Home / Politica si... / Alegeri / Profil de candidat – Martin Schulz, propunerea social-democraților europeni pentru președinția Comisiei Europene

Profil de candidat – Martin Schulz, propunerea social-democraților europeni pentru președinția Comisiei Europene

Schulz-Martin1

Doar câteva zile ne mai despart de momentul în care cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene își vor alege reprezentanții în Parlamentul European. În funcție de tradiția fiecărui stat în parte, alegerile se vor desfășura între 22 și 25 mai, apoi noul Parlament format se va pregăti pentru numirea noului președinte al Comisiei Europene.

Printre atribuțiile Comisiei Europene și implicit, ale președintelui acesteia, se numără gestionarea fondurilor europene, punerea în aplicare a Bugetului și intervenția în procedurile legislative, motiv pentru care toate familile politice europene încearcă să obțină o majoritate în Parlament pentru a-și desemna propriul candidat ca președinte.

Candidatul socialiștilor europeni (PES) este germanul Martin Schulz, care în prezent deține funcția de președinte al Parlamentului European. Cariera sa politică debutează încă de la vârsta de 19 ani când se alătură SPD, Partidul Social Democrat din Germania. Ascensiunea sa este una rapidă, în 1984 devine membru al Consiliului Municipal al orașului Würselen, iar în 1987, la doar 31 de ani, devine cel mai tânăr primar din regiunea Renania de Nord – Westfalia.

Activitatea sa în Parlamentul European începe în 1994, când este ales eurodeputat. Președintele acestei instituții după alegerile din 2012, Schulz, s-a remarcat prin constanta opoziție față de Jose Manuel Barroso, actualul președinte al Comisiei Europene, pe care încearcă acum să îl înlocuiască.

Martin Schulz împreună cu Barroso și cu președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, au câștigat în 2012 premiul Nobel pentru Pace, după o decizie unanimă a unui juriu norvegian, „pentru contribuția timp de peste șase decenii la dezvoltarea păcii și a reconcilierii, a democrației și a drepturilor omului în Europa.”

Aflat în campanie electorală, Schulz a împărtășit câteva dintre obiectivele pe care vrea să le realizeze în cazul în care va fi ales președinte. El a descris Uniunea Europeană ca fiind „prea birocratică, prea nedemocratică și deloc sociabilă” și a promis că va susține o Europă cu o economie puternică și va oferi milioane de locuri de muncă șomerilor. Spre deosebire de contra-candidații săi, Schulz afirmă că „Criza încă nu s-a terminat” și că va fi depășită doar când 27 de milioane de șomeri din Europa vor avea un loc de muncă.

schSocial-democratul Martin Schulz a promis că va fi un președinte echidistant și va lua decizii în interesul comun al tuturor membrilor, nu doar al celor mai vocali și influenți. Legat de România, acesta și-a exprimat sprijinul său pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen. „Regulile sunt clare și ar trebui urmate ca atare de toate statele membre. România le-a respectat pe deplin, a investit multe eforturi și rezultate există. Sprijinul meu este clar, România merită să fie în Schengen și orice întârziere este cauzată, în mod evident, de chestiuni interne ale altor țări”, a explicat acesta.

Despre criza din Ucraina, candidatul social-democraților europeni s-a declarat extrem de îngrijorat: „Unii credeau că războiul și riscul unui război nu mai sunt teme de discutat, dar suntem pe cale să vorbim despre riscul unui conflict armat”. La reuniunea celor 28 de lideri ai țărilor membre ale Uniunii Europene pentru comemorarea a 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, Schulz a i-a îndemnat „să dezvolte în cele din urmă o strategie coerentă față de Rusia.”

Contracandidații lui Martin Schulz sunt Guy Verhofstadt din partea Alianței Democraților și Liberalilor, Jean-Claude Juncker pentru Partidul Popular European, Ska Keller din partea Verzilor și Alexis Tsipras susținut de stânga radicală. Potrivit sondajelor de opinie, bătălia se dă între Schulz și Verhofstadt, cotați cu cele mai mari șanse de câștiga.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *