Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 24 februarie în lume – Primele doze de vaccin din schema COVAX au ajuns în Ghana, ONU vizează să pună capăt foametei din Yemen, iar Venezuela îl exclude pe ambasadorul UE în țară
Credit foto: UNICEF/UN0421458/Kokoroko/COVAX

A fost 24 februarie în lume – Primele doze de vaccin din schema COVAX au ajuns în Ghana, ONU vizează să pună capăt foametei din Yemen, iar Venezuela îl exclude pe ambasadorul UE în țară

Material realizat de Ioana Mănăilă și Andrei Popa

Compania CanSino Biologics Inc a declarat înaintarea unei cereri în China pentru aprobarea vaccinului Ad5-nCoV, împotriva COVID-19, cu scopul de a deveni al treilea vaccin dezvoltat la nivel local pentru distribuirea lui cetățenilor, informează Reuters. China a aprobat produsele interne pentru a fi distribuite cetățenilor, dar și pentru a fi exportate în mai multe state din categoria celor în dezvoltare, care se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri. Pe de altă parte însă, Beijingul nu a aprobat încă vaccinurile dezvoltate de producătorii occidentali de medicamente. CanSinoBIO a declarat că analiza intermediară făcută în mai multe țări asupra vaccinului, a arătat o rată de eficacitate de 65,28% a vaccinului pe care îl produce, Ad5-nCoV, pentru prevenirea cazurilor simptomatice. Acesta are 90,07% șanse în prevenirea formelor severe la 28 de zile după administrarea primei doze. Administrarea unei singure doze a arătat că a scăzut în timp nivelul de protecție. Compania a declarat că Ad5-nCoV a îndeplinit standardele tehnice stabilite de Organizația Mondială a Sănătății și standardele și cerințele stabilite de Asociația Națională a Produselor Medicale. Vaccinul a fost aprobat în Pakistan și Mexic, urmând o ulterioară aprobare și în cazul Chinei.

Sute de persoane indigene au protestat în Quito, capitala ecuadoriană, în urma alegerilor prezidențiale din 7 februarie, care au arătat că activistul indigen, Yaku Perez, nu a intrat în cel de-al doilea tur de scrutin, relatează Al Jazeera. Yaku Perez, în vârstă de 51 de ani, a denunțat în cadrul unor marșuri în rândul populației manipularea sondajului rezultatelor alegerilor, în care este plasat pe locul al treilea. Consiliul electoral a confirmat intrarea lui Andrez Arauz și Guillermo Lasso în turul doi, aceștia fiind candidați plasați pe primele două locuri. Manifestanții au protestat pentru a-l susține pe Perez, purtând steagul partidului Pachakutik, scandând „transparență da, fraudă nu”. Perez a declarat că „această fraudă nu poate rămâne nepedepsită, nimeni nu o poate ascunde.”

Proiectul COVAX a reușit realizarea primelor livrări de doze din cadrul schemei de ajutorare, pentru vaccinarea cetățenilor din Ghana, conform BBC. Programul Organizației Mondiale a Sănătății a informat că scopul lor este de a se asigura că dozele de vaccin sunt împărțite în mod egal între țări. COVAX are în vedere livrarea a aproximativ două miliarde de doze împotriva COVID-19 la nivel global până la sfârșitul anului. OMS și UNICEF au declarat că „a fost o ocazie importantă” și că sosirea vaccinurilor COVID-19 în Ghana a fost esențială pentru a pune capăt pandemiei.

Guvernatorul Shaktikana Das a declarat îngrijorarea majoră a Băncii centrale a Indiei privind criptomonedele, generând potențiale riscuri pentru stabilitatea financiară, informează Reuters. Conform declarațiilor acestuia, guvernatorul băncii indiene și-a manifestat îngrijorarea și către guvernul țării, care se opune la rândul său folosirii criptomonedelor în ultimii ani. Das a menționat că planurile RBI de a lansa propria monedă digitală au rămas o „lucrare în curs”. Această lansare a stârnit îngrijorări majore din punct de vedere al stabilității financiare. Declarațiile făcute de Das au fost făcute cu privire la parlamentarii Indiei pentru a discuta despre posibila introducere a unei legi care să interzică criptomonedele private precum Bitcoin. În anul 2019, un grup guvernamental indian a recomandat interzicerea criptomonedelor private, solicitând o închisoare de până la 10 ani și amenzi pentru cei care se ocupă de monedele digitale. 

Un tribunal din Germania l-a condamnat pe fostul agent al regimului Assad, Eyad al-Gharib, fiind acuzat de ajutorarea și incitarea la crime împotriva umanității, conform The Guardian. Eyad al-Gharib, în vârstă de 44 de ani, fost colonel în serviciul de informații sirian, a executat ordine într-una dintre închisorile lui Bashar al-Assad. Judecătorul Anne Kerber a anunțat condamnarea acestuia la patru ani și șase luni de închisoare, pentru asistență și instigare la crime împotriva umanității, sub formă de tortură și privare de libertate. Cazul lui Gharib a fost susținut de nenumărate ore de mărturii ale supraviețuitorilor și analiza criminalistică medicală a dosarelor Cezar – 50.000 de imagini realizate de un dezertor al poliției militare care au arătat cadavrele a cel puțin 7.000 de oameni înfometați sau torturați până la moarte în interiorul centrelor. Martorii au mărturisit că au fost agresați sexual, bătuți, atârnați de tavan, au primit șocuri electrice, au fost privați de somn și li s-au smuls unghiile. Patrick Kroker, avocat la Centrul European pentru Drepturile Constituționale și ale Omului, a declarat că „mesajul pe care această decizie îl trimite regimului sirian este că aceste crime nu vor fi uitate”.

Persoana nominalizată de către Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, pentru funcția de director al CIA, William Burns, a descris China ca fiind ”adversarul autoritar” al SUA, relatează Reuters. William Burns, în vârstă de 64 de ani, a fost un diplomat atât în timpul administrației Democrate, cât și în a celei Republicane, ocupând funcția de ambasador pentru Iordania, iar mai apoi pentru Rusia. În timpul interviului susținut în fața Comisiei de Inteligență a Senatului, Burns a descris China ca fiind ”un formidabil adversar autoritar” care-și îmbunătățește abilitatea de a fura proprietate intelectuală, de a-și extinde teritoriul și de a-și construi o influență puternică în SUA.  Comisia de Inteligență își va exprima votul de încredere săptămâna viitoare, iar experții politici au precizat că Burns cu siguranță va primi votul de încredere al Senatului. 

Organizația Internațională Amnesty i-a retras titlul de ”prizonier de conștiință” lui Aleksei Navalnîi, opozantul politic rus al lui Vladimir Putin, pe considerentele unor declarații xenofobe făcute în trecut, relatează BBC News. Organizația care militează pentru drepturile omului, Amnesty International, i-a retras titlul de ”prizonier de conștiință” suflet” opozantului Aleksei Navalnîi după ce au fost ”bombardați” de plângeri care evidențiază comentarii xenofobe făcute de acesta în urmă cu 15 ani. Purtătorul de cuvânt al sediului din Moscova a declarat pentru BBC că inițial organizația a crezut că plângerile sunt parte a unei campanii orchestrate de decredibilizare a celui mai mare opozant al lui Vladimir Putin. După o anchetă făcută de Amnesty International, s-a dovedit că în urmă cu 15 ani Navalnîi a declarat în mai multe rânduri că imigranții sunt ”ca niște gândaci de bucătărie”, ajungând la concluzia că discursurile cu instigare la ură sunt incompatibile cu titlul onorific de ”prizonier de conștiință.”

O instanță din Turcia a condamnat doi piloți și un angajat ai unei companii aeriene private pentru implicarea lor în dramatică evadarea a fostului director al Nissan, Carlos Ghosn, informează Aljazeera. Curtea din Istanbul a condamnat doi piloți și un angajat ai companiei aeriene de origine turcă MNG Jet la patru ani și două luni de închisoare pentru implicarea în evadarea fostului director al Nissan, Carlos Ghosn, arestat în Tokyo pentru evaziune fiscală. Ghosn a zburat din Osaka înspre Istanbul, unde urma să fie judecat, cu un avion privat, iar apoi a fost transferat într-un alt avion cu destinația Beirut. Compania aeriană MGN Jet a declarat că cele două avioane au fost folosite în mod ilegal, întrucât angajații au schimbat documentele de înregistrare a zborurilor pentru a ascunde numele lui Ghosn din lista pasagerilor.

Președintele biroului pentru Afaceri Umanitare al Organizației Națiunilor Unite,  Mark Lowcock, a îndemnat țările din Golful Persic să intervină în strângerea de fonduri pentru încetarea foametei din Yemen, conform Reuters.  Mark Lowcock a îndemnat țările din Golful Persic să intervină în strângerea de fonduri pentru încetarea foametei din Yemen, eveniment care va fi organizat luni în mediul virtual și care are ca scop strângerea sumei de 3,85 miliarde de dolari. Organizația Națiunilor Unite a descris Yemenul ca fiind ținta celei mai mari crize umanitare, 80% din populație având nevoie imediată de ajutor. Mark Lowcock a atras atenția  că evenimentul virtual de luni este de o mare importanță pentru sprijinul umanitar, iar suma de 3,85 miliarde de dolari este indispensabilă în rezolvarea celei mai mari foamete din ultimele decenii. Președintele biroului pentru Afaceri Umanitare a mai declarat că în această perioadă sprijinul pentru cauzele umanitare a resimțit o scădere masivă, obligându-i să taie din sprijinul pentru Yemen într-un mod în care va afecta milioane de cetățeni de pe tot teritoriul statului.

După ce Uniunea Europeană a impus noi sancțiuni Venezuelei, ministrul de externe, Jorge Arreaza, a declarat că președintele delegației Uniunii Europene în Venezuela are 72 de ore la dispoziție pentru a părăsi țara, conform Reuters. Ministrul de externe al Venezuelei, Jorge Arreaza, a declarat că președintele delegației Uniunii Europene, misiune stabilită în Caracas, este o ”persoană non grata” și are 72 de ore la dispoziție pentru a părăsi țara, după ce UE a impus noi sancțiuni asupra a 19 oficiali ai statului sud-american. Sancțiunile UE au venit în urma rezultatelor alegerilor legislative din Venezuela, care au fost suspectate de fraudă, câștigători fiind aliații președintelui Nicolas Maduro. Ministrul de externe venezuelan a declarat că circumstanțele actuale l-au forțat să ia această decizie,care, spun diplomații UE, nu va schimba politica externă și nici nu va stopa sancțiunile asupra Venezuelei.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …