Home / Politica si... / Conflict / Tony Blair sprijină actuala conducere a Egiptului şi critică Frăţia Musulmană

Tony Blair sprijină actuala conducere a Egiptului şi critică Frăţia Musulmană

The Values behind Market Capitalism - Tony BlairFostul premier britanic, Tony Blair și-a exprimat sprijinul față de puterea de la Cairo, declarând recent că revoluția egipteană a fost furată de Frăția Musulmană și că intervenția armatei, prin care a fost înlăturat Mohamed Morsi, a îndreptat țara în direcția democrației, informează The Guardian.

Într-un interviu televizat, acordat în urma unei întâlniri cu liderul armatei egitene, Abdel Fattal al-Sisi, Tony Blair a afirmat că Frăția Musulmană a îndepărtat Egiptul de valorile sale de bază, de speranță și progres. ”Armata a intervenit la voința poporului cu scopul de a conduce țara spre următoarea etapă a dezvoltării sale democratice, iar noi trebuie să susținem noul guvern în acest sens”, a declarat Blair, potrivit The Guardian.

Grupurile care militează pentru drepturile omului susțin însă că guvenul instalat la Cairo după plecarea lui Morsi nu a fost nici pe departe democratic, având în vedere că în ultimele luni mii de disidenți au fost uciși sau arestați, iar dreptul la liberă întrunire și libertatea de exprimare au fost limitate. De altfel, chiar cu o zi înainte de comentariile făcute de Tony Blair 20 de jurnaliști din Egipt au fost trimiși în judecată sub acuzația de terorism.

Recentele declarații ale fostului premier britanic nu sunt primele de acest fel. În trecut, Blair și-a exprimat suținerea față de dictatori înlăturați în timpul revoltelor din 2011, ca Hosni Mubarak sau Muammar Gaddafi, atitudine care a stârnit criticile specialiștilor în problemele Orientului Mijlociu.

”În mod periculos, Tony Blair ignoră încălcările drepturilor omului, numeroasele arestări, restrângerea libertății mass-media și absența statului de drept. Acestea poartă semnele distinctive ale dictaturii lui Hosni Mubarak, un om pe care Blair l-a descris în 2011 drept o forță a binelui, chiar dacă forțele de securitate ale fostului dictator ucideau egiptenii pe stradă.”, explică pentru The Guardian Chris Doyle, director al Council for Arab-British Understanding. De asemenea, Doyle atrage atenția că Orientul Mijlociu este o regiune foarte întinsă care nu poate fi judecată doar în termeni de bine și rău,  așa cum face Tony Blair prin imaginea pe care o promovează cu consecvență în ultima perioadă.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *