Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 18 martie

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 18 martie

Material realizat de Marilena Veronica Ene și Adrian Călugăru

Prinderea lui Salah Abdeslam, principalul suspect al atentatelor de la paris din noiembrie 2015, reprezintă cu siguranță un succes al operațiunilor anti-teroriste din Europa și mediatizarea subiectului acoperă mare parte din titlurile media ale zilei. Cu toate acestea, acordul dintre UE și Turcia, dar și două materiale despre gestionarea dezastruoasă de către UE a proiectelor pe care le-a finanțat pentru stoparea crizei migranților, precum și eventuala imixtiune a SUA în adoptarea legislației europene prevăzută în cadrul negocierilor Tratatului de Parteneriat Transatlantic (TTIP) reprezintă câteva aspecte deosebit de importante ale zilei asupra cărora este necesară o mai atentă observație. Totodată, armata americană anunță învestirea primei femei într-o funcție de comandă a operațiunilor combatante, iar o firmă de tehnologie finlandeză pare că a rezolvat problema celor care caută informații despre filme, dar nu își mai aduc aminte titlurile acestora, prin crearea unui motor de căutare descriptiv asemănător aplicației Shazam folosită pentru recunoașterea melodiilor. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.

TITLURILE ZILEI

1. Programul Uniunii Europene de oprire a valului de migranți este atât de prost gestionat încât oficialii din echipa președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker sunt incapabili de a estima câte fonduri sunt cheltuite, se arată într-un raport dezastruos pentru oficialii de la Bruxelles al Curții Europene de Audit, scrie The Telegraph. Concluziile raportului de audit survin într-un moment în care liderii europeni s-au adunat la Bruxelles pentru a conveni asupra acordării unui ajutor de 6 miliarde de euro pentru Turcia. Marea Britanie este dispusă să ofere cota sa de 500 de milioane de lire sterline, în schimbul acceptării Turciei a zeci de mii de solicitanți de azil și de emigranți economici. Circa 1,4 miliarde de euro de ajutor din partea UE acordat țărilor din afara spațiului comunitar au fost cheltuiți în țări precum Algeria, Georgia, Moldova, Maroc și Ucraina, pentru a stopa fenomenul de migrație la periferia granițelor, între 2007 și 2013. Însă același raport susține că proiectele finanțate cu aceste fonduri sunt slab proiectate, prost administrate, haotic supervizate și, ca rezultat, sunt deseori ineficiente.

2. Un document obținut printr-o scurgere de informații de către grupul de acțiune Observatorul Independent și Corporatist European (CEO) din cadrul negocierilor în derulare dintre SUA și Uniunea Europeană privind Parteneriatul Transatlantic de Afaceri și Investiții (TTIP), care se desfășoară în mare parte în secret, relevă posibilitatea Statelor Unite ale Americii de a interfera în adoptarea legislației europene, informează The Independent. Potrivit unor paragrafe din cadrul controversatelor negocieri, Comisia Europeană, o instituție constituită din politicieni și specialiști numiți în funcție fără a fi aleși direct, va fi obligată să consulte autoritățile americane înaintea adoptării propunerilor legislative, lăsând deoparte deciziile statelor europene la nivel individual sau cele ale Parlamentului European. Principalul obiectiv al TTIP îl reprezintă armonizarea regulilor într-o serie de domenii la nivel transatlantic – de la siguranța producției și consumului în industria alimentară, până la protecția mediului, servicii financiare și bancare.

3. Turcia și Uniunea Europeană au încheiat un acord în urma discuțiilor purtate la Bruxelles cu privire la criza refugiaților, stabilind că orice refugiat ce va ajunge începând de duminică pe țărmurile Greciei va fi trimis înapoi în Turcia, informează Al Jazeera. Această înțelegere va fi implementată în ideea stabilizării și stopării valului de refugiați ce călătoresc din Turcia spre sudul Europei. Conform surselor UE, înțelegerea mai trebuie doar să fie validată de prim-ministrul de la Ankara, Ahmet Davutoglu. Anunțul a fost făcut pe Twitter de premierul ceh, Bohuslav Sobotka.

4. Coreea de Nord a continuat seria de exerciții militare prin lansarea altor două rachete balistice, în cel mai recent test al echipamentelor militare din ultimele săptămâni, informează BBC. Oficialii americani care au urmărit evenimentul au susținut că rachetele de rază medie, lansate de pe coasta de est a teritoriului, au aterizat în mare, la 800 de kilometri distanță depărtare. Lansarea rachetelor a avut loc la o zi după ce președintele american Barack Obama a introdus un nou set de sancțiuni împotriva Phenianului, în timp ce China a reacționat declarând că acest tip de sancțiuni nu sunt binevenite și nu produc alt efect decât escaladarea tensiunilor.

salah abdeslam belgia atentate franta bruxelles5. Principalul suspect al atentatelor terorist din Paris, din noiembrie 2015, Salah Abdeslam, a fost reținut după ce a fost rănit într-un schimb de focuri după un raid al poliției belgiene în regiunea Molenbeek, din împrejurimile Bruxelles-ului, au anuțat surse ale presei belgiene, potrivit The Guardian. Președintele francez Francois Hollande a afirmat că o operațiune este în desfășurare în Bruxelles, în legătură cu atentatele teroriste de la Paris, însă nu a putut confirma anterior dacă Abdeslam a fost rănit sau reținut. Mai multe focuri de armă și explozii au fost auzite în zona Molenbeek. Anterior, procurorul federal belgian Eric Van der Sypt a confirmat că amprentele lui Abdeslam au fost găsite într-un apartament care a fost percheziționat în zona Forest din Bruxelles, marți.

6. Iranul va fi cel mai probabil scutit de noile sancțiuni ale Națiunilor Unite, deși Consiliul de Securitate al ONU ar putea cere explicații oficiale pentru testele recente pe care oficialii occidentali le-au descris ca fiind posibile lansări ale unor rachete balistice capabile să producă un atac nuclear, informează Reuters. O rachetă balistică a fost lansată și testată într-o locație secretă din Iran pe data de 9 martie. Diplomații Consiliului de Securitate (CS) susțin însă că nu este un caz ce necesită sancțiuni, dovezile unor teste nucleare fiind slabe, depinzând de interpretarea limbajului ambiguu utilizat în rezoluția adoptată de 15 membri ai CS, în iulie anul trecut, ca parte a unei înțelegeri istorice ce avea să oprească înarmarea nucleară a Iranului.

kon tiki chile expeditie clima7. Marina din Chile salvează cei 14 membri ai echipajului Kon-Tiki, îmbarcați pe două plute de lemn în încercarea de a cerceta schimbările climatice din Pacific, aceștia au fost luat de curenții puternici fiind purtați la sute de kilometri de coastă, conform The Guardian. Echipajele Kon-Tiki 1 și 2 au plecat la începutul lunii ianuarie din Insula Paștelui către portul Valparaiso din Chile, cu scopul de a documenta schimbările climatice, poluarea și viața marină. Aceștia au fost depărtați de rută miercuri și au trimis imediat semnal de urgență. Marina chileană a declarat că plutele se aflau la aproximativ 1 600 km la vest de Puerto Montt, în sudul Chile.

8. Senatorii republicani susțin că ar putea confirma persoana aleasă de Obama pentru Înalta Curte dacă democrații vor câștiga Casa Albă în urma alegerilor din noiembrie, informează Reuters. Nominalizarea lui Barack Obama pentru Înalta Curte este Merrick Garland, care a început deja tradiționalele întâlnirii cu senatorii ce contribuie la validarea nominalizării. Acesta s-a întâlnit deja cu democrații Harry Reid și Patrick Leahy dar republicanii sunt îngrijorați de eventulitatea în care Hillary Clinton câștigă alegerile prezidențiale aceasta ar putea trimite Senatului un nominalizat mult mai liberal odată cu preluarea președenției.

9. Noile reguli din Rusia cu privire la acordarea suportului financiar de stat pentru persoanele cu dizabilități afectează peste 500 000 de persoane care vor pierde beneficiile, sistemul permițând acordarea beneficiilor doar pentru cazurile persoanelor ce au pierdut 40% din abilitățile corporale, conform The Guardian. Aceste noi criterii au stârnit indignare în rândul medicilor și pacienților care susțin că aceste măsuri au fost adoptate pentru a putea reduce bugetul sistemului sanitar, din cauza dificultăților financiare pe care Rusia le confruntă în prezent.

sua lori robinson comandant combatant10. Generalul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, Lori Robinson va deveni prima femeie comandant de operațiuni combatante, acesta fiind unul dintre cele mai înalte ranguri din armata americană, informează Reuters. Președintele Obama a selectat-o pe Lori Robinson pentru această poziție, ea fiind confirmată și de membrii Senatului și urmând să coordoneze toate activitățile militare din America de Nord.

”SUB RADAR”

  • ”Ce îi spun fetiței mele atundi când va fi violată?” este întrebarea pe care o femeie din rezervația Yankton Sioux, din statul american South Dakota, a adresat-o lui Charon Asetoyer, CEO al Centrului de Resurse în Educația Sanitară a Femeilor Nativ Americane, descrie îThe Guardian, într-un reportaj despre abuzurile la care sunt supuse aceste femei. ”Acest sentiment…nici nu știu măcar cum să vă explic că mă face să mă simt. Nu DACĂ va fi răpită, ci CÂND va fi răpită”, și-a explicat întrebarea Asetoyer, o femeie din tribul comanș. ”Suntem conștienți cât de gravă este problema în comunitatea rezervației noastre, dar când cineva pune problema astfel, realizezi că lucrurile sunt mai grave decât te gândești că ar putea să fie”.
  • Un site web dezvoltat de o firmă finlandeză de tehnologie susține că a realizat ”primul motor de căutare descriptiv pentru filme din lume”, promițând că acesta ar putea rezolva problema multor persoane cu care se confruntă atunci când nu își aduce aminte numele unui film, scrie The Independent. Compania Valossa, deținută de Universitatea Oulu din Finlanda, a primit 650.000 $ pentru crearea site-ului whatismymovie.com, un motor de căutare descriptiv pentru filme care permite ”interogarea naturală, diversificată și flexibilă” pentru servicii controlate de voce și platforme de divertisment, printr-o modalitate similară cu felul în care aplicația Shazam operează în cazul recunoașterii audio.
  • Controversata moștenire a fostului președinte bosniac Radovan Karadzic provoacă în continuare ecouri adânci și provoacă redeschiderea unor răni adânci, cu câteva zile înainte de pronunțarea verdictului din procesul în care este acuzat de genocid, desfășurat la Haga în ultimii 5 ani, relatează Reuters. Anunțarea verdictului, prevăzută pentru 24 martie, ar putea să devină cea mai importantă figură politică ce ar putea fi condamnată după cel de-al Doilea Război Mondial. Karadzic, de profesie psihiatru, a fost primul președinte al Republicii Srpska, parte autonomă din actualul stat Bosnia-Herzegovina, creat în urma fragilului acord de pace de la Dayton, pe care fostul lider a dorit s-o alipească la Serbia în timpul războiului de independență după destrămarea Iugoslaviei. Fostul lider de la Sarajevo rămâne una dintre cele mai antipatizate figuri în rândul musulmanilor și croaților care trăiesc în Bosnia, însă în același timp este considerat drept un adevărat erou de către sârbii bosniaci, în urma războiului care a provocat peste 100.000 de oameni, între 1992 și 1995.

 

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

Au fost 7 și 8 septembrie în lume – SUA cer Myanmarului să permită accesul umanitar în zonele populate de minoritatea rohingya, Rusia își intensifică prezența militară în Arctica, în timp ce Curtea Constituțională din Spania suspendă referendumul de independență a Cataluniei

Autoritățile din Myanmar au fost somate să permită accesul umanitar în statul Rakhine, pe fondul …