Iranul şi Rusia negociază schimburi de petrol pentru bunuri în valoare de 1,5 miliarde de dolari, afacere care ar ajuta Iranul să extindă substanţial exportul de petrol, sfidând sancţiunile venite din partea ţărilor vestice care au forţat Teheranul să-şi sisteze programul nuclear.
Surse din cele două ţări ce au negociat schimbul afirma că, dacă acest contract va fi semnat, Moscova va cumpăra până la 500,000 de barili pe petrol iranian pe zi în schimbul utilajelor şi bunurilor.
”S-au realizat progrese promiţătoare şi credem ca va fi un succes”, afirmă o sursă rusă. ”Acum negociem detaliile şi data semnării acordului”. Kremlinul nu a facut niciun comentariu.
”Dorim sa semnăm acest contract cât mai repede”, a declarat un oficial iranian.”Reprezentanţii noştrii discută acest subiect cu cei rusi. Sperăm că se va fi pus pe hartie în curand, chiar şi dacă nu vom putea ajunge la un acord nuclear la Geneva”.
Nu se ştie dacă acest contract va fi implementat înainte de acordul nuclear din noiembrie între Iran şi alte cinci puteri mondiale. Rusia este una dintre ţările implicate în negocierile nucleare, dar, spre deosebire de SUA şi Uniunea Europeană, nu a impus sancţiuni Iranului. Sancţiunile au diminuat exportul Iranului cu aproape un milion de barile pe zi.
”Iranul trebuie să găsească o metodă de a face mai multe exporturi, acesta este sopul ”, declară un oficial iranian. ”Ambele părţi ar trebui să nu rateze această ocazie. Rusia va expota o cantitate mare de bunuri către vecinul său iar Iranul işi va reduce din deficitul exporturilor”. Dat fiind faptul că Rusia este un exportator important de petrol, cel cumpărat din Iran probabil va fi revândut. Printre alţi importatori de petrol iranian pe primul loc este China ( 420,000 de barili), urmata de Japonia, Coreea de Sud şi India.