Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 23 martie
Frații Brahim și Khalid el-Barkaoui (stânga și centru) au fost identificați drept autorii atacurilor sinucigașe de la metroul din Bruxelles și din aeroport. Un alt terorist, Najim Laachraoui (dreapta), se află în viață și este căutat de autorități.

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 23 martie

Astăzi, pe fondul doliului instaurat după atacurile de la Bruxelles, un calm apăsător pare că a luat locul disperării zilei anterioare, în timp ce autoritățile belgiene anunță identificarea a doi dintre atacatori, iar Turcia precizează că unul dintre teroriști fusese arestat pe teritoriul său, însă a fost eliberat în Belgia ulterior. În Siria, armata președintelui Bashar al-Assad avansează spre orașul Palmyra pe care este probabil să-l recaptureze în cursul săptămânii, iar în Grecia tot mai multe organizații umanitare se retrag din taberele de refugiați, refuzând să participe la complicitatea pactului UE-Turcia despre care susțin că încalcă drepturile omului. De asemenea, un studiu anunță că femeile sunt mai religioase decât bărbații, iar ”sub radar” descoperim câteva analize despre dificultățile de înțelegere a realității din Orientul Mijlociu de către țările occidentale, precum și o anticipare privind confruntarea orașelor europene cu amenințarea teroristă în viitor. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.

TITLURILE ZILEI

1. Autoritățile belgiene i-au identificat pe autorii atentatelor din Bruxelles, aceștia fiind frații Khalid și Brahim el-Bakraoui, cetățeni belgieni, informează BBC. Potrivit procurorului federal, Brahim a luat parte la atacul de la aeroportul Zaventem, în urma căruia 11 oameni și-au pierdut viața, iar Khalid a fost cel care s-a detonat la stația de metrou Maalbeek, unde 20 de persoane au decedat. În total, 260 de persoane au fost rănite în urma atacurilor. Poliția se află pe urmele altor suspecți, cel puțin unul dintre aceștia fiind în viață, după ce a fost văzut în imaginile surprinse de camerele de supraveghere din aeroport. Un alt atacator a decedat, fiind probabil purtătorul celei de-a doua genți cu explozibili, pe lângă Brahim el-Bakraoui. Totodată, liderul de la Ankara, președintele Recep Tayyip Erdogan, a declarat că unul dintre participanții la atentate a fost arestat în Turcia anul trecut, fiind deportat în Belgia, însă autoritățile de la Bruxelles l-au eliberat din lipsă de probe.

2. Mai multe agenții umanitare care depun eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor refugiaților și migranților care sosesc în Grecia au anunțat că se alătură unui boicot asupra centrelor de detenție, înfuriate din cauza înțelegerii dintre UE și Turcia privind gestionarea imigranților, pe care o descriu că ar călca în picioare drepturile omului, informează Reuters. Departamentul pentru Refugiați al ONU, UNHCS și organizația Medici Fără Frontiere au anunțat că își sistează asistența în cursul zilei de marți, fiind urmate miercuri de Comitetul Internațional de Salvare (IRC) și de Consiliul Norvegian pentru Refugiați. Organizațiile în cauză afirmă că nu vor să fie complice la procedura de înregistrare și returnare a refugiaților care ajung pe teritoriul Greciei pe căi ilegale.

palmyra siria armata guvern3. Forțele guvernamentale siriene se află la periferia orașului Palmyra, după ce au reușit să înlăture rezistența Statului Islamic din oraș, relatează BBC. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a comunicat că trupele se află la numai 2 kilometri sud de ruinele orașului antic, aflate pe lista patrimoniului UNESCO. Militanții SI au ocupat ruinele și împrejurimile acestora în mai 2015, iar de atunci au distrus mai multe temple vechi de peste 2000 de ani, o arcadă și mai multe turnuri funerare, atrăgând revolta la nivel global, în timp ce UNESCO a catalogat distrugerea ruinelor drept o crimă de război.

4. Emisarul special al ONU pentru Siria anticipează elaborarea unui document cu ”o potențială viziune comună” privind concluziile negocierilor de pace, a anunțat liderul grupului de activiști sirieni de la Cairo, potrivit Reuters. ”Am înțeles că domnul Staffan de Mistura va elabora un document privind o potențială viziune comună. Nu este încă pregătit dar credem că mergem în direcția bună, acoprind multe puncte importante ale platofrmei Riad, a platformei Cairo și ale platformelor Moscovei”, a declarat Jihad Makdissi pentru jurnaliștii aflați la Geneva, după întâlnirea cu emisarul ONU.

5. Femeile sunt mai devotate în convingerile religioase decât bărbații, chiar dacă acestea sunt excluse din poziții de conducere în majoritatea religiilor și confesiunilor, se arată într-un studiu recent realizat de Pew Research Center, citat de The Guardian. Potrivit studiului, 83,4% dintre femeile din întreaga lume se identifică în cadrul unui grup religios, în comparație cu doar 79,9% dintre bărbați – diferența la nivel global fiind de circa 97 de milioane de oameni. Raportul ”Decalajul global de gen în religie” evidențiază că majoritatea figurilor religioase din istorie au fost bărbați și că multe religii permit doar bărbaților să oficieze, sau și-au redus restricțiile în acest sens abia recent. Datele au vizat informații acumulate despre cele mai numeroase grupuri religioase – creștini, musulmani, evrei, hinduși, budiști – precum și despre neafiliații religios. Paritatea femei-bărbați este în favoarea femeilor în cadrul creștinilor (53%), evreilor (52%) și budiștilor (54%), în timp ce din grupul hindușilor acestea reprezintă doar 49%. Paritatea este egală (50-50) în cazul musulmanilor, în timp ce bărbații reprezintă 55% din totalul grupului de persoane neafiliate religios.

6. Președintele american Barack Obama a sosit în Argentina pentru a reseta relațiile diplomatice și pentru a întări relațiile comerciale cu o țară care a făcut parte până recent din blocul de stânga din America Latină, până la învestirea președintelui pro-capitalist Mauricio Macri, în decembrie, scrie Reuters. Vizita de 2 zile a președintelui SUA marchază o reapropiere dintre cele două state după mai mulți ani de relații reci și reprezintă un sprijin pentru reformele de încurajare a investițiilor ale președintelui argentinian, menite să realizeze o deschidere pentru afaceri a celei de-a 3-a economii din America Latină. Vizita liderului de la Casa Albă survine într-un moment în care majoritatea guvernelor de orientare socialistă din regiune se confruntă cu scandaluri de corupție și dificultăți economice și urmează uneia istorice efectuate în Cuba pentru a marca normalizarea relațiilor dintre cele două state după decenii de relații reci.

7. Președintele Abdel Fattah al-Sisi a numit 10 noi miniștri, într-o remaniere a guvernului din Egipt, printre portofolii numărându-se cel de finanțe și cel de investiții, pe fondul eforturilor de relansare economică ale țării, anunță Reuters. Amr el-Garhy, unul dintre cei mai experimentați bancheri a fost numit la conducerea finanțelr, în timp ce Dalia Khorshid, care a condus Industriile Constructoare Orascom, a preluat portofoliul investițiilor, a anunțat administrația prezidențială de la Cairo. Schimbările în cadrul guvernului survin la o săptămână după ce banca centrală a denominat moneda națională după ce Egiptul dependent de importuri se confruntă cu o criză în valută americană. De asemenea, președintele egiptean a numit și 4 noi miniștri adjuncți – unul pentru ministerul planificărilor, iar ceilalți vor activa ca adjuncți în cadrul finanțelor, câte unul pentru trezorerie, politici ale taxării și politici fiscale. Un al ministru, cel al justiției, a fost numit în persoana lui Mohamed Hossam Abdelrehim, la 10 zile de la demiterea predecesorului său ca urmare a unor afirmații considerate blasfemiatoare.

8. Un cunoscut blogger politic din Vietnam, împreună cu asistentul său, au fost încarcerați pentru ”abuz de libertate democratică”, potrivit avocatului acestora, după un verdict la capătul unui proces care a fost urmărit cu interes de public și care a generat îngrijorare și critici din partea grupărilor pentru drepturile omului și din partea guvernului SUA, relatează Reuters. Nguyen Huu Vinh și Nguyen Thi Minh Thuy au fost condamnați la 5 ani, respectiv 3 ani pentru postări pe care curtea din Hanoi le-a caracterizat drept abuzuri ale libertăților și violare a intereselor statului. Ambii inculpați au negat orice legătură cu blogurile invocate de autorități.

9. Partidul Național-Democrat din Germania, o formațiune de extremă dreapta, s-a văzut pus în situația de a adopta o atitudine neobișnuită, lăudând umanitatea refugiaților, după ce doi azilanți sirieni au acordat primul ajutor unuia dintre liderii săi, după ce a fost implicat într-un accident de mașină, scrie The Guardian. Stefan Jagsch, liderul NPD de la alegerile locale recente din regiunea Hesse, a pierdut controlul autoturismului pe drumul dintre Altenstadt și Budingen, lovindu-se de un copac, în 16 martie. Potrivit brigăzii de pompieri locale, doi sirieni l-au scos dintre fiarele mașinii pe Jagsch, care a fost grav rănit, și i-au acordat acestuia primul ajutor înainte de sosirea ambulanței la locul accidentului. Liderul NPD din regiunea Hesse, Jean Christoph Fiedler, a afirmat pentru Fraknfurter Rundschau că cei doi sirieni ”au manifestat o atitudine umană și lăudabilă”.

banglasia malaiezia interzis lgbt10. Un film de comedie realizat de regizorul și starul YouTube malaiezian Namewee a fost interzisă de autorități din cauza promovării stilului de viață homosexual, a ironiilor adresate armatei și ridiculizării aspectelor de securitate, a anunțat un membru al cabinetului de miniștri, potrivit The Guardian. Producția ”Banglasia”, care urmărește povestea unor personaje cu diverse fundamente culturale forțate să își accepte unele altora diferențele, a fost interzis de la distribuția în cinematografe după ce 31 de scene au fost declarate drept nepotrivite de către cenzorii guvernului. Toate eforturile de a rezolva disputa dintre realizatorul filmului și autorități au devenit inutile în momentul în care acestea au condiționat că pentru ca filmul să fie distribuit, acesta trebuie refăcut în totalitate pentru a satisface cerințele audiovizuale.

”SUB RADAR”

  • Criza refugiaților a copleșit Europa și sistemul social al multor state membre, dar a provocat și un test de solidaritate și verificare a ignoranței occidentale față de țările din Orientul Mijlociu. O astfel de situație este ilustrată de situația minorității palestiniene din Siria, ai cărei membri se confruntă cu condiția de ”dublu-refugiați”, se arată într-un material Al Jazeera. Astfel, autoritățile germane se confruntă cu situația solicitanților de azil palestinieni, dar care sunt născuți și trăiesc în Siria. Aceștia nu dețin însă pașaport sirian, astfel că cererile lor nu sunt considerate la fel de întemeiate ca ale deținătorilor de documente siriene, generând încă o situație care reflectă dificultatea unor sisteme europene de a înțelege realitățile unor societăți diferite.
  • Reacția europenilor după atacurile teroriste de la Bruxelles a fost încă o dată promptă, emoționantă și puternic reprezentată, mai ales în spațiul online prin postările de Facebook, hashtagurile Twitter și caricaturile distribuite, descrie The Independent. Dar dincolo de proiectarea drapelului belgian pe cele mai importante obiective turistice din Europa sau arborarea drapelului belgian alături de cel britanic la sediul guvernului din Londra, autorii materialului se întreabă de ce același lucru nu s-a întâmplat și în cazul Turciei. Capitala Ankara a fost lovită de 3 atentate sângeroase doar în acest an, iar anul trecut 141 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 910 au fost rănite în urma atentatelor din Turcia. Astfel că se pune întrebarea dacă nu cumva există limite ale solidarității și dacă cumva aceste granițe se confundă cu granițele Europei de Vest, în condițiile în care Turcia rămâne un aliat de încredere al Europei, un veșnic candidat pentru aderarea la UE și prietenul pe care europenii se bazează să preia povara valului de refugiați, rămânând totodată o destinație exotică pentru vacanțele occidentalilor.
  • europa amenintare teroristaÎn următoarele zile Europa va trece din nou prin etapele unei crize provocate de un atac terorist: de la disperarea provocată de pierderea unor vieți nevinovate, furia împotriva celor care (unii cetățeni europeni chiar) au ucis în numele jihadului, la întrebări despre eficiența forțelor de ordine și a serviciilor de inteligență și, eventual, pe fondul diminuării frecvenței materialelor de știri, o demisie ”plictisită”, scrie The Economist. Însă acum, imediat după atac, două lecții sunt clare, menționează sursa citată: prima este aceea că, în ciuda faptului că se află în topul listei amenințărilor teroriste, Statul Islamic păstrează resurse suficiente pentru a organiza atacuri sincronizate cu bombă în inima Europei. Cealaltă, care reprezintă o consecința a primeia, este că marile orașe din Europa și America vor trebui să se obișnuiască cu o lungă campanie în care acestea reprezintă ținte ale amenințărilor teroriste.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

Au fost 7 și 8 septembrie în lume – SUA cer Myanmarului să permită accesul umanitar în zonele populate de minoritatea rohingya, Rusia își intensifică prezența militară în Arctica, în timp ce Curtea Constituțională din Spania suspendă referendumul de independență a Cataluniei

Autoritățile din Myanmar au fost somate să permită accesul umanitar în statul Rakhine, pe fondul …