Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 24 mai în lume – Întâlnire ”rece” între Donald Trump și Papa Francisc, la Vatican, Taiwanul decide în premieră pe continentul asiatic în favoarea căsătoriilor de același sex, iar computerul AlphaGo a reușit o nouă victorie răsunătoare pentru inteligența artificială

A fost 24 mai în lume – Întâlnire ”rece” între Donald Trump și Papa Francisc, la Vatican, Taiwanul decide în premieră pe continentul asiatic în favoarea căsătoriilor de același sex, iar computerul AlphaGo a reușit o nouă victorie răsunătoare pentru inteligența artificială

Cinci persoane au fost arestate de poliția din Manchester în urma atentatului de luni seară în urma căruia 22 de persoane și-au pierdut viața, relatează The Independent. Forțele de ordine au lansat o anchetă de mare amploare pentru a afla dacă atacatorul care s-a detonat la sfârșitul unui concert organizat la Manchester Arena a acționat ajutat și de alte persoane. Acesta a fost identificat drept Salman Abedi, un tânăr de 22 de ani născut în Anglia, cu origini libiene. De altfel, tatăl și fratele mai mic al acestuia, Ramadan și Hashem, au fost reținuți în capitala Libiei, Tripoli, urmând a fi anchetați pentru a se stabili dacă aceștia au avut cunoștință de implicarea lui Salman într-o rețea teroristă. Arestarea membrilor familiei Abedi a fost făcută de o organizație antiteroristă din Libia, al cărei purtător de cuvânt, Ahmed Bin Salem, a precizat că avea la cunoștință faptul că Salman era în contact cu tatăl și fratele acestuia, iar familia sa cunoștea despre plănuirea atacului cu bombă din Manchester.

Poliția din Java de Vest, cea mai populată provincie din Indonezia, are în plan dezvoltarea unui nou departament care să investigheze activitatea comunității LGBT, o inițiativă care continuă linia dură lansată recent împotriva minorităților sexuale din Indonezia, informează The Independent. Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce un cuplu gay a fost pedepsit prin biciuire în public, în provincia Aceh, singura în care homosexualitatea este interzisă. Cu excepția regiunii Aceh, în care este impusă legea sharia, în restul Indoneziei cuplurile de același sex nu sunt interzise prin lege. Cu toate acestea, autoritățile au impus recent o linie extrem de dură împotriva minorităților sexuale. Autoritățile au lansat o campanie de pedepsire a sexului consensual între persoanele de același sex, pe care le pune sub acuzare sub diverse interpretări ale unei noi legi a pornografiei, în cadrul căreia poliția încearcă să încadreze acest tip de relații.

Papa Francisc l-a îndemnat pe Donald Trump să fie un pacificator în cadrul unei vizite efectuate de președintele Statelor Unite ale Americii la Vatican, marcată de un ton sobru și de atiudini reținute din partea ambelor părți, notează The Guardian. Conducătorul Bisericii Catolice l-a întâmpinat pe Trump într-o notă serioasă, în contrast cu atitudinea afișată la întâlnirea cu predecesorul său, Barack Obama. Cei doi au avut o discuție privată de circa 30 de minute, în urma căreia Francisc a părut a fi mai jovial. Acesta i-a oferit lui Trump un medalion cu imaginea unei ramuri de măslin, simbol al păcii, iar președintele american l-a acceptat afirmând: ”Putem folosi pacea”. Acesta, la rândul său, i-a oferit cadou lui Francisc cărți scrise de Martin Luther King.

Computerul AlphaGo, dezvoltat de compania Google, a înregistrat o victorie împotriva numărului unu mondial în ierarhia oficială a jocului de Go, chinezul Ke Jie, într-o partidă mediatizată puternic la nivel internațional, dar care nu a putut fi urmărită de publicul chinez ca urmare a unei decizii a guvernului de la Beijing, informează The Guardian. Autoritățile chineze au emis o interdicție de transmitere a oricăror imagini video sau online, precum și a oricăror relatări de la fața locului din cadrul partidei dintre computerul dezvoltat de compania Google. În vârstă de 19 ani, Ke Jie este lideul mondial în ierarhia jocului Go, un sport al minții considerat unul dintre cele mai importante lucruri pe care un chinez trebuie să le cunoască în viață. Cu o complexitate mai mare decât cea a jocului de șah, Go-ul a reprezentat o provocare pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, astfel că AlphaGo a fost creat pentru a fi capabil să învingă cei mai buni jucători din domeniu. Anul trecut, computerul l-a învins pe sud-coreeanul Lee Sedol, victoria mașinăriei virtuale fiind considerată o bornă pentru dezvoltarea inteligenței artificiale spre capacitatea de auto-învățare.

Președintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat că impunerea legii marțiale, decretată inițial pe insula Mindanao, ar putea fi extinsă pe întregul teritoriu al arhipelagului din estul Asiei, informează BBC. Decizia președintelui filipinez a fost luată după ce militanții islamiști de pe insulă au luat cu asalt un oraș ca răspuns la un raid al forțelor guvernamentale. Unele grupări insurgente de pe insulă și-au declarat afilierea la gruparea teroristă Statul Islamic. Între timp, câteva mii de oameni au părăsit orașul Marawi, cuprins de ciocnirile violente dintre islamiști și forțele armate. Duterte a precizat că militanții ar fi ucis mai mulți polițiști, iar cel puțin unul dintre aceștia ar fi fost decapitat de islamiști. Liderul de la Manila a subliniat că va menține legea marțială ”atât timp cât va fi nevoie” și că nu exclude ca aceasta să fie impusă ”chiar și 1-2 ani de zile”.

Cei cinci judecători ai Curții Constituționale din Taiwan au dat un verdict în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex, o premieră pentru un stat din Asia cu privire la oficializarea cuplurilor gay, relatează BBC. Instituția care reprezintă cel mai înalt for judiciar din Taiwan a concluzionat că legile care interzic căsătoriile între persoane de același sex reprezintă o încălcare a egalității drepturilor și sunt neconstituționale. Parlamentul va avea la dispoziție doi ani pentru a amenda actualele legi sau pentru a introduce altele noi. Decizia curții supreme din Taiwan reprezintă o premieră pe continentul asiatic și survine într-un moment în care comunitatea LGBT se confruntă cu reprimări dure în alte state din Asia.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, l-a înștiințat pe omologul său filipinez, Rodrigo Duterte, că două submarine nucleare au fost trimise de SUA în apele din zona peninsulei Coreea, potrivit Reuters, care citează informații publicate de New York Times. Afirmațiile lui Trump reprezintă o îngrijorare cu privire la gestionarea unor informații delicate din domeniul strategico-militar de către liderul de la Casa Albă. Acesta i s-a adresat lui Duterte într-o convorbire telefonică, în 29 aprilie, în care Trump a precizat că SUA ”are o capacitate militară substanțială” în regiune. ”Avem două submarine – cele mai bune din lume. Avem două submarine nucleare, nu neapărat pentru că am vrea să ne folosim de ele”, ar fi afirmat Trump potrivit NY Times. Informațiile au fost obținute pe baza unui transcript al convorbirii dintre cei doi lideri, pe care Departamentul de Afaceri Externe american din Filipine le-ar fi obținut în urma convorbirii de la o sursă din Manila.

 

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …