La puțin peste un an de la izbucnirea protestelor din capitala Ucrainei, după refuzul Kievului de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană, în fața publicului bucureștean a fost prezentat filmul ”Euromaidan. Montaj brut” („Euromaidan. Rough cut”), un documentar despre pricipalele momente ale manifestațiilor care au dus la înlăturarea de la putere a președintelui Viktor Yanukovici.
Proiectat în cadrul celei de-a opta ediții a festivalui de film documentar One World România, ”Euromaidan. Montaj brut„ a fost filmat de o echipă de tineri regizori ucraineni chiar în mijlocul protestatarilor din Piața Independenței din Kiev. Filmul este de fapt o succesiune a mai multor episoade scurte, organizate în ordine cronologică și care prezintă atât momente-cheie ale revoltei, cât și aspecte din viața de zi cu zi a celor care, timp de câteva luni, au populat Maidanul.
Confruntările violente dintre protestatari și forțele de ordine, euforia provocată de sentimentul victoriei sau al libertății ori durerea care vine odată cu conștientizarea costurilor acestei acțiuni, toate sunt piese ale unui puzzle care, așezate împreună, alcătuiesc ”Euromaidan. Montaj brut”. Un film al căruit titlu nu sugerează „un soi de incompletitudine a proiectului”, ci „se referă la starea Ucrainei”, după cum explică regizorul Roman Bondarciuk.
Observând evenimentele din Kiev fără a emite judecăți de valoare, regizorii, care de multe ori și-au riscat viața lucrând la acest film, aduc în fața publicului o cronică interesantă și unică a protestelor care au devenit un moment de cotitură în istoria recentă a Ucrainei.
Regizat de Roman Bondarchuk, Volodymyr Tykhy, Kateryna Hornostay, Andriy Lytvynenko, Yulia Gontaruk, Roman Liubyi, Andrey Kiselyov, Aleksey Solodunov, Dmitry Stoykov și Oleksandr Techynskyi, documentarul se concentează deseori asupra dramelor și trăirilor unora dintre oamenii prezenți pe Euromaidan, oferind astfel o perspectivă diferită de cea prezentată de presa internațională asupra protestelor din Kiev.
Fiind rezultatul muncii mai multor regizori, filmul este ”consonant cu revoluția”, unde ”energiile mai multor persoane, puse în comun, au dus la obținerea victoriei”, a explicat Roman Bondarchuk, potrivit euromaidanpress.com.
„Euromaidan. Rough cut” a fost proiectat la numeroase festivaluri internaționale, fiind recompensat până acum cu premiul special Silver Eye la Jihlava International Documentary Film Festival 2014 din Cehia.