Home / GeopoliticALL / Africa / Prăbușirea stabilității din Burundi, o amenințare pentru estul continentului african
Intenția președintelui Pierre Nkurunziza de a candida pentru un al treilea mandat la președinția țării a încins spiritele în Burundi, alimentând temerile izbucnirii unui război civil la doar un deceniu de la încetarea ostilităților în instabilul stat african
Intenția președintelui Pierre Nkurunziza de a candida pentru un al treilea mandat la președinția țării a încins spiritele în Burundi, alimentând temerile izbucnirii unui război civil la doar un deceniu de la încetarea ostilităților în instabilul stat african

Prăbușirea stabilității din Burundi, o amenințare pentru estul continentului african

Evenimentele recente din Burundi, un stat din estul Africii cu o suprafață cât 75% din cea a Republicii Moldova, zguduit de un război civil sângeros motivat de un conflict etnic între principalele triburi care alcătuiesc populația de circa 10,5 milioane – fosta aristocrație tutsi și majoritatea hutu – au atras mai puțin atenția mass-media pe fondul altor situații ”fierbinți” la nivel internațional.

Din aprilie până în prezent, peste 70 de persoane și-au pierdut viața în urma protestelor izbucnite după anunțul președintelui Pierre Nkurunziza de a candida pentru un al treilea mandat la șefia statului, în contextul în care constituția țării prevede maximum 2 mandate pentru această funcție. Motivația lui Nkurunziza se bazează pe faptul că primul mandat a fost obținut în urma învestirii de către Parlament, în timp ce constituția prevede limitarea la 2 mandate doar pentru președinții aleși de popor. Tensiunile au rămas la cote înalte ca urmare a represiunii violente de către autorități, dar și după ce Curtea Constituțională din Burundi a admis că președintele poate candida pentru un nou mandat de 5 ani.

Anunțul din luna aprilie privind candidatura lui Nkurunziza pentru un nou mandat a provocat proteste masive din partea opoziției, care s-au soldat cu zeci de morți și sute de răniți. Mai mult, în luna mai, câțiva dintre liderii armatei au anunțat că au preluat conducerea țării și că l-au înlăturat pe Nkurunziza. După numai o zi, șeful statului susținut de o parte dintre liderii militari care i-au rămas loiali, a anunțat că tentativa loviturii de stat a eșuat, iar acesta s-a reîntors la putere.

Turbulențele trecutului bântuie regiunea

Burundi este una dintre cele mai dens populate țări din lume, cu peste 400 de locuitori pe kilometru pătrat, iar instabilitatea fostei colonii belgiene a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare de după cel de-al Doilea Război Mondial, în urma unui război civil izbucnit în 1993, care a durat un deceniu. Criza din Burundi a cuprins și statele vecine, atât din cauza antrenării populațiilor hutu și tutsi în conflictele armate, în special în Rwanda, cât și în urma fluxului de refugiați care și-au căutat adăpost în Uganda, Tanzania și mai ales în Republica Democrată Congo.

Pentru populația din Burundi, cea mai mare temere o constituie perspectiva pierderii tuturor beneficiilor câștigate în deceniul care a urmat încheierii războiului civil. Pacea socială, creșterea economică, precum și prezența unei mass-media ale opoziției se află în prezent în pericol. Între timp, Uniunea Europeană și Statele Unite au blocat o parte din fondurile alocate Burundi, inclusiv cele care sprijină procesul electoral.

Locuitorii din Burundi nu pot uita și faptul că scânteia care a declanșat criza umanitară a fost reprezentată tot de un președinte. Pe 6 aprilie 1994, președintele burundez Cyprien Ntaryamira a fost asasinat după ce avionul în care acesta se afla împreună cu omologul său rwandez, Juvenal Habyarimana, a fost doborât la aterizarea pe aeroportul din capitala Rwandei, Kigali. Etnicii tutsi, care dominaseră structurile de conducere ale țării în ultimul secol și reprezentau fosta aristocrație a regiunii, dar care sunt minoritari, au luptat pentru controlul puterii cu membrii hutu, care reprezintă aproape 85% din populație.

burundi_razboi_civilRăzboiul a însemnat una dintre cele mai violente confruntări etnice din ultimul secol, în care peste 300.000 de persoane și-au pierdut viața. După ani de negocieri, o încetare a focului și o împărțire a puterii pe criterii și cote etnice în armată și alte domenii ale serviciilor publice au fost parafate în 2003. Acordul de pace a rezistat mai bine de 10 ani, iar coeziunea socială a reprezentat unul dintre obiectivele sale principale. Armistițiul a făcut posibilă organizarea de alegeri, iar în 2005 Parlamentul l-a numit președinte pe Pierre Nkurunziza, cel care în 2010 avea să fie reales în urma unor alegeri urmărite îndeaproape de comunitatea internațională, dar în special de țările vecine. Toată această perioadă a reprezentat un nou început pentru restabilirea stabilității în regiune, o stabilitate care acum pare mai fragilă ca niciodată și alimentează temerile unei reîntoarceri la haosul de la sfârșitul secolului trecut. De aceea, bătălia politică din Burundi este analizată dincolo de ambițiile personale ale președintelui Nkurunziza și poate antrena din nou liderii politici și populația civilă din regiune.

De ce este atât de important ce se întâmplă în Burundi pentru întreaga regiune?

În prezent, în regiune este concentrată cea mai mare forță de menținere a păcii a Națiunilir Unite, ca urmare a războiului civil izbucnit în Republica Democrată Congo, în 1998. Neîncrederea reciprocă între oficialii statelor din regiune, atrase la rândul lor în criză, domină atmosfera relațiilor politice. Premizele unei crize umanitare în regiune există deja, în condițiile în care potrivit ONU, 144.000 de oameni s-au refugiat deja în ultimele luni în Tanzania, Rwanda, Uganda și R.D.Congo. În plus, unii analiști au ironizat tentativa președintelui Ugandei, Yoweri Museveni, de a media situația din Burundi, în contextul în care acesta a amendat constituția țării sale pentru a elimina limita de mandate pentru șeful de stat, astfel încât acesta se menține în funcție din 1986.

În aceste condiții, deși există o nemulțumire vehement exprimată a opoziției față de intenția lui Nkurunziza de a-și extinde influența la șefia statului pentru încă 5 ani, alternativele nu par a fi prea numeroase. Șeful statului este susținut de Consiliul Național pentru Apărarea Democrației – Forțele pentru Apărarea Democrației, cărora li s-a alăturat în 1995, ca rebel hutu. Acesta a condus grupul din postura de comandat al rebelilor, dar și pe parcursul procesului de tranziție către o mișcare politică. Fost profesor și rebotezat creștin, președintele se portretizează drept un om al poporului, care muncește pentru reconstruirea țării după război.

Aparent, nu există o alternativă la alegerea lui Nkurunziza, care pornește favorit în alegeri. Cu toate acestea, pericolul izbucnirii unui nou conflict etnic în regiune ar putea determina statele vecine să-l susțină cel puțin pe unul dintre contracandidați. Burundi și Rwanda sunt două dintre cele mai mici state din Africa, după suprafața ocupată, însă concentrează una dintre cele mai dens populate zone ale continentului. Un val consistent de refugiați, precum și perspectiva unui conflict armat ar destabiliza o regiune pentru care ONU și forțele de menținere a păcii au depus un efort consitent pentru a o reconstrui după ororile războiului din 1993-2003. Mai mult, în contextul crizei din Republica Central Africană și Ciad, pe de o parte, precum și ofensiva mișcărilor islamiste din Somalia sau Kenya, ar putea transforma întreaga regiune din centrul și estul Africii într-un teatru de război cu o mulțime de focare ce ar fi imposibil de combătut fără un efort consistent logistic, militar și economic.

Opoziție fragilă și dezbinată

În tabăra opoziției se află 7 contracandidați, dintre care însă niciunul nu s-a făcut remarcat până acum, nici în sondaje, nici ca activitate politică. Principalul rival al lui Nkurunziza pare a fi independentul Agathon Rwasa, în condițiile în care formațiunea sa, Forțele pentru Eliberarea Națională, nu este recunoscută de guvern. La fel ca și șeful statului, Rwasa este un fost comandant al rebelilor hutu. Acesta a fost acuzat de comiterea de crime de război în timpul conflictului, el continuând să lupte împotriva guvernului până în 2009. Ulterior, a fugit în exil, revenind în țară în august 2013.

Unitatea taberei de opoziție este însă inexistentă, iar campania reprezentanților acesteia a fost combătută prin cenzurarea unor mass-media private, fapt care a alimentat comunitatea internațională. Astfel, principalele stații radio private, African Public Radio, Bonesha FM și Radio Isanganiro au rămas fără emisie de când au transmis declarații ale organizatorilor loviturii de stat din mai.

Perspective sumbre

pierre_nkurunzizaPână în prezent, evenimentele care îl au în centrul atenției pe președintele țării conduc la scenarii pesimiste, în contextul în care acesta are parte de o susținere guvernamentală consistentă. Instabilitatea provocată de recenta tentativă de lovitură de stat a armatei care a condus la amânarea datei scrutinului prezidențial pare că doar va amâna verdictul obținerii unui nou mandat de către Pierre Nkurunziza. Potrivit Curții Constituționale, acesta ar fi legitim, însă opozanții nu vor accepta cu ușurință extinderea cu încă 5 ani a controlului puterii de către un președinte pe care se așteptau să-și încheie cariera politică în această vară.

De partea cealaltă, șeful statului a arătat că poate controla o criză, în contextul respingerii tentativei de lovitură de stat a armatei și ca urmare a înnăbușirii violente a protestelor care s-au soldat cu zeci de morți și sute răniți. De dragul intereselor personale și a dorinței de putere pentru sine și cercul său de apropiați, Pierre Nkurunziza pare pregătit să sacrifice greu-obținuta stabilitate a regiunii. Rămâne de văzut cu ce preț.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

Lucas papademos austerity greece

Fostul premier al Greciei, Lucas Papademos, rănit după explozia unui colet-capcană

Fostul premier al Greciei, Lucas Papademos, a fost rănit în urma unei explozii în interiorul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *