Home / Politica si... / Conflict / Ziua Victoriei în Rusia: parade militare și prima vizită a lui Vladimir Putin în Crimeea

Ziua Victoriei în Rusia: parade militare și prima vizită a lui Vladimir Putin în Crimeea

Rusia a organizat o paradă militară impresionantă pentru a marca 69 de ani de la victoria împotriva Germaniei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Sărbătoarea a fost amplificată de către patriotismul manifestat de rușii din Crimeea, citează BBC.

Președintele Vladimir Putin, în discursul său festiv, a declarat că această zi fi una în care „patriotismul va triumfa” și a jurat apărarea Rusiei. Putin nu a făcut nicio referire la Ucraina, însă a menționat că „voința de fier a rușilor” va salva Europa de la sclavie.

„(9 mai) este o sărbătoare în timpul căreia forța patriotismului va triumfa, când cu toții simțim ceea ce înseamnă să fim loiali țării-mamă și cât de important este să apărăm interesele acesteia”, a declarat oficialul.

Parada organizată în centrul Moscovei include, în mod tradițional, expunerea unui număr impresionant de echipament militar și un scurt spectacol cu temă patriotică în centrul Pieței Roșii. Totuși, în acest an manifestația a fost mai amplă ca de obicei, durând 59 de minute, cu aproape un sfert de oră mai mult decât cele din anii precedenți. În plus, au fost adăugate 50 de noi vehicule militare, iar reprezentanții bazei militare de la Sevastopol, aflată la malul Marii Negre, au jucat un rol principal în coregrafia festivă. În total, au fost prezenți 11.000 de militari.

După participarea la festivitatea din Moscova, Vladimir Putin s-a îndreptat spre Crimeea, realizând prima vizită de când teritoriului a fost anexat Rusiei. BBC notează că liderul de la Moscova a fost primit cu foarte multă căldură din partea locuitorilor Crimeei.

În acest timp, autoritățile de la Kiev au emis rapoarte conform cărora mai mulți ucraineni au fost împușcați mortal în timpul unui schimb de focuri dintre armata locală și membrii trupelor separatiste din orașul Mariupol. Kievul a lansat recent o operațiune prin care dorește recâștigarea clădirilor ocupate de rebelii pro-ruşi din Mariupol și din alte orașe din estul și sudul Ucrainei.

Germania nazistă a invadat URSS-ul în iunie 1941, trupele înaintând până în apropierea Moscovei înainte de a fi înfruntate de contraofensiva rusă, în una dintre cele mai sângeroase bătălii ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Rusia estimează ca aproximativ 26,6 milioane de civili și 8,7 milioane de membrii ai forțelor armate şi-au pierdut viaţa pe parcursul războiului. Rusia celebrează pe 9 mai victoria asupra trupelor naziste.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *