Home / A fost azi în lume / A fost 17 ianuarie în lume – Diplomații europeni au anunțat o nouă rundă de sancțiuni pentru gruparea palestiniană Hamas, iar Populația Chinei a scăzut pentru al doilea an consecutiv
Sursă foto: Bloomberg

A fost 17 ianuarie în lume – Diplomații europeni au anunțat o nouă rundă de sancțiuni pentru gruparea palestiniană Hamas, iar Populația Chinei a scăzut pentru al doilea an consecutiv

Material realizat de Robert Olteanu

Cel puțin 17 oameni au murit într-o explozie la o fabrică de artificii din Thailanda, notează Al Jazeera. Explozia a avut loc în provincia Suphan Buri, la aproximativ 120 de kilometri distanță de capitala Bangkok.. Guvernatorul provinciei a declarat pentru presa internațională că până în prezent nu au fost descoperiți supraviețuitori. Evenimentul tragic s-a petrecut cu o lună înainte de celebrarea Noului An Chinezesc, când cererea pentru artificii crește exponențial. La momentul scrierii acestui articol, cauzele exploziei nu au fost identificate. Prim-ministrul Srettha Thavisin, aflat la Forumul Economic Mondial de la Davos în Elveția, și-a exprimat condoleanțele și a cerut demararea investigațiilor pentru aflarea cauzelor exploziei. Ultimul accident similar petrecut în Thailanda a avut loc anul precedent, când 12 muncitori și-au pierdut viața.

Diplomații europeni au anunțat o nouă rundă de sancțiuni pentru gruparea palestiniană Hamas, informează Politico. Reprezentanții europeni ar urma să aplice noi sancțiuni economice care vor viza sursele de finanțare ale Hamas, precum și persoane individuale care au legătură cu gruparea. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri externe, Peter Stano, a declarat că „deciziile în privința politicii externe și de securitatea comună sunt confidențiale”. Totodată, în cadrul discuțiile dintre liderii europeni a apărut vehiculată ideea sancționării „coloniștilor israelieni violenți din Cisiordania”. În prezent, opinia europeană este divizată în privința războiului dintre Israel și Hamas, ceea ce fac sancțiunile dificil de abordat. Hamas este declarată oficial organizație teroristă de către oficialii Uniunii Europene, SUA și Marii Britanii.

O explozie masivă din sudul Nigerie a ucis două persoane și a rănit alte 77, conform Africanews. Explozia a avut loc în orașul Ibadan, cel mai dens populat din statul Oyo. Investigațiile preliminare au arătat că explozia a fost provocată de explozibili depozitați în scopul operațiunilor miniere ilegale. Minatul interzis este o practică frecventă în Nigeria și este una dintre cele mai mari îngrijorări ale autorităților, deoarece activitățile se întâmplă în zone periferice, iar arestările sunt dificil de realizat. Până în prezent nu au fost efectuate arestări și nu există piste care să indice posibile vinovați, a declarat guvernatorul din Oyo, Seyi Makinde. De asemenea, guvernatorul a promis că autoritățile statele vor acoperi asigurările medicale pentru persoanele rănite și vor oferi adăpost temporar pentru persoanele ale căror case au fost afectate de explozie. 

Populația Chinei a scăzut pentru al doilea an consecutiv, informează Reuters. Oficialii Biroului Național de Statistici au declarat că populația Chinei a scăzut cu 2.08 milioane de persoane, ajungând la 1.409 miliarde în 2023, depășind scăderea din anul 2022 când a fost înregistrat un număr de 850.000. Totodată, anul 2022 a fost primul an de la Marea Foame din perioada Mao Zedong din anul 1961 când creștere populației a fost negativă. De asemenea, numărul nașterilor a atins un nivel negativ record, cu doar 6.77 nașteri la 1.000 de locuitori. Numărul scăzut se datorează, pe de-o parte, „politicii unui singur copil”, implementată în perioada 1980-2015, dar și al migrației interne de la sate la orașe, unde costurile de a crește copii sunt mult mai ridicate. Experți ai Națiunilor Unite au estimat că până în 2050 populația Chinei va scădea cu 109 milioane de locuitori.

Armata iraniană a lansat un atac aerian împotriva unei grupări militare sunite din Pakistan, notează DW. Oficialii iranieni au declarat că au lansat un atac cu rachete și drone împotriva unei grupări militare sunite care operează între granițele Pakistanului. Ministrul de externe din Pakistan, Jalil Abbas Jilani, a condamnat atacul și l-a catalogat drept „violare neprovocată a spațiului aerian”, adăugând că „pot exista consecințe serioase”. Totodată, atacul iranian a produs decesul a doi copiii și a generat alte trei victime. Este pentru prima oară când confruntările au produs atacuri transfrontaliere cu rachete, deși în trecut au mai exista tensiuni între autoritățile iraniene și militanții grupării separatiste Jaish al-Adl.

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 16 și 17 noiembrie în lume – Joe Biden a aprobat utilizarea de către armata ucraineană a rachetelor americane ATACMS, Finlanda găzduiește primul exercițiu major de artilerie al NATO de la aderarea sa la alianță, În regiunea separatistă Abhazia protestatarii au continuat să ocupe clădirea parlamentului

Material realizat de Andrei Rus și Irina Dudu Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, …