Home / GeopoliticALL / De ce o strategie de combatere a ISIS în Siria are nevoie de timp

De ce o strategie de combatere a ISIS în Siria are nevoie de timp

Atunci când i se va cere să descrie “o strategie”, orice lider militar care a atins cel puțin gradul de colonel va începe, probabil, descrierea cu o explicație ce va include scopul, căile și mijloacele de a atinge acel ideal, spune analistul politic Mark Hertling intr-un articol publicat de CNN.

“Scopul” defineste obiectivele sau rezultatele dorite, la care națiunea aspiră. “Mijloacele” sunt diferitele resursele de care dispune politic (sau militar ) un lider, iar “căile” reprezintă strategia prin care se va atinge scopul. Este un model simplu predat la toate colegiile specializate in razboi (și în majoritatea instituțiilor militare și politice de nivel superior din întreaga lume ).

Dar determinarea modului în care sunt aplicate diverse mijloace de putere națională necesita strategie și coordonare, o comparație a opțiunilor posibile, o analiză a rezultatelor așteptate și neașteptate, precum și o predicție a riscurilor cu care se confruntă națiunea atât pe termen scurt și pe termen lung.

Deși este întotdeauna important să se acționeze rapid în dezvoltarea de strategii care să abordeze provocările la adresa securității unui stat, strategul informat știe că trebuie să cântărească opțiunile date de  toate elementele de putere – diplomație , informatii , economie , militar – înainte el sa ia o decizie în momentul potrivit pentru a aduce rezultatul dorit .

În privinta Irakului, echipa de securitate națională americană a luat în considerare sfaturile venite de la stat, Departamentul de Apărare și Agenția de Informații, de la analiști, ambasadori, comandanți militari regionali și de la consilierii de pe teren și din procesele politice, sociale și culturale regionale .

În Siria, acest lucru va fi mult mai dificil, dată fiind complexitatea –  războiul civil în curs de desfășurare care implică un guvern pe care SUA nu-l sustine; un veritabil “Star Wars”  între grupurile anti – guvernamentale care își schimbă frecvent pozițiile ; un teritoriu, o cultură, religie și lingvistică complexe și mai puțin cunoscute ; o comunitate internațională care vrea acțiune și care va fi, probabil, afectată de revenirea jihadiștilor; precum și un inamic care este integrat în populația din interiorul granițelor unui stat eșuat. Toate acestea afectează dezvoltarea de strategii pe termen scurt și lung pentru Siria și pentru regiune.

Armata susține strategia națională de dezvoltare a diferitelor direcții de acțiune ale forțelor militare ce afectează dezvoltarea strategiei și realizarea obiectivelor naționale. Sub egida Legii Goldwater-Nichols, șeful Statului Major Reunit îi prezintă președintelui variate opțiuni și oferă o analiză a probabilităților de succes în atingerea scopurilor dorite. Dar aceste opțiuni, precum folosirea raidurilor aeriene, nu sunt acțiuni individuale. Strategia pentru combaterea ISIS este în mod semnificativ mult mai dificilă decât cea de combatere a altor grupuri teroriste, iar aceasta suferă permanent modificări pentru că încă mai sunt mulți factori de luat în considerare. Ce este de dorit, mai notează autorul analizei CNN, este ca această strategie să fie una mai bună decât cele elaborate în trecut. Din păcate, formularea acesteia va necesita mai mult timp și mai multă coordonare cu o serie de agenții pentru a se realiza îndeplini obiectivul combaterii ISIS.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

Vaccinurile pot fi considerate cauza unor afecțiuni medicale fără dovezi științifice, după un verdict al Curții Europene de Justiție

Curtea Europeană de Justiție a decis, miercuri, că instanțele pot considera vaccinurile drept cauze ale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *