Home / Documentar / Intelectualii romani au legitimat extremismul de dreapta

Intelectualii romani au legitimat extremismul de dreapta

Interesul si adeziunea publicului roman pentru miscarea legionara au fost alimentate masiv de filolegionarismul marilor filozofi si oameni de cultura. Nae Ionescu (foto), Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica, Petre Tutea, Ion Barbu, Lucian Blaga si altii au aderat la legionarism, in viziunea lor, din simt de responsabilitate pentru neamul romanesc. Multi dintre ei au negat si condamnat ulterior ratacirile tineretilor, numai ca aportul lor la amploarea si emanciparea fenomenului a fost esential, iar o seama de tragedii au fost cu atat mai mari cu cat le-au justificat ca fiind sacrificii pentru emanciparea si renasterea unei natiuni.

Cei mai multi l-au invinovatit pe Nae Ionescu pentru convertirea studentilor sai, dar sunt autori ca Grigore Traian Pop care au vazut o solidaritate de idei, o evolutie paralela spre o anumita ideologie, spre o doctrina de un anumit tip la mai multi intelectuali.[i] Dar chiar si in aceste conditii nu se poate face abstractie de influenta covarsitoare a profesorului Nae Ionescu.

Nae Ionescu, din 1919 pana in 1937 conferentiar la Universitatea Bucuresti, a fost o figura centrala si catalizatorul principal in influentarea a mii de studenti care i-au frecventat cursurile. Influenta sa a fost cu atat mai mare cu cat cursurile sale de logica si metafizica erau frecventate nu numai de studentii de la Litere si Teologie, dar si de cei de la Stiinte, dand in cele din urma avant Asociatiei Studentilor Crestini Romani. Apropierea lui Nae Ionescu de miscarea legionara a facut sa creasca simpatiile atat a din partea opiniei publice romanesti in general, cat si din partea studentimii in special.[ii]

Prin articolele sale din ziarul pe care l-a condus, dar mai ales prin retorica sa, a fascinat mii de tineri, le-a vorbit de eroarea teoretica, i-a indrumat sa nu acorde credit exclusiv cartilor, constructiilor teoretice generale, dogmelor. A cultivat printre ei aventura, inclinatia catre traire, experienta, a incurajat sinceritatea, autenticitatea. Inca de la inceputul anilor ’30, Nae Ionescu ducea campanii impotriva Partidului National Taranesc, sustinea regimul lui Carol al-II-lea care tindea spre un monopol al autoritatii, apoi din 1933 a luat apararea Garzii de Fier si chiar a Ligii Apararii National-Crestine.

Profesorul ataca guvernul prin articolele sale, critica violenta autoritatilor si intoleranta acestora. Dupa asasinatele comise de legionari a fost arestat in cateva randuri pentru vina morala de a fi sustinut campaniile prolegionare. Evidenta a contrazis orice posibila dezmintire privind adeziunea la legionarism. Profesorul spera si declara ca Romania legionara va fi o alta forma de viata politica, economica, spirituala decat cea de atunci. Punctul de plecare era istoria.[iii] De condamnat a fost efectul unor astfel de declaratii in presa cu un impact public foarte mare. Prin asemenea declaratii si prin anumite publicatii, sansele miscarii legionare cresteau inzecit. Aceste personaje din lumea intelectuala sporeau procesul de convertire printre cititori dand legitimitate extremei drepte, justificand-o si scuzandu-i aproape orice exces.

Un cuib al legionarismului a fost gruparea unor tineri intelectuali participanti a asociatiei Criterion. Dezamagirea lor a fost cu atat mai mare cu cat tineri fiind aspirau catre o inaltare morala, iar viata politica era in vadit contrast cu doleantele lor. Parlamentarismul sugera coruptie, demagogie, interese meschine si chiar represiune. Alternativa legionarismului devenise plauzibila pentru ca avansa ideea revolutiei morale, se prezenta ca un panaceu fata de plaga politicianismului. Un alt argument prolegionar a fost si inclinatia acestei grupari spre spiritualitate si ortodoxie.
Mircea Eliade
Incepand cu 1936, Eliade a trecut in tabara legionara. Activitatea sa publicistica si chiar propagandistica nu poate fi negata. Pe langa acestea, influenta sa fata de colegii de generatie a fost hotaratoare. Pentru Eliade, revolutia legionara va fi mobilul pentru instaurarea unui crestinism perfect, pentru o lume noua,  vazand chiar o misiune a Romaniei in acesta noutate. Cu astfel de argumente a fost sustinuta si justificata miscarea legionara. Dar cum concilia violenta legionara cu ortodoxismul, mai ales ca nu era un exponent al simtului comun, ci unul dintre viitorii mari oameni de cultura, nu a destainuit niciodata!

 Unii asemeni lui Mircea Vulcanescu au ramas la statutul de simpatizanti, altii, in schimb, s-au inregimentat. O ambitie a multor intelectuali era ca Romania sa depaseasca stadiul de tara mica si cultura limitrofa si de import, visau la revolutii totalitare, sperau ca o sa pasim pe urmele Germaniei sau Italiei. In viziunea acestora, Romania Mare era sfasiata de dilema alegerii intre conservarea identitatii sale, a specificitatii sale nationale si a integritatii sale teritoriale si teama de a se vedea aruncata la marginile anonime si subdezvoltate ale continentului. [iv]
Emil Cioran
Cioran simpatiza politicile fasciste si national-socialiste ajungand ulterior sa sustina Garda de Fier. Specific acestuia a fost disocierea intre nationalismul xenofob si traditionalism. Pentru Cioran nu era o sinonimie intre romanism si traditionalism. Considera traditia rusinoasa, nesemnificativa, patata de compromisuri, iar concluzia sa era ca, in fapt, cultura romana era inexistenta sau daca nu inexistenta, asemeni lui Noica, minora. Dupa ce a obtinut o bursa in Germania, a cazut in admiratia pentru national-socialism pe care il credea posibil in viitorul apropiat si in tara sa natala. Cioran a vazut originalitate si revolutie etica in hitlerism, a vazut in acesta un salt care depasea ca realizare secole in evolutia politica. Admiratia pe care a trezit-o in Cioran figura lui Hitler si influenta acestuia asupra maselor a intarit discreditarea in care cazuse regimul parlamentar roman interbelic.[v] In contrast cu nazismul, sistemul  democratic era mediocru si ipocrit, inutil si retrograd. Admiratia dictaturii la Cioran cantarea mai mult decat Marea Unire, decat deschiderea spre vest care ne-a eliberat de orientalism, decat orice realizare infaptuita in perioada interbelica. Spera ca legionarismul sa faca din Romania o putere dominanta in atmosfera balcanica. Contrarul nu inseamna decat esecul.

Inclinatia admirativa a lui Cioran catre revolutia nationala totalitara l-a facut sa laude si sistemul bolsevic. Numai ca nihilismul si anarhismul sau l-au impiedicat sa fie membru legionar cu calitati depline. Ulterior a regretat.

Noica si-a descoperit afinitatea pentru Garda de Fier mai tarziu vazand in aceasta o salvare miraculoasa a spiritualitatii romanesti. Dupa ce Antonescu a ingaduit eliberarea legionarilor din penitenciare cu conditia ca acestia sa mearga pe front in linia intai, Noica a cerut sa mearga, dar sanatatea nu i-a permis. Ulterior a ramas fidel miscarii si simpatizant toata viata nedezicandu-se cum au facut multi colegi de-ai sai de generatie. Tinut la reeducare in penitenciarele comuniste, apoi confruntat cu societatea in metamorfoza comunista, nu a reusit sa gaseasca o alternativa mai buna la crezul legionar.

Mihail Manoilescu, inginer de profesie, iar din 1931 profesor universitar de economie politica la Institutul Politehnic, a fost un apostol al corporatismului. Fusese subsecretar de stat si chiar a detinut trei portofolii ministeriale, dorind readucerea lui Carol pe tronul Romaniei. In 1940 a devenit ministru de externe in guvernul de dreapta a lui Ioan Giugurtu. Era simpatizant al fascismului mussolinian, cu care ulterior a asociat corporatismul, lucru pe care nu-l ascunde in revista sa Lumea Noua. Corporatismul era o negare a liberalismului economic deci implicit si a liberalismului politic si prin urmare a optat, ca singura solutie, pentru partidul unic. Sistemul de eligibilitate reprezentativ nu-i sugera incredere sau stabilitate si nici modul capitalist de evolutie a societatii. Pentru Manoilescu, organizarea corporativa sindicala a natiunii prezenta imensul avantaj de a construi un cadru care ingaduia evolutia vietii sociale si economice spre formele cele mai inaintate pornind fara sacrificii de la starea sociala prezenta in Romania interbelica.[vi]

Miscarile politice la care colaborau intelectualii, erau transfigurate prin participarea lor, purtau o anumita mistica.[vii] Desi Nae Ionescu afirma ca nimeni dintre teoreticienii nationalismului totalitar nu a creat doctrina, aceasta consolidandu-se prin faptele de fiecare zi ale Legiunii[viii], trasaturile ideologiei de extrema dreapta se regasesc in declaratiile diferitilor oameni de cultura, aportul adus de acestia la consacrarea si emanciparea miscarii fiind unul decisiv. Au fost si diversi sustinatori care, desi nu erau inscrisi in miscare, prin pozitia lor, au legitimat legionarismul.

Intelectualii au sustinut un fenomen neoidealist, irationalist, antisemit, antidemocrat si antimodernist. Desi ulterior multi dintre ei si-au schimbat atitudinea dupa ororile si excesele dovedite de miscare la cucerirea puterii, adeziunea la o asemenea forma de totalitarism fost tragedia unei generatii in deruta care s-a aruncat orbeste in cautarea unei identitati.[ix]


[i] Grigore Traian POP, Miscarea legionara, Idealul izbavirii si realitatea dezastrului; Ed. Ion Cristoiu, Bucuresti, 1999, p.52.

[ii] Constantin PAPANACE, „Cuvant introductiv” in Nae IONESCU Fenomenul Legionar , Ed. Antet XX, Bucuresti, p.22.

[iii] Nae IONESCU, Fenomenul Legionar, Ed. Antet XX, Bucuresti, 1993, p.31.

[iv] Alexandra LAIGNEL-LAVASTINE, Cioran, Eliade, Ionesco. Uitarea fascismului. Trei intelectuali romani in valtoarea secolului, Ed. Est – Samuel Tastet Éditeur, Bucuresti, 2004 op.cit., p.60.

[v] Ibidem, p.155.

[vi] Mihail MANOILESCU, Romania stat corporativ. De ce si cum trebuie transformat statul nostru, Ed. Lumea Noua, Bucuresti, 1933, p.17.

[vii] Mircea ELIADE, „Cultura si creatie”, Cuvantul Studentesc, an XI, nr.2, 15 februarie 1936, p.4.

[viii] Nae IONESCU,  Prefata din cartea lui Vasile MARIN, Crez de generatie, Ed. Tiparul „Cartea romaneasca”, bucuresti, 1939, pp. IX-X.

[ix] Zigu ORNEA, Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1995, p.302.

Despre Leonardo Chelu

Vezi și

Cuplul franco-german și surmontarea crizelor în Europa din perspectiva fostului ambasador al Franței în România, Philippe Gustin

Material realizat de Alexandra Iordache Relansarea motorului Europei, tema conferinței susținute de Philippe Gustin pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *