Home / GeopoliticALL / Liderii G20 promit că vor procura vaccinuri pentru țările vulnerabile, în ciuda lipsei fondurilor

Liderii G20 promit că vor procura vaccinuri pentru țările vulnerabile, în ciuda lipsei fondurilor

Liderii celor mai puternice 20 de economii ale lumii s-au angajat, în mod formal, în conducerea luptei la nivel global împotriva crizei sanitare și economice produse de noul coronavirus – chiar și în contextul în care întâlnirea virtuală de duminică a dezvăluit posibilele pericole ale competiției intense pentru cel mai rapid acces la vaccin, relatează Politico.

Într-un comunicat de 10 pagini, coordonat de Arabia Saudită, care deține președinția rotativă a forumului G20, liderii statelor membre au promis că vor ajuta țările cele mai sărace, nu doar în procurarea vaccinului, ci și prin extinderea unui program de reducere a datoriilor, inițiat în prima fază a pandemiei, care a permis țărilor în curs de dezvoltare să evite plata a aproximativ 5,7 miliarde de dolari în rambursarea datoriei. 

,,Rămânem determinați să ajutăm țările în curs de dezvoltare și pe cele mai puțin dezvoltate în timp ce acestea se confruntă cu efectele pandemiei în domeniul sanitar, economic și social, recunoscând provocările specifice din Africa și statele insulare în curs de dezvoltare’’, au afirmat liderii G20 la finalul videoconferinței.

În timp ce redresarea economică a început în unele părți ale lumii, ,,aceasta este inegală, foarte incertă și susceptibilă la riscuri, inclusiv cele care reies din noi izbucniri ale virusului în unele economii, în timp ce unele state reintroduc măsurile de limitare a răspândirii virusului. Reiterăm nevoia de a aduce virusul sub control, ca element cheie al redresării economice globale’’, au mai declarat aceștia. 

Cu toate acestea, intervențiile unor lideri precum Vladimir Putin, Xi Jinping, Donald Trump și Boris Johnson, în care aceștia lăudau eforturile propriilor țări în dezvoltarea unui vaccin, au dat senzația unei competiții evidente la nivel global între cele mai bogate state în ceea ce privește izolarea noului virus.

Unii experți au avertizat că este posibil ca țările în curs de dezvoltare să fie nevoite să aștepte un vaccin mai ieftin, mai ușor de stocat și transportat în comparație cu noile vaccinuri pe baza de tehnologie mRNA, care se așteaptă să fie distribuite începând cu luna viitoare. China și Rusia au început administrarea propriilor vaccinuri, în ciuda îndoielilor cu privire la controalele de siguranță. 

,,Există câteva lipsuri, dar împărtășim un angajament evident pentru distribuirea echitabilă a vaccinurilor către fiecare țară’’, a afirmat Ministrul de Finanțe din Arabia Saudită, Mohammed Al-Jadaan, la finalul conferinței. 

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a folosit discursul de duminică pentru a pleda în favoarea unui tratat internațional al (managementului) pandemiilor, elaborat sub umbrela Organizației Națiunilor Unite. ,,Evident, [un astfel de tratat] ar însemna șansa de a crea un cadru multilateral pentru a întări rolul ONU și, în special, al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pentru a preveni mai eficient izbucnirea unei pandemii’’, a afirmat acesta. 

Despre Anca-Maria Barbu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …