Home / A fost azi în lume / A fost 26 noiembrie în lume- Marine Le Pen, lidera partidului Adunarea Națională, a respins planul pentru bugetul francez, Prima sesiune a noului parlament al Georgiei a fost întâmpinată de o acțiune de boicot din partea politicienilor din opoziție, Susținătorii fostului prim-ministru Imran Khan din Pakistan au atacat capitala statului, Islamabad
Sursa foto: Britannica

A fost 26 noiembrie în lume- Marine Le Pen, lidera partidului Adunarea Națională, a respins planul pentru bugetul francez, Prima sesiune a noului parlament al Georgiei a fost întâmpinată de o acțiune de boicot din partea politicienilor din opoziție, Susținătorii fostului prim-ministru Imran Khan din Pakistan au atacat capitala statului, Islamabad

Marine Le Pen, lidera partidului Adunarea Națională, a respins planul pentru bugetul francez, anunță Politico. Acțiunea sa ar putea destabiliza guvernul condus de Michel Barnier, votând împotriva bugetului propus. Aceasta decizie ar putea destrăma coaliția fragilă și ar declanșa o criză economică în zona euro. Votul final a fost programat înainte de Crăciun. Le Pen a criticat bugetul pentru taxe crescute și ajustări întârziate ale pensiilor, încercând să câștige sprijin electoral pentru alegerile prezidențiale din 2027. Decizia ei a venit într-un context de instabilitate economică în UE, cu Germania afectată de pierderi masive de locuri de muncă și temeri legate de o nouă criză a datoriilor.

 

CEO-ul TikTok, Shou Zi Chew, a fost  chemat în fața Parlamentului Europeana pentru a explica implicarea platformei sale în alegerile electorale, indică Politico. Parlamentul European a motivat invitația pentru a cere explicații despre rolul platformei în alegerile prezidențiale din România. Cercetătorii au identificat mii de conturi false utilizate pentru a susține campania lui Călin Georgescu, un candidat ultranaționalist și pro-rus, care a câștigat primul tur pe 24 noiembrie. TikTok a fost acuzată de încălcări ale Regulamentului Serviciilor Digitale (DSA), iar premierul Marcel Ciolacu a cerut investigarea finanțării campaniei. Deși nu există dovezi clare privind implicarea Rusiei, cazul subliniază riscul dezinformării și radicalizării prin rețele sociale.

 

Parlamentarii francezi au votat împotriva acordului comercial dintre Uniunea Europeană și țările din blocul Mercosur, considerându-l „inacceptabil”,susține Politico. 484 din 577 de deputați au exprimat această opoziție, invocând riscurile asupra agriculturii europene, temându-se că acordul va aduce pe piața europeană produse agricole ieftine și de calitate îndoielnică, care ar afecta fermierii locali. Franța a fost principalul opozant al pactului, urmată de Polonia, iar țări ca Austria și Irlanda s-au alăturat criticilor. Cu toate acestea, pactul continuă să fie susținut de Germania și alte state care se bazează pe accesul la piețele din America Latină. Negocierile finale urmează să aibă loc la Brazilia, iar poziția Italiei va fi esențială pentru blocarea acordului.

 

Judecătorii Curții Supreme  din Scoția  a început dezbaterea pentru a stabili definiția legală a „femeii”, confirmă BBC. Instanța analizează un caz important privind definiția legală a „femeii” într-un conflict ce ar putea avea implicații majore în Marea Britanie. Cazul a început și implică grupul „For Women Scotland”, care  au contestat impactul legii privind drepturile trans asupra drepturilor femeilor. Problema principală a fost dacă „sexul” din legislația privind egalitatea se referă la sexul biologic sau la cel stabilit printr-un certificat de recunoaștere a genului. Decizia Curții Supreme va influența aplicarea legilor pentru protecția femeilor și persoanelor trans, precum și modul în care se vor organiza serviciile și spațiile exclusiv feminine, cum ar fi adăposturile sau spitalele. Cazul ar putea schimba interpretarea legii și chiar iniția reforme legislative.

 

Viitorul președintele al SUA, Donald Trump, a declarat intenția de a semna un nou acord comerciale SUA-Canada, declară BBC. Trump a propus un tarif de 25% pe bunurile canadiene, ca măsură pentru a combate migrarea ilegală și traficul de droguri, în special fentanil, din Canada. Această propunere ar urma să fie semnată la începutul mandatului său. Liderii canadieni, inclusiv prim-ministrul Justin Trudeau și premierul provinciei Ontario, Doug Ford, au exprimat îngrijorări față de impactul economic al acestei măsuri. Ei  au subliniat importanța relațiilor comerciale dintre cele două țări, care în 2022 au ajuns la 437 miliarde USD. În acest context, Trudeau și oficialii canadieni au început să discute despre cum să reducă efectele acestei propuneri.

Prima sesiune a noului parlament al Georgiei a fost întâmpinată de o acțiune de boicot din partea politicienilor din opoziție, relatează AP News. Sesiunea inaugurală a noului parlament al Georgiei s-a confruntat cu un val de critici și o acțiune de boicot din partea președintelui și a deputaților din opoziție. Politicienii din partidele de opoziție au refuzat să participe la sesiunea parlamentară. De asemenea, pe teritoriul Georgiei au fost organizate proteste de către populație, care susține că partidul care a câștigat alegerile parlamentare a falsificat voturile, fiind influențat de Rusia. Președintele Salome Zourabichvili a negat rezultatele oficiale și a refuzat să recunoască legitimitatea parlamentului, acesta neparticipând la rândul său la sesiunea parlamentară.

 

Autoritățile rusești au expulzat un diplomat britanic sub acuzația de spionaj, conform Al Jazeera. Oficialii ruși au solicitat unui diplomat britanic să părăsească țara sub acuzația de spionaj, acuzația fiind negată de guvernul din Marea Britanie. Oficialii britanici au declarat că relațiile dintre cele două state se vor răci și au promis că vor da un răspuns acestei acțiuni. Serviciul de securitate rus, FSB a declarat că diplomatul a imprăștiat intenționat informații false când a intrat în țară. De asemenea, aceștia au declarat că au descoperit semne că acest diplomat a organizat acțiuni de spionaj care au pus în pericol securitatea Rusiei. Conform FSB, diplomatul era interimar și ținea locul unui alt oficial britanic care a fost expulzat la rândul său pentru acuzații de spionaj.

 

Susținătorii fostului prim-ministru Imran Khan din Pakistan au atacat capitala statului, Islamabad, relatează Deutsche Welle. Sute de susținători ai fostului prim-ministru, Imran Khan au atacat capitala, această acțiune rezultând cu moartea a 4 membri ai forțelor de ordine, conform ministrului de interne. Poliția a încercat să oprească susținătorii folosind gaz lacrimogen și gloanțe oarbe. Protestatarii au dărâmat baricada formată din containere de marfă care bloca accesul către Islamabad. Guvernul a anunțat că forțele de ordine vor folosi focuri de armă daca aceștia vor fi atacați cu arme. Mai multe persoane au fost rănite, incluzând jurnaliști care au fost atacați de susținătorii lui Khan. Aceștia își doresc eliberarea din arest a fostului prim-ministru, care are peste 150 de acuzații.

 

Autoritățile din Stockholm au cerut unei nave chineze suspectată ca fiind parte a unei acțiuni de sabotaj să se întoarcă în apele teritoriale ale Suediei, informeaza Politico. Oficialii suedezi au cerut unei nave chineze să se întoarcă pe țărmul statului în timp de autoritățile din statul nordic investighează posibilitatea unui sabotaj al cablurilor de internet submarine din Marea Baltica. Un cablu lung de 1000 de km dintre Finlanda și Germania și altul care leagă Suedia și Lituania au fost avariate săptămâna trecută, declanșând un semnal de alarmă în capitalele europene. O navă chineză se afla pe drumul dintre Rusia și Egipt și a navigat prin apropierea cablurilor în momentul în care acestea au fost avariate. Autoritățile suedeze și finlandeze au deschis investigații legate de incident. Marina din Danemarca a declarat că a urmărit nava, care este ancorată momentan în apele internaționale dintre Danemarca și Suedia.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 18 noimebrie în lume – A început Summitul G20 desfășurat în Rio de Janeiro, Partidul PASTEF al președintelui senegalez Bassirou Diomaye Faye a revendicat victoria în alegerile legislative, Miniștrii de externe ai Uniunii Europene s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta sprijinul pentru Ucraina

Material realizat de Mihai Turcu   A început Summitul G20 desfășurat în Rio de Janeiro, …