Home / GeopoliticALL / Africa / Premieră în Egipt : abuzul sexual va fi pedepsit prin lege

Premieră în Egipt : abuzul sexual va fi pedepsit prin lege

Egiptul a încriminat pentru prima dată un act de hărțuire sexuală, acțiune care reprezintă primul pas spre închierea unei probleme endemice, relatează The Guardian.

Preşedintele intermiar al Egiptului, Adly Mansour, a emis un decret în urma căuira abuzul sexual este calificat drept încălcare a legii, cu puţin timp înainte de învestirea noului preşedinte ales, Abdel Fattah al-Sissi. Pedeapsa pentru această infracţiune poate ajunge până la şase luni de închisoare şi 3.000 de lire egiptene, aceasta putând fi mărita pentru recidivişti.

Cazurile de hărțuire sexuală au fost foarte rar judecate în această țară, chiar și atunci acuzații fiind declarați nevinovați. Un raport al Națiunilor Unite din anul 2013 arată că 99,3% din femeile ce trăiesc în Egipt au fost victimele unui abuz sexual, însă ulterior, de cele mai multe ori, victimele sunt găsite vinovate.

Susținătorii acestei legi au întâmpinat emiterea decretul cu bucurie, însă în același timp au avertizat că va rămâne de văzut dacă acesta va fi aplicat de către poliție. „Cel mai mare impediment în acest moment îl reprezintă moștenirea noastră culturală: societatea nu o consideră o încălcare a legii”, a declarat Eba’a El-Tamimi, purtătoarea de cuvânt a HarrasMap, o organizație care susține combaterea hărțuirii sexuale în Egipt. “Poliția însăși tinde să simpatizeze cu vinovații sau să devină chiar ei abuzatori. Până și atunci când cineva reușește să determine poliția să raporteze un act de violență, acuzatoarea se va lovi de rezistenta agenților, care vor încerca să o determine să nu depună o plângere”, a mai adăugat aceasta.

O femeie care anul trecut a ajuns cu un caz de abuz sexual în instanță și a câștigat procesul, a declarat pentru The Guardian ca poliția a reprezentat unul din cele două mari obstacole din timpul desfășurării procedurilor. “Credeți că eu pot aresta pe fiecare bărbat care bate pe cineva pe stradă ?!”, susţine reclamanta că a declarat unul din reprezentanții autorităților atunci când aceasta a depus plângerea.

Un reprezentant al poliției din Cairo a confirmat acuzațiile aduse colegilor săi. Totuși, spune el, femeile sunt și ele de vină din cauza vestimentației pe care aleg s-o îmbrace. Această atitudine este des regăsită în Egipt, ultima dată fiind exprimată chiar de președintele Universității din Cairo, Dr. Gaber Nasser, care a criticat atât atacatorii, cât și victima unei hărțuiri petrecute în campusul universității sale, în luna martie.

Soraya Bahgat, co-fondatoarea Tahrir Bodyguards, o organizație care apără femeile în timpul protestelor de violențe în masă, a numit noua legislaţie drept “un prim pas”. Totuși, ea a avertizat asupra faptului că există încă multe zone neacoperite, printre care și aceea a situației în care victimele atacurilor în mulțime ar dori înaintarea unei plângeri penale – pentru a aduce vinovații în fața legii.

Drept urmare, activiștii speră ca până la urmă guvernul să introducă o a nouă lege care să sancționeze și să enunțe explicit toate formele de hărțuire sexuală, facilitând astfel decursul procesului judiciar. Totuși, spune activista, abuzurile sexuale nu se vor opri până când viziunea societății asupra lor se va schimba. Problema reală este că societatea nu vede aceste acțiuni drept o încălcare a unor norme.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *