În Raportul Mileniului, fostul secretar-general al ONU, Kofi Annan, şi-a exprimat grijile în privinţa intervenţiei umanitare, atunci când un actor extern intervine pe teritoriul unui alt stat fără permisiunea acestuia cu scopul de a preveni atrocităţi precum un genocid. În privinţa acestei practici, Annan era îngrijorat de faptul că ,,mişcările …
Citește mai departe »Premierul Scoției acuză tabăra pro-unionistă de promisiuni false pentru menținerea în Marea Britanie
Liderul mișcării naționaliste scoțiene, prim-ministrul Alex Salmond, încearcă să își justifice înfrângerea la referendumul de pe 18 septembrie. Acesta îl acuză pe David Cameron de false promisiuni privind noi drepturi care vor fi conferite Scoției dacă decide să rămână alături de restul Marii Britanii, fapt ce i-ar fi influențat pe …
Citește mai departe »ANALIZĂ: Inițiativa comunității internaționale împotriva Statului Islamic prinde contur după mai multe luni de ezitări
După mai multe luni în care Statul Islamic a preluat controlul asupra unor teritorii importante din Irak și Siria, recent a fost anunțată crearea unei coaliții internaționale, menită să stăvilească avansul grupării jihadiste din Orientul Mijlociu. Coaliția, condusă de SUA, este formată din peste 40 de state care s-au arătat …
Citește mai departe »Reacția Moscovei după o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei: ”Statele Unite contribuie la agravarea crizei mondiale”
Rusia a criticat dur cea mai recentă rundă de sancțiuni adoptate de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii în urma implicãrii sale în conflictul din Ucraina, acuzând Washington-ul de agravarea crizei mondiale și de micsorarea șanselor de pace precum și de ”stabilitate politică globală”, scrie CNN. Acest comunicat de …
Citește mai departe »Marea Britanie, șocată de uciderea lui David Haines, promite angajarea în lupta împotriva ISIS
Uciderea unui voluntarului britanic David Haines ”nu va determina Marea Britanie sa își nege responsabilitatea” de a lucra împreunã cu aliații sãi pentru a învinge gruparea ISIS, a declarat prim-ministrul britanic David Cameron la sfârșitul săptămânii trecute, scrie CNN. Această declarație vine la o zi dupã ce grupul terorist islamic …
Citește mai departe »ANALIZĂ: Scoția, încotro?
Numărătoarea inversă a început. Ziua de 18 septembrie 2014 reprezintă nu doar momentul în care Scoția va decide printr-un referendum dacă își va continua istoria alături de restul Regatului Unit, ci și un moment-cheie pentru scena geopolitică actuală. Joia viitoare scoțienii sunt invitați să răspundă la întrebarea „Ar trebui Scoția …
Citește mai departe »Efectele posibilei independențe a Scoției și consecințele acestora în restul Uniunii Europene
În presa internațională se discută din ce în ce mai mult despre Scoția și dorința națională pentru independență. Pe 18 septembrie are referendumul prin care cetățenii Scoției vor decide viitorul, mai exact dacă vor face parte în continuare din Regatul Unit sau dacă țara se va transforma într-un stat separat, …
Citește mai departe »Jean-Claude Juncker a prezentat componența noii Comisii Europene
Miercuri, 10 septembrie 2014, a fost ziua în care UE a aflat componența noului său executiv. Jean-Claude Juncker, cel care îi va succeda lui Jose Manuel Barroso la conducerea Comisiei Europene a prezentat echipa alături de care va lucra în următorii cinci ani. O echipă care are în față niște …
Citește mai departe »Armistițiul din estul Ucrainei, amenințat de o nouă serie de bombardamente la mai puțin de 48 de ore de la intrarea în vigoare
Focuri de armă au zguduit duminică estul Ucrainei, în ciuda armistițiului încheiat în urmă cu două zile între guvernul de la Kiev și separatiștii pro-ruși. Armistițiul a fost intermediat de reprezentanți ai guvernului Ucrainei, liderii mișcării separatiste, guvernul rus și reprezentanți ai OSCE, cu scopul de a pune capăt …
Citește mai departe »”Rusia atacă Ucraina” – declarația sub care se desfășoară cel mai tensionat summit al NATO din ultimele 2 decenii
Liderii țărilor NATO s-au reunit miercuri pentru cel mai important summit de la sfârșitul Războiului Rece pe fondul crizei din Ucraina. “Rusia atacă Ucraina”, este declarația secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, cu puțin timp înainte de începerea discuțiilor, relatează BBC. Șefii de stat și de guvern din blocul …
Citește mai departe »