Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 9 aprilie în lume – Prințul consort al Marii Britanii, ducele de Edinburgh, a încetat din viață, violențe în Irlanda de Nord între naționaliștii catolici și unioniștii protestanți, iar liderul Coreei de Nord avertizează că țara ar putea fi lovită de o criză alimentară

A fost 9 aprilie în lume – Prințul consort al Marii Britanii, ducele de Edinburgh, a încetat din viață, violențe în Irlanda de Nord între naționaliștii catolici și unioniștii protestanți, iar liderul Coreei de Nord avertizează că țara ar putea fi lovită de o criză alimentară

Material realizat de Mircea Andrei Cuciureanu

Prințul Phillip, Duce de Edinburgh, prințul consort al Marii Britanii și soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit, a încetat din viață, la vârsta de 99 de ani, potrivit BBC. Anunțul morții lui Phillip a fost făcut vineri, în jurul prânzului, printr-un comunicat emis de Palatul Buckingham. Familia regală a anunțat ”cu regrete profunde” decesul celui care i-a fost partener de viață și soț timp de 73 de ani reginei Elisabeta a II-a. În vârstă de 99 de ani, prințul Phillip se retrăsese din viața publică din 2017, iar recent fusese internat și supus unei operații pe cord, fiind externat de doar câteva săptămâni. O figură populară, pe alocuri controversată, ducele de Edinburgh s-a făcut remarcat de mai multe ori pe parcursul îndelungatei sale cariere militare și diplomatice pentru remarci nepotrivite, uneori scandaloase, precum și pentru unele decizii care au umbrit imaginea imaculată pe care Casa Regală de Windsor încearcă să o păstreze în jurul membrilor săi.

Nouăsprezece persoane au fost condamnate la moarte în Myanmar, după ce au ucis un consilier al unui căpitan al armatei, aceasta fiind prima sentință de acest fel dată de o curte marțială, după instaurarea dictaturii militare din țară, la începutul lui februarie, informează Reuters. Totodată, reprezentanții armatei susțin că manifestațiile împotriva loviturii de stat se diminuează, deoarece ”cu toții vor pace”.Purtătorul de cuvânt al armatei, Zaw Min Tun, a confirmat angajamentul pentru organizarea următoarelor alegeri, susținând că acestea vor avea loc în următorii doi ani, acesta este primul interval de timp oficial de la lovitura de stat până în prezent. Chiar dacă liderii juntei prezintă public susținerea pentru alegeri democratice și buna cooperare dintre comunitate și organele de ordine, aceștia nu sunt dispuși să recunoască nici legitimitatea guvernului ales prin vot popular al lui Aung San Suu Kyi și nici faptul că armata a folosit tactici de război și atacuri cu forță disproporționată la adresa protestatarilor.

Irlanda de Nord a fost lovită de cel mai mare val de violențe din ultimii ani, acestea fiind cauzate de frustrarea comunităților unioniste în legătură cu barierele comerciale impuse prin Brexit, frontiere care încalcă fundamentele Înțelegerii din Vinerea Mare de la Belfast, raportează Reuters. Tineri din capitala provinciei britanice au atacat forțele de ordine cu pietre și cocktailuri Molotov rănind 55 de polițiști, printre agresori numărându-se și copii de 13 și 14 ani. Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a îndemnat guvernul de coaliție nord irlandez la cooperare, pentru a preveni reaccentuarea conflictului dintre unioniști și republicani, subliniind importanța Tratatului de la Belfast. Ministrul desemnat de Boris Johnson pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, a fost delegat în capitala regiunii pentru a gestiona situația, declarând: „înțeleg neplăcerile pe care comunitatea unionistă le simt legate de acest protocol […] dar aceasta nu scuză sau legitimează violența”.

Curtea Supremă de Justiție a Indiei a refuzat să oprească procesul de expulzare a imigranților rohingya către Myanmar, instituția recunoscând pe de o parte pericolul în care se află comunitatea, dar cu toate acestea a ales să semneze ”sentința condamnării la moarte”, potrivit reprezentanților minorității, relatează Al Jazeera. India găzduiește aproximativ 40.000 de refugiați musulmani rohingya, dar din luna martie a acestui an autoritățile au desemnat această grupare etnică drept „imigranți ilegali”. Procedurile de deportare au început în regiunea Jammu din Kașmir, printr-o serie de „exerciții de verificare”. Procurorul general indian, Tushar Mehta, a declarat că odată recunoscuți de Myanmar aceștia vor fi predați autorităților. În ciuda comunicatelor venite de la Curtea Internațională de Justiție, prin care este accentuat faptul că musulmanii rohingya se confruntă cu pericolul unui genocid, autoritățile de la New Delhi au ignorat avertizările și au declarat că „India nu poate fi capitala” imigranților.

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, a declarat la o conferință de partid că populația țării trebuie să se pregătească de momente grele, cauzate de lipsa de alimente și de instabilitatea economică, ambele provocate de pandemia de COVID-19, conform BBC. Întâlnirea de partid a reprezentat un moment rar în care liderul autoritar a recunoscut vulnerabilitatea statului și pericolul în care se află oamenii, asemuind problemele cu care se confruntă țara peninsulară cu magnitudinea foametei din anii 1990. Închiderea granițelor din cauza pandemiei de COVID-19 a însemnat diminuarea majoră a schimbului de bunuri și resurse cu China, aliatul principal, și a dus la destabilizarea completă a economiei planificate a Phenianului. Lina Yoon, cercetător pentru organizația Human Rights Watch, e confirmat faptul că numărul de cerșetori s-a mărit vizibil și, din păcate, se înmulțesc semnificativ și decesele cauzate de foame.

Israelul a declarat că nu va coopera alături de Curtea Penală Internațională în investigația legată de posibile crime de război comise de statul din Orientul Mijlociu comise pe foste teritorii arabe, informează BBC. Palestina a provocat investigația pentru a justifica cele 2.251 de decese și 11.231 de răniți, în urma începerii conflictului din Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est, din 2014 până în prezent. Ierusalimul neagă orice implicare sau act de violență ce ar putea duce la crime de război sau genocid și refuză complet să ia parte în ancheta Curții Penale. Acest proces îi supune atât pe oficialii israelieni suspectați cât și pe cei palestinieni la riscul de a fi arestați în cazul călătoriilor nejustificate. În situația în care Israelul refuză derularea anchetei pe teritoriul țării, mărturiile martorilor și ale grupurilor implicate pot fi ținute pe un alt teritoriu, precum în Olanda la Haga.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 19 aprilie în lume – Prim-ministrul finlandez a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru a contracara fluxul de migranți, Șeful Armatei din Kenya, a murit într-un accident de elicopter iar Junta militară din Burkina Faso a expulzat trei diplomați francezi

Material realizat de Mihai Turcu.  Prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru …