Home / Politica si... / Drepturi / Semnal de alarmă al ONU: numărul refugiaţilor a ajuns la cea mai mare cifră după cel de-al Doilea Război Mondial

Semnal de alarmă al ONU: numărul refugiaţilor a ajuns la cea mai mare cifră după cel de-al Doilea Război Mondial

reffNumărul persoanelor refugiate din cauza conflictelor a depășit numărul de 50 de milioane, pentru prima dată după cel de-al doilea Război Mondial. Cifra apare într-un comunicat al Organizației Națiunilor Unite, publicat vineri, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, relatează BBC.

Numărul de refugiați a crescut cu 6 milioane față de anul trecut și arată o problemă reală cu care se confruntă organizațiile pentru drepturile omului. Jumătate dintre aceștia sunt copii, prinși în mijlocul unor conflicte care par să nu se mai termine. De exemplu, în Siria sunt 2,5 milioane de refugiați și 6,5 milioane de persoane strămutate de la începutul conflictului. Alte probleme au loc în Africa, în special în Republica Centrafricană și Sudanul de Sud.

“Vedem aici costurile uriașe de a nu pune capăt războaielor, de incapacitate de a rezolva sau preveni conflictul”, a declarat Antonio Guterres, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR). “Consiliul de Securitate este paralizat în cele mai multe crize din întreaga lume.”

În opinia oficialului UNHCR, există două motive care explică această creștere: pe de o parte noile crize apărute, care forțează populațiile să-și părăsească locuințele, iar pe de alta “menținerea crizelor vechi, care nu par să mai dispară vreodată”. Conflictele care au izbucnit în acest an în Republica Centrafricană, Ucraina și Irak au determinat mai multe familii să plece din casele lor, indicând temeri legate de un exod în masă.

Mulți dintre acești refugiați disperați își găsesc sfârșitul în căutarea lor de regiuni mai liniștite. Unii dintre emigranții din Orientul Mijlociu și Africa s-au înecat după ce au luat bărci șubrede pentru a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge în Italia. Italia a dezvoltat un program numit “Marea Noastră”, care a salvat 50.000 de imigranți doar în acest an. Italia va cere Uniunii Europene săptămâna viitoare să preia responsabilitatea pentru salvarea refugiaților, o sarcină care va costa nouă milioane de euro pentru construirea unei flote.

refAntonio Guterres este de părere că Europa poate și trebuie să facă mai mult. “Cred de asemenea că e foarte clar că avem în Europa exemple precum Suedia și Germania, care au luat măsuri generoase…. dar avem nevoie de o expresie comună a solidarității Europene.”

Refugiații nu ar trebui să fie forțați să se întoarcă, spun oficialii ONU, mai ales dacă în țara lor conflictele încă nu s-au terminat. În multe zone, precum Somalia, perspectiva încetării conflictului și a reîntoarcerii acasă pentru cei 300.000 de somalezi este foarte îndepărtată. Unele tabere care îi găzduiesc au devenit practic permanente, având propriile școli, spitale și întreprinderi.

Oficialii ONU cer solidaritate și găsirea unor soluții la această problemă. Comunitatea internațională trebuie să-și depășească diferențele și să găsească soluții, afirmă Antonio Guterres. “Ceea ce mă frustrează este să văd suferința oamenilor, să văd oameni nevinovați cum mor, oameni nevinovați fugind, atât de mulți oameni nevinovați care suferă, iar întreaga lume nefiind capabilă să pună sfârșit acestei situații fără sens”, a precizat acesta.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *