Din adolescență ne place să citim cărți polițiste. De ce? Fiindcă ne atrage suspansul, acțiunea și uneori chiar perspectiva romantică pe care autorul o are asupra unor personaje care scapă nevatamate din situații extraordinare. De curand, în raftul cu cărți polițiste am descoperit ”Dosarul Shakespeare”, volum semnat de Anthony King, apărut la Editura Național. E adevărat, titlul ne face puțin sceptici, însă cartea ne prinde încă de la primele pagini.
Putem spune, și pe bună dreptate, că ne place să citim cărți polițiste și cărți cu criminali în serie, însă ne ferim teribil să intram în mod real în astfel de aventuri. Suntem un fel de spectatori ai unor lucruri teribile, despre care unii spun că au loc doar în imaginația autorului. Totuși, o întrebare persistă: putem ști oare în ce măsură autorul se inspiră sau nu din realitate? Uneori gasim în biografia scriitorilor un trecut simplu, de birou, alteori identificăm un fost detectiv care s-a retras din activitate. Dar dacă autorul este în fapt un criminal care își asterne fanteziile pe hartie spre deliciul cititorilor ce vor ajunge să-l venereze pentru imaginația sa. Destul de cinic, nu?!
Un lucru ramne cert. Cărțile polițiste, mai ales cele scrise foarte bine, aduc mulți bani, odată cu plăcerea multor oameni care sunt consumatori de astfel de povesti. Sunt cărți polițiste care se vând masiv de când au apărut pe piață, spre exemplu cele semnate de Agatha Christie.
Gustul oamenilor pentru „pericol” nu s-a diminuat niciodată. Parca suferim de amnezie colectivă și unii dintre noi trebuie să-și reamintească periodic cât rau ne putem face unii altora și chiar mai mult, cu rafinament și placere! Există o oarecare plăcere în acest pericol. La unii, plăcerea de a citi și, astfel, a-și reprezenta scene violente și vărsare de sânge, iar la alții, plăcerea de a vedea cum eroul lor scapă teafăr și nevătămat din situații imposibile. Însă acest gust pentru pericol are un potential risc pe care îl luam în derâdere aproape întodeauna. Este vorba despre educația pe care ne-o facem gustând masiv și exclusiv astfel de materiale. Putem auzi o critică: dar de ce să dăm vina pe cărți polițiste, pe cărți cu criminali în serie sau pe filme violente în cazul în care are loc o crimă în cartier. Adică nu putem fi suficient de raționali să disociem între imaginația unui scriitor și realitate. Ei bine, unii dintre noi nu fac asta! Chiar dacă aceste cărți polițiste nu reprezintă principalul factor de alterare, poate reprezenta un catalizator pentru inspirația morbidă a unora mai puțin raționali. Cu toate acestea, indiferent de amnezie sau înclinații criminale, literatura polițistă există și ne ajută să învațăm lucruri despre noi înșine!