Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
O lume întreaga comemorează pe 11 iulie cele mai grave atrocități petrecute în Europa după cel de-al Doilea Razboi Mondial. Circa 8.000 de bosniaci musulmani, aproape în intregime de sex masculin, au fost masacrați de trupele sârbești în apropierea orașului ocupat de acestea, în ciuda faptului că se aflau într-o ”zonă sigură” delimitată de trupele ONU.
Amploarea genocidului a fost cu atât mai mare cu cât familii din alte zone decat cele din împrejurimile orașului se refugiaseră în Srebrenica. Chiar dacă se afla într-o ”zonă sigură”, orașul era apărat de doar aproximativ 600 de soldați olandezi ai ”căștilor albastre”. La începutul lunii iulie a anului 1995, acesta a fost luat cu asalt de armată sârba, condusă de generalul Ratko Mladici. După trei zile de asediu, în care mai multe mii de refugiați s-au îndreptat spre alte localități din ”zona sigură”, sârbii au pătruns în oraș.
Pe 11 iulie, Generalul Mladici (foto) i-a dat un ultimatum Colonelului Karremans, comandantul trupelor olandeze din Srebrenica. Sub amenințarea executării ostaticilor ONU deținuți de sârbi, dar și a continuării asediului în condițiile în care ”căștile albastre” rămăseseră fără provizii, Mladici a obținut capitularea acestora, dar și dezarmarea bosniacilor musulmani care încercau să apere orașul.
Începand de a doua zi, timp de aproape o săptămână, au urmat cele mai grave atrocități petrecute în Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial. Sârbii au început să-i separe pe bărbați și pe băieții mai mari de 12 ani, de mamele și surorile lor, pentru a fi ”interogați pentru crime de război”. Autobuzele care au transportat femeile și fetele în teritoriul musulman au început să soseasca pe 12 iulie, eveniment surprins de mai multe televiziuni internaționale. Primele semne de îngrijorare au început să apară odată cu decizia sarbilor de a separa familiile, însă femeile, fetele și băieții mai mici de 12 ani au început să părăsească orașul.
În urmatoarele zile, numărul refugiaților a devenit din ce în ce mai mic, alimentându-se și mai mult îngrijorările cu privire la soarta bosniacilor musulmani capturați la Srebrenica. Au început să fie raportate ”dispariții” ale unor autobuze pline cu refugiați, însă reporterii de război occidentali nu au mai putut filma imagini din zona ocupată acum de sârbi. Întreaga ”zonă sigură” (foto harta) 
a fost ”măturată” de soldații sârbi, care au început masacrul imediat cum trupele ONU și-au părăsit obiectivele. Imaginile prezentate de reporteri ai televiziunii sârbe, câteva zile mai târziu, arătau dezolant: din Srebrenica mai rămăsese o ruină, cladirile erau ciuruite de gloanțe și fumegau, străzile erau presărate cu cadavre și bălți de sânge, însă armata a avut grijă să curețe locul în doar câteva zile, pentru a șterge orice urmă a masacrului.
Ocuparea orașului de către trupele lui Mladici, pe 11 iulie 1995, a simbolizat întregul șir de evenimente care s-a petrecut ulterior, deoarece crimele nu s-au petrecut doar pe străzile Srebrenicei, sau la marginea acestuia. Toți bărbații și băieții separați de familiile lor odată cu ocuparea orașului. și-au gasit sfârsitul in gropile comune din împrejurimile orașului. Aceștia au fost executați în păduri, în depozitele din împrejurimi în care încercau să de adăpostească, sau pe drumurile pe care încercau să fuga de soldații sârbi. Puțini au reușit să scape după ce, la un moment dat armata bosniacă a pătruns în teritoriul ocupat de sârbi pentru a-i recupera pe refugiați.
Dar nici celelalte localități din împrejurimile Srebrenicei nu au scăpat de planul diabolic al sârbilor conduși de Mladici. Mai mulți refugiați musulmani au fost lăsați în voia sorții de trupele ONU, în localitatea învecinată Potomac, după ce acestea s-au retras din calea sârbilor în schimbul promisiunii eliberării unor ostatici ai ”căștilor albastre”. Mai mult, o hartă a gropilor comune din timpul razboiului bosniac confirmă faptul că armata sârbă a urmărit convoaiele de refugiați în drumul acestora spre teritoriile musulmane. Astfel, au fost descoperite gropi comune din aceeași perioadă la zeci de kilometri de epicentrul declanșării genocidului.
Primele confirmări ale masacrului au apărut pe 16 iulie, după ce televiziunea sârbă a prezentat imaginile cu ruinele Srebrenicei. Pentru ONU, evenimentele din iulie 1995 reprezintă – o recunosc însăși oficialii Națiunilor Unite – unul dintre cele mai mari eșecuri ale organizației, în toată existența sa. Peste câteva luni, în noiembrie 1995, avea să fie semnat Acordul de la Dayton, de către cei trei lideri ai părților implicate: bosniacul Alija Izetbegovic, sarbul Slobodan Milosevici, respectiv croatul Franjo Tudjman. Ca urmare, a fost creat un stat cu unul dintre cele mai complicate sisteme politice din lume: Bosnia-Herzegovina. Mai multe despre acest sistem, puteti citi AICI.
Având ca scop reconcilierea dintre sârbii, croații și bosniacii care trăiesc în aceste teritorii, Acordul de la Dayton a pus capăt violențelor și conflictului armat. Însă, adevărata reconciliere nu a putut avea loc fără pedepsirea celor vinovați de atrocitățile comise în timpul războiului bosniac, care a durat mai bine de trei ani de zile. Unul dintre cele mai delicate subiecte a devenit aflarea adevarului despre Srebrenica. Descoperirea gropilor comune din împrejurimile orașului a încheiat scrierea unei ultime pagini negre a istoriei secolului XX. Drumul spre o reconciliere este cu siguranță mult mai împovarator pentru ambele părți din cauza Srebrenicei: câteva mii de familii musulmane trebuie să ierte crimele oribile cărora cei dragi le-au căzut victime, iar populația sârbă să fie capabilă să relanseze un dialog înghețat din rațiuni politice sau sociale.
Atat popoarele fostei Iugoslavii, cât și întreaga comunitate europeană au sperat ca, odata cu încheierea războiului bosniac (1992-1995), să se închidă un ciclu al Balcanilor – ”butoiul cu pulbere al Europei”. În 1914, ”scânteia” de la Sarajevo, cand arhiducele Franz Ferdinand a fost ucis a aprins flacăra Primului Razboi Mondial, pentru ca ultimii ani ai secolului XX să fie marcați de violențe nemaiîntâlnite în Europa, după mai bine 50 de ani. Între timp, Iugoslavia s-a destrămat, iar statele fostei Federații au apucat-o pe drumuri diferite, care se pot reîntâlni în cadrul Uniunii Europene. Slovenia este deja membru UE, Croatia1 a primit recent ”unda verde” pentru demararea negocierilor de aderare, în timp ce Serbia a fost condusă de un președinte (Boris Tadic) cu viziuni pro-europene.
Dintre toate statele desprinse din Fosta Iugoslavie, Bosnia-Herzegovina rămâne cel mai fragil, din toate punctele de vedere. Gestionarea ”moștenirii” de la Srebrenica apasă pe umerii celor două comunitati majoritare în acest stat-hibrid, iar de modalitatea prin care este abordată calea reconcilierii va depinde însăși viitorul acestei țări: fie spre dezvoltare și integrare europeană, fie spre o secesiune urmată de auto-izolare și un conservatorism nesănatos pentru depășirea traumelor provocate de atrocitățile războiului.
NOTĂ 1: Croația a aderat la Uniunea Europeană pe 1 iulie 2013.
