Home / GeopoliticALL / Șase state americane vor găzdui spații de testare a dronelor în scopuri civile

Șase state americane vor găzdui spații de testare a dronelor în scopuri civile

Parrot_AR_Drone_2Autoritatea Federală a Aviației civile americane (FAA) va anunța până la sfârșitul lunii decembrie cele șase state care vor găzdui spații oficiale de testare a dronelor, inițiativă ce reprezintă primul pas către folosirea acestora de către serviciile civile din SUA, informează The Guardian. 

Potrivit experților din domeniul aviației, drone de mici dimensiuni ar putea fi folosite pentru operațiunile comerciale din SUA încă din 2015, în timp ce vehiculele aeriene fără pilot(UAV) concepute pentru a fi utilizate în cadrul unor acțiuni mai complexe, urmează să fie introduse până în 2020. ”În zece ani toată lumea va fi familiarizată cu UAV.(…)Pe măsură ce devin mai ieftine și mai mici, vor fi folosite din ce în ce mai mult, până când vor deveni niște aparate comune”, precizează James Grimsley, CEO al Design Intelligence Corporation.

Oklahoma este unul dintre statele americane care ar putea găzdui unul dintre cele șase spații de tesatare ale FAA. Miza este mare, de vreme ce, potrivit estimărilor departamentului de comeț al statului, un astfel de contract ar duce la crearea a 2.000 de locuri de muncă și ar genera venituri anuale de 200 de milioane de dolari din activitățile economice. În plus, Oklahoma este un stat cu tradiție în domeniu, Universitatea din Stillwater fiind prima din SUA și probabil din lume, unde a fost introdus un program post-universitar care are ca obiect de studiu dronele.

Când vine vorba despre acest subiect, dezbaterea publică din Statele Unite se concentrează în mare parte pe controversatele atacuri cu drone. Astfel, cei care sprijină folosirea acestor vehicule aeriene în scopuri cât mai diverse trebuie să schimbe percepția publică asupra aparatelor de zbor, asociate de multe ori cu niște ”mașini de ucis”. ”Oamenii văd vehiculele aeriene fără pilot ca pe niște mașini de război – când aud cuvântul ”drone” se gândesc la un Predator cu rachete Hellfire”, afirmă Grimsley, potrivit The Guardian. 

În plus, conform sondajelor de opinie, peste 30% dintre americani se tem că folosirea dronelor de către serviciile civile le-ar putea afecta intimitatea, în condițiile în care spațiul lor personal ar putea fi supravegheat cu ajutorul acestor vehicule aeriene. Totuși, cei care militează pentru folosirea UAV susțin că acestea nu sunt diferite de aeronavele cu pilot, din punctul de vedere al capacității de a-i spiona pe cetățeni.

Dincolo de criticile care vizează utilizarea lor pe scară largă, dronele sunt privite cu interes de meteorologi care, folosind astfel de aparate ar putea colecta date care să îi ajute să determine, de exemplu, când o furtună se transformă într-o tornadă. În plus, dronele și-ar dovedi utilitatea și în agricultură sau în cazul intervențiilor de urgență, putând simplifica acțiunile de găsire a victimelor prinse sub dărâmături.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *