Home / GeopoliticALL / Asia-Pacific / Resurgenţa naţionalismului în conflictul Sino-Japonez
japan-china-flag

Resurgenţa naţionalismului în conflictul Sino-Japonez

japan-china-flag

Naţionalismul reprezintă o formă de ideologie politică care presupune identificarea individului cu naţiunea şi dorinţa exagerată a acestuia de a susţine drepturile şi aspiraţiile naţiunii. Acesta a fost un factor important în declanşarea şi perpetuarea celor două războaie mondiale, fiind astfel considerată o ideologie politică extremistă – sau în cuvintele lui Albert Guerard: ,,Naţionalismul este xenofobie pasională’’. În prezent, naţionalismul nu este considerat a fi un instrument politic legitim şi, prin urmare, nu mai este la fel de pregnant ca în secolul XX, dar conflictul dintre China şi Japonia asupra Insulelor Senkaku/Diaoyu din Marea Chinei de Est a ajuns să evidenţieze o resurgenţă a acestei ideologii.

Motivul renaşterii sentimentelor naţionaliste poate fi înţeles doar prin prisma istoriei relaţiei Sino-Japoneze şi prin modul în care aceasta se răsfrânge asupra disputei teritoriale actuale. Insulele Senkaku/Diaoyu reprezintă, în aparenţă, o problemă a suveranităţii teritoriale a fiecărui stat şi un conflict de interese în privinţa resurselor de hidrocarburi din regiune. Dar o serie de evenimente recente, precum vizita premierului japonez, Shinzo Abe, la altarul Yasukuni, unde sunt comemoraţi numeroşi criminali de război şi reacţia Chinei la acest aspect, sugerează faptul că disputa teritorială are drept fundament probleme legate de trecutul celor două state, care nici în acest moment nu au fost rezolvate.

Conform lui Caroline Rose, tensiunile relaţiei Sino-Japoneze sunt datorate unei perioade istorice regretabile a relaţiei dintre cele două state, în principal cu cel de-al Doilea Război Sino-Japonez dintre 1937-1945. În această perioadă cel mai notabil şi atroce eveniment realizat de Japonia pe durata invaziei sale a Chinei este considerat masacrul de la Nanjing din 1937, unde au avut loc numeroase crime, violuri şi execuţii aleatorii a cetăţenilor chinezi de către soldaţii japonezi. Acest eveniment reprezintă doar un punct în cadrul unei campanii a Japoniei Imperiale de exploatare a poporului chinez prin prostituţia forţată a femeilor, prin abuzul muncitorilor chinezi şi prin experimentarea bacteriologică. Aceste acţiuni ale Japoniei reprezintă pentru chinezi ceea ce Holocaustul Germaniei reprezintă pentru evrei. Dar spre deosebire de Germania care a reuşit să depăşească stigma trecutului său datorită unor circumstanţe favorabile, Japonia nu a fost la fel de norocoasă deoarece China, victima acţiunilor sale, a ales să creeze o identitate naţională în jurul acestor evenimente.

În această privinţă, Zheng Wang consideră că deoarece Partidul Comunist Chinez a fost confruntat cu o criză de legitimitate, acesta a implementat o Campanie de Educaţie Patriotică în 1991. Deşi puţin patriotică în sinea ei, aceasta implica un sistem de educaţie aparte de la nivelul grădiniţei până la facultate încărcată cu experienţele traumatice ale Chinei începând cu Primul Război al Opiului din 1839, până în 1945. Această campanie este considerată a fi, „cea mai masivă încercare la reeducarea ideologică din istoria umanităţii’’ şi constă în interpretarea şi chiar modificarea istoriei Chinei printr-o naraţiune istorică naţionalistă care să unifice voinţa populaţiei în privinţa poziţiei şi rolului acesteia în lume. Astfel, această identitate naţională formată în jurul umilinţelor suferite legitimizează acţiunile partidului luate pe plan domestic şi extern precum stabilirea unei zone aeriane de apărare şi identificare asupra regiunii disputate din Marea Chinei de Est. Resentimentele poporului xcinez faţă de acţiunile Japoniei sunt menţinute vii datorită numeroaselor muzee, momumente şi alte forme de media care reamintesc de nedreptăţile suferite şi fac imposibilă uitarea acestora. Aceste sentimente naţionaliste sunt activate şi exacerbate de acţiunile recente ale Japoniei, care tind să răscolească istoria cu scopul glorificării ei aducând prin acest proces un afront tuturor victimelor.

Deşi China a renunţat la despăguburile de război în momentul normalizării relaţiilor diplomatice cu Japonia în 1972, totuşi în privinţa prejudiciilor morale, aşa cum s-a evidenţiat pe prin numeroasele proteste chineze anti-Japonia, nu a existat o reparaţie genuină. Perspectiva diferită asupra istoriei a Chinei şi Japoniei şi modul în care populaţia fiecărui stat relaţionează cu trecutul este determinată de accentul pe care fiecare stat îl pune asupra istoriei regretabile a relaţiilor Sino-Japoneze. Japonia, spre deosebire de China, are un sistem de educaţie diferit în ce priveşte istoria. Aceasta nu a pus niciodată accentul pe acţiunile sale pe timp de război, manualele având puţine referinţe, reuşind astfel să stabilească o mentalitate a poporului japonez care consideră că trecutul Japoniei nu poate fi controlat de generaţiile actuale şi prin urmare nu a fost creată o identitate naţională în jurul acestuia. Deşi forma actuală a disputei teritoriale a luat naştere în momentul naţionalizării celor trei insule, naţionalismul nu reprezintă o caracteristică generală a poporului japonez, ci este restrânsă doar unor grupuri sau indivizi precum fostul guvernator conservator al Tokyo-ului, Ishihara Shintaro, considerat şi ultra-naţionalist încercând să cumpere insulele înainte de naţionalizarea lor deoarece voia să construiască facilităţi pentru consolidarea suveranităţii Japoniei, provocând China în proces.

Resurgenţa naţionalismului, în special în China şi mai puţin în Japonia, joacă un rol important în perpetuarea conflictului dintre acestea deoarece tinde să saboteze orice încercare de a rezolva conflictul. China interpretează pretenţiile teritoriale ale Japoniei şi acţiunile acesteia ca o nerespectare a termeniilor relaţiei bilaterale dintre acestea şi ca o posibilă revenire a militarismului japonez. Indiferent de cât de exacerbat este naţionalismul în fiecare stat, disputa teritorială a Insulelor Senkaku/Diaoyu are drept miză şi orgoliul naţional al acestora, ce determină improbabilitatea unui compromis unilateral al disputei. Dar înainte de orice discuţii în privinţa soluţionării disputei este necesară în primul rând evitarea reîntoarcerii la retorica naţionalistă a secolului trecut care ar exarcerba tensiunile şi eventual va conduce la declanşarea unui război. Ambele state trebuie să realizeze impactul educaţiei istoriei asupra mentalităţii poporului, că educaţia generaţiei de astăzi reprezintă ideologia guvernului viitor şi prin urmare trebuie să ia măsuri în vederea perpetuării păcii şi nu a conflictului.

Despre Luchian Emil

Vezi și

Swine Flu Vaccine Testing Begins In Iowa

Vaccinurile pot fi considerate cauza unor afecțiuni medicale fără dovezi științifice, după un verdict al Curții Europene de Justiție

Curtea Europeană de Justiție a decis, miercuri, că instanțele pot considera vaccinurile drept cauze ale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *