Președintele SUA, Donald Trump, a susținut în decursul zilei de vineri decizia prin care fostul său consilier de securitate națională a solicitat imunitatea Congresului în ceea ce privește probe care arată posibile legături între campanie lui și Rusia , dar nu i s-a dat un semn imediat cum că s-ar fi aprobat cererea, relatează Reuters. Robert Kelner, avocatul generalului în retragere, Michael Flynn, care a demisionat la doar 24 zile după ce a devenit consilier de securitate națională, a decalar că acesta dorește protecția împotriva „urmăririi penale nedrepte“, dacă el depune mărturie în fața comisiilor de informații ale Senatului SUA și ale Camerei Reprezentanților, Mărturie lui Flynn ar putea clarifica conversațiile pe care el le-a avut anul trecut cu Sergei Kislyak, ambasadorul rus în Statele Unite, în timp ce detinea funcția de consilier de securitate națională în campania prezidențială a lui Trump. Liderul de la Casa Albă, a declarat într-o postare pe contul de twitter că democrații au instigat sondele Congresului, deoarece aceștia au fost dezamăgiți de victoria din 8 noiembrie asupra candidatului partidului lor, Hillary Clinton. Trump a refuzat să ofere mai multe informații atunci când a fost întrebat despre Flynn, în timpul unei întâlniri de la Casa Albă cu producătorii americani. Democratul Adam Schiff, liderul comisiei de informații, a declarat că este prea devreme să ia în considerare cererile de imunitate.
Guvernul scoțian a solicitat în mod oficial primului-ministru britanic Theresa May un al doilea referendum privind independența, pe fondul creșterii declanșate de vot pro Brexit, relatează Aljazeera. Primul ministru al Scoției, Nicola Sturgeon solicitat cererea într-o scrisoare adresată lui May în decursul zilei de vineri, la două zile după Marea Britanie a declanșat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, care începe retragerea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Sturgeon a solicitat un referendum în ceea ce privește independența la sfârșitul anului 2018 sau începutul anului 2019, odată ce termenii ieșirii Marii Britanii din UE au devenit mai clari. Sturgeon a declarat în scrisoare că „Oamenii din Scoția trebuie să aibă dreptul de a-și alege propriul viitor … să aibe autonomie asupra autodeterminării”. Vocile administrațiilor descentralizate au fost în mare parte ignorate iar încercările de compromise au fost „respinse în majoritatea cazurilor, fără o consultare prealabilă”. De asemenea acesta a mai adăugat: „Prin urmare, am scris pentru a începe în cadrul discuțiillor anticipate între guvernele noastre să ne punem de acord asupra un ordin în conformitate cu secțiunea 30 din Legea Scoția/1998, care ar permite un ca un referendum să fie legiferat de parlamentul scoțian“. Un purtator de cuvânt a declarat că raspunsul guvernului Regatului Unit va veni în timp util, dar a exclus discuții cu privire la un al doilea vot secesiune. Votul din data de 23 iunie 2016 cu privire la Brexit a adus viitorul Regatului Unit în discuție iar Anglia și Țara Galilor au votat să părăsească UE, în timp ce Scoția și Irlanda de Nord au votat pentru a rămâne.
Israelul a aprobat înființarea primei sale noi așezări evreiești în Cisiordania, din ultimele două decenii, relatează BBC. Cabinetul de securitate a votat în unanimitate joi seara pentru a începe a se începe construcția pe un deal, cunoscut sub numele de „Geulat Zion“, în apropiere de orașul palestinian Nablus. Acesta va fi folosit pentru a găzdui aproximativ 40 de familii ale căror case au fost eliminate într-un avanpost al așezărilor neautorizate. Oficialii palestinieni au condamnat mișcarea și au cerut comunității internaționale să intervină. Această aprobare vine în ciuda cerințelor președintelui american, Donald Trump, către primul-ministru israelian Benjamin Netanyahu, cu privire la încetărea procesului de construcție ale acestei așezări.
Autoritățile israeliene au aprobat ca mii de noi locuințe să fie amenajate în așezările existente, după ce Trump a preluat mandatul în luna ianuarie. Mai mult de 600.000 de evrei trăiesc în aproximativ 140 de așezări construite din 1967 în Cisiordania și Ierusalim. Așezările sunt considerate ilegale în temeiul dreptului internațional, deși Israelul contestă acest lucru. Există, de asemenea, 97 de avanposturi – construite fără autorizație oficială din partea guvernului israelian – în întreaga Cisiordanie. Cu toate acestea, cea mai mare parte din Amona –o colonie din Cisiordania centrală, a fost evacuată de poliție la începutul lunii februarie după ce Curtea Supremă a dispus ca acesta să fie demolată, deoarece a fost construită pe un teren privat al Palestinei.
Casa Albă a declarat vineri că administrația Obama a ratat oportunitatea de a îl da jos din funcție pe președintele Siriei, Bashar Assad iar președintele Trump trebuie să accepte că momentul a trecut, relatează Washington Times. Secretarul de presă al Casei Albe a declarat că ,,Este o realitate politică care trebuie acceptată în termeni prezenți. Am avut o oportunitate dar trebuie să ne concentrăm acum pe înfrângerea ISIS.“ Declarația lui a venit ca răspuns la întrebarea unui reporter despre faptul că dacă Trump îl consideră pe Assad liderul legitim al Siriei. Obama nu a sprijinit planul de a lansa un atac cu rachete împotriva regimului luiAssad, și efortul său de a instrui și de a echipa forțele moderate de opoziție siriene nu a reușit. Cu ajutorul armatei ruse, Assad a învins în mod sistematic o mare parte a opoziției rebele. Spicer a declarat că „Nu există opoziția care a existat ultima data.Este o realitate care nu există în același mod“. SUA a trimis un număr mic de forțe speciale în Siria pentru a ajuta în lupta împotriva grupului terorist al statului Islamic și insuficient pentru a se opune forțelor lui Assad.
Africa de Sud se confruntă cu o criză politică după ce președintele său, Jacob Zuma, l-a demis pe respectabilul ministrul de finanțe într-o dizolvare de cabinet peste noapte, relatează The Guardian. Măsura dramatică luată joi seară a făcut ca valoarea monedei naționale să scadă iar liderii de afaceri s-au revoltat și au protestat contra guvernului african, provocând haos în Congresul Național. Congresul Național African, care a venit la putere în Africa de Sud sub Nelson Mandela în alegerile din 1994, se confruntă acum cu unul dintre cele mai mari teste de la lupta împotriva regimului de apartheid. Pravin Gordhan, care a aflat de demitere prin intermediul mass-media, era perceput în general ca un manager competent al uneia dintre cele mai importante economii emergente ale lumii. Africa de Sud a luptat pentru a asigura o creștere economică în ultimii ani și pentru a îmbunătăți viețile a milioane de cetățeni, majoritatea dintre ei fiind săraci. Gordhan, în vârstă de 45 de ani a fost înlocuit cu Malusi Gigaba, actualul ministru de interne, care este un monarchist Zuma cu nici o afacere sau experiență financiară. Diviziunile din cadrul Congresului Național African, care domină parlamentul dar și-au pierdut puterea în orașe-cheie în alegerile locale de anul trecut, au fost evidențiate printr-un atac verbal fără precedent către Zuma făcut de vice-președintele tării, Cyril Ramaphosa.