari și într-un atac asupra unui alt munte numit Nyabubare, în care au fost uciși aproximativ 1.000 de civili. Relațiile dintre Franța și Rwanda s-au încălzit considerabil după ce un raport al istoricilor comandat de Emmanuel Macron și publicat în 2021 care a recunoscut eșecul Franței în oprirea masacrelor.

Liderii Turciei și ai Siriei au convenit să-și îmbunătățească relațiile bilaterale după discuțiile de la Moscova, relatează AP News. Întâlnirea s-a axat pe importanța detensionării situației din regiune și sprijinirea procesului de pace. Miniștrii au discutat, de asemenea, despre cooperarea economică și problemele umanitare. Discuțiile au loc în contextul în care Siria se confruntă cu o criză umanitară gravă, milioane de persoane fiind strămutate și având nevoie de ajutor. În același timp, în Turcia, președintele turc Recep Tayyip Erdogan se află sub o presiune intensă în țară pentru a trimite refugiați sirieni înapoi pe fondul unei recesiuni economice abrupte și a creșterii sentimentului anti-refugiați. De-a lungul celor 12 de ani de conflict, Turcia a sprijinit grupurile armate de opoziție din nord-vestul țării care încearcă să-l înlăture pe președintele Assad de la putere. Întâlnirea marchează un pas important către reconciliere și pace în regiune.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …