Material realizat de Adrian Călugăru și Marilena Veronica Ene
Apele din zona peninsulei Coreea sunt puternic agitate, atât ca urmare a exercițiilor militare comune dintre SUA și Coreea de Sud, cât și de operațiunile de căutare ale Coreei de Nord, care aparent a pierdut contactul cu unul dintre submarinele sale. După 37 de ani de când se află la putere, președintele Angolei anunță că mai rămâne 2 ani în funcție, apoi dorește să se retragă, în timp ce zeci de mii de polonezi ies încă o dată pe străzi pentru a protesta împotriva guvernului conservator și a politicilor controversate pe care le promovează. Între timp, competiția dintre un om și un computer la jocul Go a fost tranșată categoric de mașinăria concepută de Google, certificând progresul substanțial al inteligenței artificiale din ultimii ani. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.
TITLURILE ZILEI
1. Trupele SUA și Coreei de Sud au simulat o invazie terestră de pe mare în cadrul unui exercițiu militar de amploare care are loc în regiune în această săptămână, relatează Reuters. Cei doi aliați au pus în scenă un asalt asupra sistemului de apărare al Coreei de Nord aflat pe plajele sale, acesta având loc pe fondul unor tensiuni tot mai mari provocate de impunerea unor sancțiuni mai dure împotriva Phenianului după ce regimul lui Kim Jong-il a efectuat recent un nou test nuclear. Circa 55 de avioane ale marinei SUA și 30 de nave americane și sud-coreene, dintre care și 2 portavioane, au luat parte la asaltul asupra plajelor din apropierea orașului Pohang. Între timp, Phenianul pare că a pierdut unul dintre submarinele sale, potrivit unor surse ale serviciilor de spionaj, citate de Russia Today. Pentagonul susține că a observat cum Coreea de Nord caută submarinul de când acesta a dispărut, cu ajutorul sateliților, a avioanelor și navelor desfășurate în larg. Sursele citate susțin că nu pot confirma dacă submarinul s-a scufundat sau se află în derivă, însă se crede că acesta ”a suferit un tip de avarie în timpul unui exercițiu”, în urmă cu circa o săptămână.
2. Guvernul de la Damasc a declarat că nu va discuta cu niciuna dintre părțile prezente la negocierile de pace ale războiului civil din Siria despre funcția de președinte, afirmând că Bashar al-Assad reprezintă ”o linie roșie”, relatează Reuters. ”Nu vom discuta cu nimeni care dorește să pună problema președinției. Bashar este o linie roșie, aparține poporului sirian”, a declarat ministrul de Externe Walid al-Moualem, într-o conferință de presă televizată, la Damasc. ”Îi sfătuiesc (pe reprezentanții opoziției – n.r.) că dacă acesta este planul lor, mai bine să nu mai participe la discuții”, a mai adăugat acesta. Reluarea discuțiilor privind negocierile de pace din Siria va avea loc săptămâna viitoare, la Geneva.
3. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție care prevede repatrierea soldaților din forțele de menținere a păcii acuzați de abuzuri sexuale, precizează The Guardian. Rezoluția, care a fost înaintată de SUA, este prima prin care consiliul de securitate ia atitudine față de creșterea cazurilor de abuzuri sexuale comise de forțele sale de menținere a păcii. Aceasta a fost adoptată cu 14 voturi ”pentru” și o abținere, care a aparținut Egiptului. Hotărârea luată de ONU survine după amplificarea unui scandal privind abuzurile sexuale comise de soldații săi în zonele de menținere a păcii, în special în Republica Central Africană, iar un raport întocmit chiar de ONU atestă existența unui număr de 52 de astfel de cazuri, în 2014, precum și a altor 69, anul trecut – cifre despre care organizații pentru drepturile omului susțin că sunt mult mai mari.
4. Președintele Angolei, Jose Eduardo dos Santos, aflat în funcție din 1979, a declarat că se va retrage din politică după următoarea rundă de alegeri generale, din 2018, scrie BBC. ”Am luat decizia de a renunța la funcție și de a-mi încheia viața politică în 2018”, a spus dos Santos, care în 2001 a promis că nu va mai participa la alegerile pentru desemnarea șefului de stat din Angola, care au fost ulterior abolite după adoptarea unei noi constituții. Angola, o fostă colonie a Portugaliei, este unul dintre cei mai mari producători de diamante, o resursă care a alimentat un război civil de 27 de ani, încheiat în 2002. Următoarele alegeri generale din Angola sunt programate în august 2017, urmând ca Parlamentul să își înceapă mandatul anul următor.
5. Donald Trump a anulat un miting în Chicago, după ce protestele împotriva favoritului partidului republican la nominalizarea pentru președinția SUA s-au transformat în ciocniri violente, relatează BBC. Sute de protestatari s-au adunat în fața Universității din Illinois, locul de desfășurare al mitingului, intrând în conflict cu suporterii lui Trump. După o întâlnire cu reprezentanții poliției, candidatul republican a decis să anuleze evenimentul.
6. Președintele Sierra Leone, Ernest Bai Koroma, blochează din nou inițiativele legislative pentru legalizarea avortului, susținând că acestea ar trebui ratificate în urma unui referendum, informează BBC. Legea a fost votată în unanimitate în parlament în decembrie 2015, însă președintele a refuzat să o semneze ca urmare a protestelor organizate de liderii religioși. Această lege va oferi femeilor dreptul la avort sub orice circumstanțe până la 12 săptămâni de sarcină, și până la 24 săptămâni de sarcină în cazurile de incest, viol și în cazul malformațiilor genetice. În prezent avortul este interzis în orice circumstanțe în Sierra Leone, iar nivelul mortalității la naștere este cel mai ridicat din lume conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 100 000 de femei murind la naștere doar în 2015.
7. O nouă serie de proteste au izbucnit în Polonia, ca urmare a agravării crizei constituționale cauzate de guvernarea partidului eurosceptic PiS (Partidul Lege și Justiție) care nu a recunoscut o hotărâre a Curți Constituționale care invalida un set de reforme adoptate, informează Deuthsche Welle. Totodată, guvernul vrea să schimbe și structura sistemului legislativ prin măsuri despre care opozanții afirmă că sunt neconstituționale. Guvernul polonezrolat cont de PiS a declarat că va ignora decizia Curții Constituționale, care a declarat invalide reforme legale date de acest cabinet, la doar o zi după ce Consiliul Europei a avertizat că măsurile adoptate de reprezentanții polonezi constituie o amenințare la adresa democrației și a statului de drept.
8. BBC a făcut publică astăzi o înregistrare ce surprinde membrii pazei de coastă turce în timp ce lovesc migranții dintr-o barcă cu bastonele, în drumul acestora pe Marea Egee către Grecia. Incidentul s-a petrecut în apele Turciei, în timp ce migranții se îndreptau spre Insulele Lesbos. Aceștia au acuzat paza de coastă turcă, susținând că au fost atacați, dar turcii susțin că ei au încercat doar să opreasă barca fără a-i răni pe pasageri. Europa și Turcia se află în mijlocul procesului de stabilire a unei strategii comune pentru a gestiona valurile de migranți.
9. Cuba și Uniunea Europeană reiau legătura după ani de negocieri și tensiuni provocate de încălcarea drepturilor omului de către autoritățile de la Havana, conform The Guardian. Federica Mogherini, Comisarul European pentru Afaceri Externe și Bruno Rodriguez, ministrul Afacerilor Externe de la Havana, au semnat un acord prin care relațiile dintre Cuba și UE vor reveni la normal, în ciuda neînțelegerilor cu privire la situația drepturilor omului cauzată de regimul Castro.
10. Computerul Google AlphaGo l-a învins pe sud-coreeanul Lee Sedol la jocul chinezesc Go, în trei partide consecutive marcând o victorie decisivă în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței artificiale, informează The Guardian. Lee Sedol este al doilea cel mai bun jucător din lume la acest joc de strategie și deși regulile jocului sunt simple acesta implică abilități de intuiție și e foarte complex în practică. Designerii IT care au creat sistemul AlphaGo au declarat că a fost o sarcină foarte dificilă să creeze un sistem care să învingă campionii mondiali la acest joc antic de strategie, victoria lor fiind un pas înainte pentru progresul inteligenței artificiale.
”SUB RADAR”
- Astronautul NASA Scott Kelly, care a petrecut recent aproape un an în spațiu și care a transmis deseori imagini copleșitoare cu Pământul văzut de pe Stația Spațială Internațională, și-a anunțat retragerea de la Agenția Spațială americană, scrie Russia Today. ”Pe 1 aprilie, mă voi retrage de la NASA. Însă după ce voi pleca de la NASA, călătoria nu înseamnă că se termină”, a declarat astronautul de 52 de ani, care a promis că va continua să contribuie la explorarea spațiului. ”Universul nostru este un loc imens și mai avem încă multe milioane de kilometri de explorat. Plecarea mea de la NASA este doar următorul pas în această călătorie”, a mai spus Kelly.