Home / GeopoliticALL / Europa / Marea Britanie cere UE schimbarea legislaţiei privind tratamentele anti-cancer la copii

Marea Britanie cere UE schimbarea legislaţiei privind tratamentele anti-cancer la copii

Uniunea Europeană trebuie să schimbe legislaţia pentru a permite efectuarea mai multor teste care ar putea permite descoperirea unor tratamente cu potenţial de a salva cât mai multe vieţi ale copiilor afectaţi de cancer, potrivit Institutului de Cercetare a Cancerului (ICC) din Marea Britanie, informează BBC.

Sistemul actual de legi implementat de UE în domeniul cancerului la copii reduce numărul de medicamente ce ar putea fi folosite pentru tratarea bolii. Conform acestora, legea descurajează actualmente firmele să testeze pe copii medicamente anti-cancer care dau rezultate la adulți.

Reprezentanţii ICC au cerut ca legea să fie modificată și, deși nu au oferit un răspuns concret, Comisia Europeană a declarat că va discuta despre această problemă. ICC susţine că restricții trebuie aplicate medicamentelor ce dovedesc că nu ar funcționa la tipul de cancer dezvoltat de un copil, însă au anunțat că o serie de medicamente ce ar fi putut funcționa și asupra copiilor au fost restricționate înainte de a putea fi testate.

Șeful executiv al Institutului de Cercetare a Cancerului a accentuat ideea că noi medicamente ce se dovedesc utile în lupta împotriva cancerului nu trebuie testate doar pe adulți ci și pe copii. De asemenea, a declarat că majoritatea tratamentelor dezvoltate în ultima vreme țintesc gene ce duc la apariția cancerului, gene ce sunt adesea comune adulților și copiilor.

În jur de 1.600 de copii sunt diagnosticați cu cancer în fiecare an în Marea Britanie. Pentru a aduce soluții celor ce suferă încă de mici din cauza cancerului, legea trebuie schimbată în așa fel încât să ofere posibilitatea companiilor de a oferi medicamente anti-cancer tuturor pacienților, indiferent de vârstă, au mai precizat reprezentanţii ICC, citaţi de BBC.

Despre Adrian Florin Bojedariu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *