Material realizat de Adrian Călugăru și Marilena Veronica Ene
22 martie devine încă o zi marcată de doliu în Europa, după un atac terorist care a vizat aeroportul și metroul din Bruxelles, în urma căruia 31 de persoane și-au pierdut viața, iar circa 230 au fost rănite. Dar chiar dacă alte evenimente au fost greu de urmărit în cursul zilei, multe dintre acestea nu pot fi ignorate, mai ales în perspectiva ecourilor de moment sau pe termen lung pe care vor urma să-l aibă. Astfel, pilotul Nadia Savchenko, un simbol al luptei anti-rusești în urma conflictului din estul Ucrainei, a fost condamnată la 22 de ani de închisoare, în timp ce lidera pro-democrată din Myanmar, Aung San Suu Kyi, va fi noul ministru de externe al țării al guvernului de la Rangoon. Totodată, Coreea de Sud confirmă prezența primului caz de infectare cu virusul Zika, iar cetățenii din Toronto își iau rămas bun de la Rob Ford, fostul primar controversat care a pierdut bătălia cu cancerul la doar 46 de ani. Nu în ultimul rând, o ipoteză prezentată de un fost angajat privind prăbușirea zborului Flydubai din 19 martie, susține că tragedia este posibil să se fi produs din cauza epuizării echipajului de zbor.
TITLURILE ZILEI
1. Cel puțin 31 de persoane și-au pierdut viața, iar peste 180 au fost rănite, în urma unor atentate cu bombă la aeroportul Zaventem din Bruxelles și la mai multe stații de metrou din capitala Belgiei, anunță mai multe publicații internaționale. Potrivit The Guardian, două explozii au avut loc la aeroportul care deservește orașul Bruxelles, în apropierea controlului de securitate al terminalului plecări. Cel puțin 11 persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite în urma deflagrațiilor, care au avut loc în jurul orei locale 08:00. O oră mai târziu, mai multe explozii la stații de metrou aflate în apropierea instituțiilor europene au provocat moartea a 20 de persoane, alte 130 fiind rănite.
2. Pilotul ucrainean Nadia Savchenko, care a fost capturată de autoritățile ruse ce au acuzat-o de uciderea a doi jurnaliști ruși în timpul violențelor din estul Ucrainei, a fost condamnată la 22 de ani de detenție după ce a fost găsită vinovată de un tribunal al Rusiei, scrie BBC. Savchenko, care este și membră a Parlamentului Ucrainei, a fost acuzată că a coordonat focul de artilerie spre zona în care se aflau cei doi jurnaliști, fiind motivată de ”ură politică”. Aceasta a negat toate acuzațiile, iar pe durata procesului, cazul procesului său a devenit cunoscut la nivel internațional, Savchenko devenind un simbol național al Ucrainei. Pilotul ucrainean a acuzat că procesul său este o mascaradă și o farsă, iar în timpul anunțării verdictului, l-a întrerupt pe judecător prin intonarea unui cântec ucrainean.
3. Procurorii americani au anunțat că o ”terță parte” a prezentat o posibilă metodă pentru decriptarea unui iPhone produs de Apple, care s-a aflat în posesia autorilor atentatelor de la San Bernardino, o situație care ar putea pune capăt unei bătălii juridice acute între fabricantul Apple și FBI cu privire la dreptul producătorului de telefoane de a nu decripta dispozitivul la cererea autorităților americane, informează Reuters. Între timp, un judecător a aprobat amânarea unei audieri în cadrul procesului dintre Apple și FBI, pentru a lăsa răgaz autorităților să încerce noua tehnică de decriptare. Departamentul de Justiție al SUA a precizat că va informa tribunalul cu privire la rezultatul operațiunii în data de 5 aprilie.
4. Lidera mișcării pro-democrate din Myanmar, Laureata Premiului Nobel pentru Pace Aung San Suu Kyi, urmează să dețină portofoliul afacerilor externe din cadrul guvernului ce urmează să fie învestit în următoarele zile, la capătul unui proces de tranziție după peste 7 decenii de regim militar, scrie BBC. Suu Kyi va superviza, cel mai probabil, și portofoliile energiei și educației, fiind singura femeie desemnată să ocupe unul dintre cele 18 locuri de miniștri ai cabinetului. Lidera pro-democrată a fost considerată cea mai reprezentativă figură pentru a deveni președintele țării, însă autoritățile i-au interzis candidatura, deoarece cei doi băieți ai săi dețin pașapoarte britanice, fapt care intră în conflict cu prevederile constituționale.
5. Un fost căpitan de zbor al companiei Flydubai a declarat, sub protecția anonimatului, că incidentul care a condus la prăbușirea zborului FZ981, în urma căruia cei 62 de pasageri și echipajul și-au piredut viața, a fost inevitabil din cauza epuizării piloților, potrivit Russia Today. Fostul pilot a afirmat că managementul companiei era la curent cu situația, însă nu a făcut nimic pentru a o preveni. „Cât timp încă mai lucram pentru companie, unul dintre ultimele lucruri pe care le-am transmis managerilor a fost acela că va avea loc în curând un accident din cauza oboselii piloților”, a afirmat ex-căpitanul de zbor al companiei. Reporterii RT au obținut orarul de zbor al copilotului Alejandro Cruz Alava, care se afla la manșa zborului FZ981, din acesta reieșind că lucrase în fiecare dintre ultimele 11 zile, cu o singură excepție. Acesta fusese de curând mutat de la zboruri de zi la cele de noapte, fără să i se acorde un timp suficient pentru a își readapta orele de somn. Mai mult, surse din cadrul companiei au afirmat că Aristos Socratous, căpitanul zborului, își depusese demisia tocmai din cauza programului insuportabil și că mai avea doar câteva săptămâni de zbor în cadrul companiei.
6. Rob Ford, fostul primar al orașului Toronto, devenit cunoscut la nivel internațional printr-o serie de evenimente controversate care au implicat consumul de droguri și mai multe conflicte de-a lungul mandatului său, a încetat din viață după o bătălie de 18 luni cu cancerul, la vârsta de 46 de ani, relatează The Guardian. O figură care a divizat populația celui mai mare oraș din Canada, între admiratorii care i-au sprijinit reformele conservatoare și adversarii care l-au acuzat că folosește un stil agresiv și că se lasă pradă abuzului de alcool și droguri, Rob Ford a devenit unul dintre cei mai cunoscuți politicieni din Canada și din restul lumii. Devenit primar în 2010, după ce timp de 10 ani a fost consilier al primăriei din Toronto, Rob Ford a fost identificat într-o postare video că a consumat cocaină, în mai 2013. În 2014, după ce o nouă filmare în care consuma droguri a fost publicată, Rob Ford a anunțat că se internează pentru dezintoxicare, în timp ce consiliul orașului l-a deposedat de majoritatea puterilor pe care le deținea ca primar. A refuzat să demisioneze și a candidat pentru un nou mandat în vara lui 2014 când, după ce a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer – liposarcom – s-a retras din cursă. În septembrie 2015, acesta a anunțat că s-a vindecat de cancer, însă a fost reinternat în spital în octombrie, după ce două tumori au fost descoperite la vezica biliară.
7. Coreea de Sud a confirmat primul caz al unei persoane infectate cu virusul Zika, descoperit la un cetățean sud-coreean care s-a întors de curând din Brazilia, informează BBC. Centrul Coreean pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a confirmat că un bărbat în vârstă de 43 a fost dignosticat ca fiind infectat cu virusul transmis de țânțarul Aedes aegypti, pacientul aflându-se sub observație și tratament într-un spital din orașul Gwangju. Virusul Zika transmis de o anumită specie de țânțari a provocat o urgență medicală globală declarată de Organizația Mondială a Sănătății, după ce s-a extins cu rapiditate în Brazilia și Americi. Medicii susțin că acest virus provoacă nașterea bebelușilor cu malformații. Cazuri izolate de persoane infectate cu Zika au mai fost raportate și în alte state din Asia.
8. Fostul vice-președinte al Republicii Africane Centrale, Jean-Pierre Bemba a fost găsit vinovat pentru comiterea de crime de război și crime împotriva umanității, conform deciziei Curții Penale Internaționale, informează Al Jazeera. Acesta a fost liderul unei milițiii care s-a făcut responsabilă de comitrea mai multor crime, abuzuri sexuale și viol asupra proprietății. Acuzațiile au constat în 2 inculpări pentru crime împotriva umanității și 3 acuzații pentru crime de război, Bemba fiind responsabil pentru aceastea în calitatea de lider al unei armate private formată din 1500 de persoane care în urma ordinului dat acesta au comis crime, violuri și confiscare a proprietății prin violență. Acesta este primul caz în care Curtea Penală Internațională analizează și producerea de abuzuri sexuale sistematice comise de un grup al armatei într-un conflict.
9. Consiliul ONU a retras sancținile impuse Coreei de Nord, asupra a patru vase pe care americanii le suspectau de trafic de arme în folosul Phenianului, decizia fiind luată ca urmare a intervenției și cererilor Republicii Populare Chineze, informează Reuters. Reprezentanții Consiliului au decis retragerea sancțiunilor după ce China a asigurat că acele vase nu vor avea la bord echipaj nord-coreean. China a cerut SUA să retragă cele patru ambarcațiuni de pe lista neagră prin o cerere diplomatică trimisă misiunii permanente a Statelor Unite din cadrul ONU dar și unei serii de ambasade ale SUA din alte state. Ambarcațiunile erau printre cele 31 de vase sancționate de cei 15 membri ai CS, pe data de 2 martie, din cauza acuzațiilor de trafic ilegal de arme și alte bunuri ilicite pentru folosul regimului nord-coreean.
10. Barack Obama a vorbit despre viitorul plin de speranță al Cubei în cadrul discursului oficial susținut la Marele Teatru din Havana și transmis în direct în toată țara, informează BBC. Președintele a declarat că a venit în Cuba pentru a îngropa și ultimele rămășițe ale Războiului Rece, după zeci de ani de conflicte. Acesta i-a mai transmis președintelui Raul Castro că nu trebuie să se teamă de o amenințare din partea SUA și nici de vocea cetățenilor cubanezi. Barack Obama este primul președinte american care vizitează Cuba după 88 de ani. a luat măsuri pentru a preveni o astfel de tragedie. ”Când încă lucram pentru companie, unul dintre ultimele lucruri pe care le-am transmis managerilor a fost că va avea loc un accident din cauza epuizării piloților”, susține sursa RT. Potrivit acestuia, sursa epuizării este simplă – piloții sunt forțați să lucreze deseori ore suplimentare și nu li se acordă suficient timp pentru a se odihni între zboruri. Informatorul în cauză a prezentat totodată și documente în care arată cum piloții, în special cei începători, sunt însărcinați cu mai multe ture de zbor consecutive, subliniind că echipajele de zbor nu au suficiente ore de somn pentru a se recupera după oboseala acumulată.