Home / GeopoliticALL / Politicile chineze referitoare la etnicii uiguri, readuse în prim-plan după atacul de la începutul lunii martie

Politicile chineze referitoare la etnicii uiguri, readuse în prim-plan după atacul de la începutul lunii martie

uighur_flag_xinjiang-400x300Pe 1 martie, într-o stație de tren din Kunming, oraș din sud-vestul Chinei, a avut loc un atac în care 29 de oameni au fost omorâți, iar alți 140 au fost răniți. Atacul, care ar fi fost comis de musulmani din vestul Chinei, scoate în evidență o realitate incomodă căreia trebuie să-i facă față conducerea comunistă a țării. Este vorba despre nevoia de schimbare a politicilor Chinei cu privire la minorități, în condițiile în care încercările de intergrare a regiunilor vestice în care există numeroase tensiuni nu au dat roade, după cum se arată într-un articol publicat de The Economist.

Pe de o parte, Partidul Comunist susține că atacatorii sunt ”extremiști Xinjiang”  – etnici uiguri, popor de origine tucă, în trecut majoritar în regiunea vestică Xinjiang. Atacatorii ar face parte dintr-o grupare radicală care a adoptat noțiuni ale jihadismului radical. De altfel, etnicii uiguri au ajuns să comită tot mai des acte de violență anti-guvernamentale.

Pe de altă parte, în ciuda temerilor legate de pericolul reprezentat de militanții islamiști, același Partid Comunist este responsabil de oprimarea populației din regiunea Xinjiang. Cele mai recente măsuri au reprezentat o veritabilă lovitură pentru identitatea culturală a etnicilor uiguri. Este vorba despre  interzicerea respectării Ramadanului și limitarea predării religiei și a limbii uigure în școli. În plus, prezența militară este consistentă în vestul Chinei, ceea ce sugerează că Guvernul consideră că în lipsa controlului impus prin forță ar putea exista o ruptură în regiunile vestice.

Potrivit articolului citat, violența și instabilitatea vor exista în continuare în vestul țării dacă Partidul Comunist nu va ridica interdicțiile cu privire la practicile religioase și culturale, nu va sprijini dezvoltarea economică a comunităților de uiguri și nu va încerca să elimine prejudecățile din societatea chineză în legătură cu membrii acestei etnii.

Mulți chinezi au o atitudine rasistă deschisă față de uiguri. În 2009, sute de persoane au fost ucise în timpul luptelor de stradă dintre uiguri si chinezii han.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *