Material realizat de Alexandra Filip
Trei sute de cetățeni indieni au fost reținuți în aeroportul francez, pe fondul unei anchete asupra traficului de persoane, relatează Al Jazeera. Sute de cetățeni indieni, reținuți într-un aeroport francez, sunt interogați de autorități, din cauza îngrijorărilor privind faptul că ar putea fi victime ale traficului de persoane. Zece dintre pasageri au solicitat azil politic, iar patru judecători francezi se grăbesc să vorbească cu pasagerii, ce au fost reținuți la sol pe aeroportul Vatry, la 150 km est de Paris, începând de joi. Avionul lor de tip charter, cu destinația Nicaragua, a fost oprit pe aeroportul Vatry, unde aterizase pentru realimentare. Avionul fusese oprit, întrucât autoritățile au primit un pont anonim conform căruia victimele traficului de persoane ar putea fi la bord. Acesta decolase de pe aeroportul Fujairah din Emiratele Arabe Unite și era condus de compania aeriană Legend Airlines din România. Pasagerii reținuți se vor prezenta în fața judecătorilor francezi, care vor decide dacă le vor permite să părăsească aeroportul, potrivit administrației regiunii Marna. Dacă este necesar, un judecător specializat ar putea prelungi detenția pasagerilor la 8 zile sau, chiar la 16, în circumstanțe excepționale.
Oficialii Iranului l-au convocat pe emisarul rus, pentru o discuție privind insulele din Golful Persic, relatează Politico. Trimisul Rusiei a fost convocat după ce autoritățile de la Moscova și statele arabe au lansat o declarație comună la începutul acestei săptămâni, constatând revendicarea Iranului asupra insulelor disputate din Golful Persic, a informat presa de stat. Acestuia i s-a oferit un bilet, în care oficialii Teheranului își exprimau nemulțumirea față de cererea din cadrul celui de-al 6-lea Forum de Cooperare Arabo-Rus, ce a avut loc în Maroc. La eveniment s-a afirmat faptul că se dorește o opțiune pașnică pașnică pentru soluționarea conflictului dintre Iran și Emiratele Arabe Unite asupra insulelor. Ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, i-a comunicat la telefon omologului său rus faptul că ,,respectarea suveranității și a integrității țărilor se numără printre principiile de bază în relațiile dintre națiuni”, a declarat IRNA într-un raport separat. O dispută diplomatică între cele două state reprezintă un eveniment rar. Acestea și-au consolidat legăturile, odată cu izbucnirea conflictului dintre Rusia și Ucraina.
În Republica Cehă, au avut loc manifestații comemorative pentru victimele atacului armat în masă, relatează Reuters. Arhiepiscopul Jan Graubner a ținut o slujbă la catedrala principală, Sfântul Vitus, de la Castelul Praga. De asemenea, întreaga țară a păstrat un moment de reculegere la prânz, în memoria victimelor celui mai grav atac din Praga, ce a ucis 14 persoane. Joi, la Facultatea de Arte a Universității Charles, situată în centrul orașului Praga, un student în vârstă de 24 de ani a avut o ieșire violentă, ucigând studenți și profesori. Ulterior, în timp ce o echipă de poliție se apropia pentru a-l aresta, acesta s-a împușcat. Rudele, prietenii și colegii au împărtășit condoleanțe pe rețelele sociale. Peste 25 de persoane au fost transportate la spital, iar 13 au suferit răni grave. Cei îndoliați au continuat să aducă lumânări și flori la memorialele improvizate din fața Facultății de Arte, precum și la sediul Universității Charles din apropiere. Președintele camerei superioare a parlamentului, Milos Vystrcil, a declarat că țara va dezbate, cu siguranță, cum să prevină astfel de atacuri, întrucât societățile libere trebuie să găsească echilibrul potrivit între libertate și reglementare. Acesta a afirmat că, pentru moment, prioritatea o reprezintă compasiunea față de familiile victimelor, urmând ca în viitor să se găsească modalități de a evita astfel de tragedii.
Forțele de ordine din Serbia au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, care amenințau că vor lua cu asalt primăria capitalei, conform AP News. Jandarmii din Serbia au folosit gaze lacrimogene pentru a împiedica sute de susținători ai opoziției să intre în clădirea consiliului municipal al capitalei, în semn de protest față de neregulile pe scară largă, despre care se presupune că au avut loc în timpul alegerilor generale de weekendul trecut. Forțele de ordine s-au baricadat prima oară în interiorul clădirii guvernului, trăgând cu gaze lacrimogene și spray cu piper, în timp ce sute de protestatari ai opoziției spărgeau ferestrele de la intrare. Ulterior, poliția a făcut mai multe arestări. Protestatarii au strigat ,,Deschideți ușa” și ,,Hoții”, aruncând totodată cu ouă și pietre în clădire. Unii au scandat ,,Vucic este Putin”, comparându-l pe președintele sârb cu liderul Rusiei. Autoritățile populiste ale țării au negat fraudarea votului și au afirmat că alegerile au fost corecte. Președintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat că aceste acuzații reprezintă ,,minciuni” promovate de opoziția politică.
Papa Francisc și-a exprimat, în Ajunul Crăciunului, compasiunea față de victimele războiul din Orientul Mijlociu, conform Al Jazeera. Pontiful a deschis slujba pentru sărbătorile de Crăciun cu o lamentație referitoare la faptul că mesajul de pace al lui Isus este întunecat de ,,logica inutilă a războiului” chiar în țara în care s-a născut. Liturghia prezidată de Papă la Bazilica Sfântul Petru din Vatican, ce a avut 6.500 de participanți, a fost umbrită de cel mai dur sângeros război al Israelului asupra Fâșiei Gaza. ,,În această seară, inimile noastre sunt în Betleem, unde Prințul Păcii este încă o dată respins de logica inutilă a războiului, de ciocnirea armelor, care și astăzi îl împiedică să-și găsească locul în lume.” Pontiful a afirmat că adevăratul mesaj al Crăciunului este reprezentat de pace și de iubire, îndemnând oamenii să nu fie obsedați de succesul lumesc și de ,,idolatria consumului”. ,,În seara aceasta, dragostea schimbă istoria”, a declarat el. Oficialii din Betleem, orașul biblic din Cisiordania, unde creștinii consideră că s-a născut Iisus Hristos, au anulat sărbătorile anuale de Crăciun, iar în centrul orașului a fost ridicat steagul palestinian, alături de un banner cu mesajul: ,,Clopotele Betleemului sună pentru încetarea focului în Gaza”.