Material realizat de Oana Florea și Ioana Mănăilă
Compania de vaccinuri BioNTech a declarat că așteaptă rezultatele vaccinului COVID până în septembrie, dezvoltat pentru copiii cu vârsta de până la șase luni, împreună cu partenerul Pfizer, conform revistei germane Spiegel, informează Al Jazeera. Directorul executiv al companiei BioNTech, Ugur Șahin, a declarat că procesul de evaluare a datelor va dura aproximativ patru până la șase săptămâni, „în iulie ar putea fi disponibile primele rezultate pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, iar în septembrie pentru copiii mai mici”. Acesta a menționat că cererea de aprobare a vaccinului va fi depusă imediat ce datele vor fi evaluate, susținute de rezultate pozitive pentru a fi continuat procesul. BioNTech și Pfizer au cerut luna aceasta autorităților de reglementare din Statele Unite ale Americii să aprobe utilizarea de urgență a vaccinului lor pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.
Statele Unite ale Americii le-au transmis cetățenilor să părăsească India cât mai curând posibil, în urma apariției valului de infecții cu coronavirus, conform BBC. India a raportat joi 379.257 de cazuri noi, având cele mai multe cazuri din lume raportate într-o zi. Ambasada Statelor Unite ale Americii a avertizat că „accesul la toate tipurile de îngrijiri medicale devine extrem de limitat”, fiind emisă recomandarea de nivel 4 „Nu călătoriți”, cea mai înaltă de acest fel emisă de Departamentul de Stat. În recomandare li se transmite cetățenilor „să nu călătorească în India sau să plece de îndată ce este sigur”.
Turcia a intrat în primul lockdown din cauza pandemiei de coronavirus, în timp ce cazurile continuă să crească în țară, relatează CNN. Blocajul național a început joi și va dura până pe 17 mai, după sărbătorile Ramadan și Eid al Fitr, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne. Turcia a înregistrat 37.674 de cazuri noi de Covid-19 și 339 de decese în ultimele 24 de ore. În orașul Ayvalik străzile au fost pline de cumpărători care și-au făcut proviziile înainte de intrarea în vigoare a restricțiilor la nivel național, timp de trei săptămâni.
Cel puțin 18 soldați urmează să se confrunte cu sancțiuni militare, în urma semnării unei scrisori deschise prin care avertizau despre riscul „războiului civil” în Franța și despre necesitatea de a lupta împotriva „pericolelor, islamismului și anti-rasismului”, conform The Guardian. Scrisoarea deschisă a fost publicată de revista Valeurs Actuelles și menționa acuzații la adresa grupurilor anti-rasiste de a crea „ură între comunități” cu sprijinul lor pentru distrugerea unor statui care reprezintă persoane franceze din perioada colonială. Generalul Francois Lecointre, șeful statului major al forțelor armate, a declarat că fiecare soldat va merge în fața unui consiliu militar superior și ar putea fi retrași din funcție pentru acuzațiile de încălcare a regulilor militare.
Procurorii italieni au cerut joi trimiterea în judecată a patru membri ai serviciilor de securitate din Egipt, suspectați în dispariția și uciderea studentului Giulio Regeni, în Cairo, în anul 2016, conform Reuters. Regeni a fost un student postuniversitar la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, fiind dispărut în capitala egipteană în ianuarie 2016. Corpul acestuia a fost găsit o săptămână mai târziu, investigațiile arătând că a fost torturat înainte de a deceda. Procurorii de la Roma au acuzat patru oficiali pentru răpire, unul dintre aceștia, maiorul Magdi Sharif, de la serviciile de informații generale, riscând să fie acuzat de „conspirație pentru comiterea unei crime grave”. Moartea studentului a înrăutățit relațiile dintre Italia și Egipt, Roma retrăgându-și la acel moment ambasadorul din Cairo, în semn de protest, deoarece poliția și oficialii egipteni au negat orice implicare în uciderea acestuia.
Curtea Supremă din Germania a decis că guvernul german trebuie să stabilească obiective clare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră după 2030 argumentând că legislația actuală nu este suficientă, relatează EuroNews. Mai multe persoane, sprijinite de grupuri ecologiste, au depus patru plângeri la Curtea Constituțională din Germania susținând că drepturile lor au fost afectate din cauza lipsei unor obiective clare pentru următorul deceniu. Germania, ca și alte țări din Uniunea Europeană, își propune să reducă emisiile de carbon cu 55% până în 2030, legislația actuală stabilind obiective specifice pentru locuințe și transporturi, dar nu și pentru pentru obiectivul pe termen lung privind reducerea emisiilor la zero net până în 2050. Judecătorii Curții din Germania au decis că Guvernul are obligația de a stabili noi obiective până la sfârșitul anului viitor argumentând că ar fi greșit ca generațiile următoare să fie cele care au „povara radicală” de a reduce emisiile de carbon la zero net.
Un proiect de lege controversat din Florida care interzice persoanelor transexuale să participe la competițiile sportive pentru femei a fost trimis guvernatorului Ron DeSantis pentru a fi semnat, informează Al Jazeera. Proiectul de lege a fost criticat de susținătorii persoanelor transexuale care avertizează că există un „atac coordonat la nivel național împotriva drepturilor comunității LGBTQ”. Legislatorii republicani care au sprijinit proiectul au declarat că acesta este necesar pentru „protejarea echității în competițiile pentru femei”, senatorul republican Kelly Stargel afirmând că „facem acest lucru pentru a oferi femeilor posibilitatea de a excela în rândul femeilor cu capacități de forță asemănătoare.” O coaliție de organizații sportive s-a opus legislației, în timp ce mai multe companii din Statele Unite, printre care Twitter, Apple și Microsoft, au semnat o declarație prin care se opun unor astfel de interdicții.
Parlamentul European a declarat că dorește ca țările Uniunii Europene să asigure testarea universală, accesibilă și gratuită înainte de lansarea din această vară a certificatului de vaccinare, informează EuroNews. Noua poziție a Uniunii Europene a fost adoptată cu 540 de voturi pentru și 119 împotrivă, deputații europeni susținând că testarea universală e necesară pentru a evita discriminarea celor care nu sunt vaccinați și a celor care nu își permit testarea. Prețul unui test COVID-19 la nivel european variază, însă acesta nu a fost inclus în proiectul legislativ al Comisiei Europene. Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că statele membre trebuie să stabilească măsuri pentru a face certificatul accesibil, însă a precizat că problema prețurilor depinde de autoritățile naționale. Totodată, Parlamentul European dorește ca cei care au obținut certificatul de vaccinare să nu fie supuși unor restricții suplimentare de călătorie cum ar fi carantinarea și testarea atunci când ajung la destinație. Cu toate că existat o încercare de recunoaștere a tuturor vaccinurilor existente pe piață, deputații europeni au aprobat propunerea inițială a Comisiei conform căreia doar vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului vor fi valabile pentru solicitarea certificatului de vaccinare.
Consiliul local din Barcelona a instalat primul pavaj fotovoltaic din Spania, ca parte a efortului orașului de a deveni neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050, relatează The Guardian. Cei 50 de metri pătrați de panouri solare antiderapante vor genera 7560 kW pe an, suficient pentru a alimenta trei gospodării. Consilierul Eloi Badia, responsabil pentru urgența climatică și tranziția ecologică a orașului Barcelona, a declarat că viabilitatea proiectului va fi evaluată după șase luni. Consilierul a adăugat că, în cazul în care proiectul este de succes, acesta se va extinde și în alte părți ale orașului. Cu toate acestea, Badia a subliniat că densitatea ridicată a populației face dificilă generarea suficientă de energiei electrică, motiv pentru care Barcelona va lua în considerare utilizarea parcurilor eoliene și solare din afara orașului. Între timp, guvernul spaniol și-a anunțat intenția de a investi în producția de hidrogen „verde” 1.5 miliarde de euro din fondurile UE destinate recuperării post COVID-19. Mai mult de atât, companiile energetice din Spania au declarat că până în 2030 vor ridica această sumă la 8.3 miliarde de euro.