Home / GeopoliticALL / Europa / Ungaria ajunge la un acord cu Rusia pentru construirea a două reactoare nucleare la centrala de la Pecs

Ungaria ajunge la un acord cu Rusia pentru construirea a două reactoare nucleare la centrala de la Pecs

paks-nuclear_20131021083720491

Două noi reactoare nucleare vor fi construite la centrala nucleară din Pecs, Ungaria, cu o mare parte din fonduri provenind dintr-un acord cu Rusia. Acest lucru este privit cu ochi critici de specialiști și de cetățenii Ungariei în perspectiva creşterii influenţei Rusiei asupra politicii interne a ţării, precizează BBC.

Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă şi faptul că prevederile acordului nu au fost făcute publice în mare parte, iar lipsa unei licitații pentru acest proiect ridică mari semne de întrebare. Acordul a fost aprobat de membrii parlamentului din partidul Fidesz, care se află la putere, și partidul de extremă dreapta Jobbik.

Această mișcare a fost criticată de liderul opoziției, Gordon Bajnai, care a declarat că „acordul contravine intereselor naționale” și „sacrifică independența Ungariei”. Acesta a cerut președintelui Janos Ader să nu ratifice această lege.

Sondajele de opinie a populației arată că populația rămâne divizată pe această temă, mai notează BBC. Deși construirea reactoarelor ar dubla producția de energie a centralei nucleare, faptul că în jur de 80% din fondurile pentru această operație sunt acordate de Rusia îi îngrijorează pe mulţi dintre cetăţenii maghiari.

De asemenea, oficialii au anunțat că deschiderea reactoarelor va reduce nevoia de petrol și gaz importat din alte țări și va crea în jur de 10.000 de locuri de muncă. Cu toate astea, criticii spun că acceptarea acestor fonduri străine va pune Ungaria și mai mult sub controlul Rusiei. 

Despre Adrian Florin Bojedariu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *