Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 19 noiembrie în lume – Austria devine prima țară din Uniunea Europeană care impune vaccinarea obligatorie, SUA avertizează că validitatea unui viitor mandat de președinte al lui Vladimir Putin va fi pusă sub semnul întrebării, Comisia Europeană a trimis scrisori atât Poloniei, cât și Ungariei, în privința (ne)respectării caracteristicilor statului de drept

A fost 19 noiembrie în lume – Austria devine prima țară din Uniunea Europeană care impune vaccinarea obligatorie, SUA avertizează că validitatea unui viitor mandat de președinte al lui Vladimir Putin va fi pusă sub semnul întrebării, Comisia Europeană a trimis scrisori atât Poloniei, cât și Ungariei, în privința (ne)respectării caracteristicilor statului de drept

Material realizat de Yvonne Andreiaș și Daniel Rădoi

Austria devine prima țară din Uniunea Europeană care impune vaccinarea obligatorie, relatează Reuters. În contextul unei crize sanitare care a produs un val de creșteri masive a numărului de cazuri de infectări cu COVID-19, statul austriac a adoptat atât o măsură pe termen scurt, cât și una pe termen lung. Astfel, măsura pe termen scurt va consta în introducerea unei carantine stricte, începând cu data de 22 noiembrie, care va dura 20 de zile – cu posibilitatea de extindere a acestei perioade oricât va fi necesar. În privința măsurii adoptate pe termen lung, cancelarul Alexander Schallenberg a anunțat introducerea obligativității vaccinării, începând cu februarie 2022.

Kremlinul a denunțat vineri, 19 noiembrie, drept „absurdă” rezoluția propusă de parlamentarii americani de a înceta recunoașterea lui Vladimir Putin ca președinte al Federației Ruse dacă va rămâne la putere după anul 2024 și a descris-o drept “amestec al SUA în politica internă rusească”, conform Reuters. Această rezoluție a parlamentarilor americani vine în contextul în care mandatul lui Vladimir Putin ca președinte se încheie în anul 2024, iar acesta mai poate solicita încă două mandate în temeiul amendamentelor constituționale aduse în timpul președinției sale. Rezoluția introdusă de doi parlamentari americani spune că amendamentele au fost ilegale și că orice încercare a lui Putin de a rămâne în funcție după luna mai din 2024 va justifica nerecunoașterea acestuia ca președinte al Federației Ruse, din partea Statelor Unite ale Americii. Putin are 69 de ani și este la putere ca președinte sau prim-ministru de la începutul secolului și nu a spus dacă intenționează să candideze din nou în anul 2024.

Comisia Europeană a trimis scrisori atât Poloniei, cât și Ungariei, în privința (ne)respectării caracteristicilor statului de drept, conform POLITICO. Aceste scrisori se presupune că au în componență întrebări referitoare la independența sistemului judiciar, la respectarea legislației UE în Polonia, precum și la probleme legate de achizițiile publice, riscul de conflict de interese și corupție din Ungaria. Mai mult decât atât, scrisorile din partea Comisie Europene ar putea reprezenta un prim pas informal către declanșarea unui mecanism care nu a mai fost utilizat niciodată și care ar putea reduce fondurile UE pentru țările ce se confruntă cu probleme în respectarea statului de drept.

,,A sosit momentul ca liderii UE să treacă dincolo de teorie și retorică”, a declarat consilierul Departamentului de Stat, Derek Chollet, conform POLITICO. SUA își atenționează partenerii transatlantici în privința consolidării și dezvoltării competențelor sale militare, pentru a facilita buna cooperare dintre cei doi actori internaționali, susținând că este momentul ca Europa să iasă din zona de gândire al autonomiei strategice și să se înceapă stabilirea unor soluții pragmatice și concrete. Astfel, Derek Chollet a declar că Washingtonul ar fi “mai mult decât fericit” să ofere îndrumări cu privire la tipurile de caracteristici militare care trebuie să înceapă să fie dezvoltate.

Miniștrii din întreaga Uniune Europeană au convenit asupra unei noi viziuni pentru activitatea spațială în Europa, relatează BBC. Această poziționare strategică, prezentă în raportul intitulat “Manifestul”, a fost aprobată în cadrul unei reuniuni desfășurate în orașul portughez Matosinhos. Inițiativa are drept obiectiv accelerarea soluționării problemelor legate de schimbările climatice, de răspunsul la dezastre și de siguranța sateliților și a astronauților.  Mai mult decât atât, prezentul raport vizează propunerea de alcătuire al unui echipaj propriu de astronauți al UE și o misiune de colectare a mostrelor de gheață de pe planetele exterioare.

Agenții FBI au percheziționat un teren din statul american New Jersey, după ce o mărturisire de pe patul de moarte a reînnoit speranța de a rezolva dispariția șefuluiindicatului muncitorilor din SUA, Jimmy Hoffa, în urmă cu 50 de ani, conform BBC. Anchetatorii au primit recent un pont conform căruia un fost muncitor de la o groapă de gunoi din orașul Jersey a mărturisit că tatăl său i-a spus că a îngropat cadavrul lui Hoffa. Dispariția sa a fost de mult legată de mafia americană, cu care Hoffa a avut o relație “agitată”. Hoffa s-a născut în micul oraș Brazil, Indiana, în februarie 1913, iar până în 1957 devenise unul dintre cei mai puternici lideri sindicaliști din țară, după ce a preluat conducerea Frăției Internaționale a Teamster-ilor. De-a lungul conducerii sindicatului, Hoffa a fost acuzat frecvent de asociere cu mafia americană și crima organizată. Robert Kennedy, în calitate de procuror general, fratele președintelui John F. Kennedy, a încercat să-l condamne pentru o varietate de infracțiuni în timpul mandatului său și a format o unitate de procurori „Get Hoffa” pentru a lua măsuri împotriva activităților sale. Eforturile lui Kennedy au dat roade în cele din urmă când Hoffa a fost condamnat pentru manipularea juriului în anul 1967, dar a fost eliberat de președintele Nixon în anul 1971, în urma unui acord conform căruia trebuia să renunțe la conducerea frăției.

Un grup de 39 de pasageri palestinieni, dintr-un zbor din Egipt către Columbia, a făcut o escală pe aeroportul din Barcelona, vineri 19 noiembrie, pentru a cere azil politic în Spania, conform Reuters. Este a doua încercare a unui grup de pasageri de a intra în Spania, folosindu-se de escale, în mai puțin de două săptămâni. Pe data de 6 noiembrie, un grup de 21 de pasageri au fugit dintr-un avion, pe pista de pe aeroportul Palma de Mallorca, după o aterizare de urgență care a fost provocată de un alt pasager care pretindea că s-a îmbolnăvit.

Polonia a acuzat Belarusul, vineri, 19 noiembrie, de transportul cu camionul a sute de migranți înapoi la graniță, forțându-i să treacă ilegal frontiera, la doar câteva ore după ce taberele de la graniță au fost eliberate, conform Reuters. Joi, 18 noiembrie, guvernul de la Minsk a golit taberele de refugiați, unde mii de persoane se înghesuiau să treacă granița cu Polonia. Guvernele europene acuză Minskul de transportul a mii de persoane din Orientul Mijlociu, “împingându-i” să treacă granița ilegal. Aproximativ zece persoane au murit de frig, până în prezent, încercând să treacă granița cu Polonia.

Liderii Armeniei și Azerbaidjanului au planificat o întâlnire la Bruxelles, la jumătatea lunii decembrie, pentru a discuta despre tensiunile care au cauzat schimbul de focuri de la frontieră dintre cele două forțe armate, conform Reuters. În contextul îndemnului venit atât din partea Rusiei, cât și din partea Uniunii Europene, cu privire la retragerea trupelor și încetarea focului de armă, cele două state au capitulat, stabilind în urma unor conversații telefonice o întâlnire la Bruxelles, pentru a îndrepta situația politică tensionată de la momentul actual.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri 19 noiembrie că se așteaptă ca Germania să facă parte în continuare din partajarea nucleară a alianței militare, conform Reuters. Această declarație face referire la bombele nucleare americane care se află pe teritoriul Germaniei și care pot fi transportate de avioanele germane în momente de criză. Secretarul general al NATO a mai susținut că acest lucru este extrem de important pentru aliații europeni. Guvernul de la Berlin trebuie să decidă cu privire la înlocuirea avioanelor de luptă vechi, însă unii parlamentari se opun achiziției de noi avioane.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …