Uniunea Europeana a investit peste 320 de milioane de lire sterline pentru dezvoltarea unor drone de supraveghere a spatiului Uniunii Europene, fara “niciun control democratic”, informeaza The Guardian.
Aceste informatii au iesit la iveala in momentul in care ONG-ul Statewatch, ce se ocupa cu monitorizarea libertatilor civile in UE, a descoperit programul secret al Uniunii. De asemenea, organizatia non-profit atrage atentia ca exsista legaturi ingrijoratoare intre industria dronelor si oficialii europeni.
Potrivit The Guardian, din raportul Statewatch, intitulat Eurodrones Inc., reiese faptul ca nici Camera Comunelor, nici Parlamentul European nu au fost consultate cu privire la dezvoltarea acestor vehicule aeriene fara pilot, concepute pentru a survola cerul european in misiuni de identificare a infractiunilor.
“Mai mult de 315 milioane de euro au fost transferate pana acum finantarii unor proiecte de cercetare in vederea dezvoltarii dronelor. Scopul acestor proiecte este de a supraveghea controlul la frontiera si de a ajuta politia in diferite activitati”, se precizeaza in raport, informeaza postul de televiziune Russia Today.
Potrivit Eurodrones Inc., au fost investiti peste 100 de milioane de euro din banii contribuabililor, doar Marea Britanie contribuind cu peste 60 de milioane de euro la acest program, cu toate ca premierul David Cameron a oferit asigurari ca se opune oricarui astfel de proiect la nivel european. Statewatch a facut public faptul ca anul acesta a avut loc o alocare bugetara, in secret, de 70 de milioane de euro cu privire la controlul traficului aerian, dezvoltarea dronelor pentru fortele de politie europene fiind de fapt o “prioritate politica”.
Documentul publicat de organizatia Statewatch mentioneaza, de asemenea, faptul ca deputatii si parlamentarii europeni nu sunt consultati cu privire la programul sau legislatia ce va reglementa functionarea dronelor de supraveghere ce vor survola cerul European pana la sfarsitul deceniului.
“In ciuda preocuparilor cu privire la libertatea civila si a preocuparilor pentru respectarea confidentialitatii, in ceea ce priveste utilizarea dronelor de supraveghere, nu exsista nici macar un singur exemplu de control democratic asupra activitatilor UE in aceasta zona. Aceasta este reteta pentru o inovatie iresponsabila si este necesara o dezbatere cu privire la directia in care merge tehnologia”, este de parere Ben Hayes, unul dintre autorii raportului.
Eurodrones Inc. a descoperit ca cel putin zece oficiali UE au primit bonusuri pentru “contributia si angajamentul personal” la acest program, de la Unmanned Vehicle System International, un grup de lobby al industriei de securitate ce reprezinta producatorii de aparate de supraveghere, mai scrie The Guardian.
Oficialul European Bernard Jenkin este de parere ca raportul publicat de Statewatch ridica importante semne de intrebare la adresa responsabilitatii democratice. “De cate dovezi mai au nevoie oamenii pentru a-si da seama ca UE este acum dincolo de orice responsabilitate democratica? Nu este decat o birocratie scapata de sub control, ce cheltuie banii contribuabililor in industrii sub influienta carora se opereaza, fara niciun control democratic”, a declarat Jenkin. “Daca ar fi esistat posibilitatea alegerii, cu siguranta nu pe acest lucru am fi dorit ca Ministerul Apararii sau Trezoreria Marii Britanii sa ne cheltuiasca banii”, a mai subliniat oficialul european pentru sursa citata.
“Deciziile cu privire la dezvoltarea acestei tehnologii este o chestiune suverana. Marea Britanie colaboreaza cu alte tari, inclusiv cu Franta, pentru a dezvolta tehnologii care san e permita reducerea propriile costuri de dezvoltare. Marea Britanie nu va participa la proiectul pentru dezvoltarea sistemului dronelor de supraveghere”, a declarat purtatorul de cuvant al guvernului britanic.
Cel putin 315 milioane de euro au fost cheltuite de Uniune pentru proiecte de cercetare a dronelor de supraveghere, finantandu-se astfel, cea mai mare industrie a Europei, orientate spre dezvoltarea si consolidarea supravegherii. “Avand in vedere dificultatile intampinate in indentificarea de proiecte relevante, investitiile totale ale UE pana in prezent sunt probabil mult mai mari”, se mai scrie in raportul organizatiei non guvernamentale.
In timp ce documente ale Comisiei confirma ca “utilizarea operationala a vehiculelor aeriene fara pilot este o decizie politica”, cele 86 de pagini ale Eurodrones Inc concluzioneaza faptul ca UE “a inlocuit procesul democratic cu unul tehnocratic”, iar modul de finantare al acestor proiecte este “puternic inclinat spre interesul marilor contractori din domeniul apararii”.