Home / GeopoliticALL / Africa / Fostul președinte al Egiptului, Hosni Mubarak, condamnat la trei ani de închisoare

Fostul președinte al Egiptului, Hosni Mubarak, condamnat la trei ani de închisoare

mubarakUn tribunal din Cairo l-a condamnat miercuri pe fostul președinte al Egiptului, Hosni Mubarak, la trei ani de închisoare cu executare pentru deturnarea fondurilor publice. Acesta se afla în boxa acuzaților când a primit sentința, flancat de cei doi fii ai săi, condamnați și ei la câte patru ani de închisoare în baza acelorași acuzații, informează BBC.

Mubarak, în vârstă de 85 de ani, a fost judecat în primă instanță de un tribunal din Cairo pentru corupție, acuzat că împreună cu fiii săi, Gamal și Alaa, au deturnat 125 de milioane de lire egiptene (13,5 milioane de euro) din bugetul palatului prezidențial.

Fostul președinte mai este judecat și într-un alt proces privind manifestațiile din 2011, în care este învinuit de moartea protestatarilor. În acest dosar a fost găsit vinovat într-o primă instanță în anul 2012 și condamnat la închisoare pe viață, dar Înalta Curtea de Casație și Justiție a decis rejudecarea cazului. Mubarak a fost mutat de la închisoarea unde își ispășea pedeapsa și transferat la un spital militar din capitală, unde este ținut în arest la domiciliu.

„Ar fi trebuit să-i trateze pe oamenii străini la fel ca pe cei apropiați lui”, a spus unul dintre judecătorii care s-a ocupat de cazul deturnării banilor. „În loc să respecte Constituția și legile țării, el și fiii lui și-au luat libertatea de a fura din fonduri publice tot ce au vrut, fără control și fără sens.”Avocații lui Mubarak au negat acuzația, spunând că urmărirea penală a fost „complet nefondată, deoarece nimic nu s- a întâmplat.”

Din 2011, imediat după revolte, când a fost încarcerat, și până când a fost transferat în spitalul militar, au trecut 23 de luni, perioadă care va fi scăzută din cei trei ani primiți pedeapsă, ceea ce însemnă că fostul lider nu va sta mai mult de un an în închisoare. Fiii lui, care de asemenea au petrecut trei ani în închisoare, vor mai rămâne încă un an în detenţie.

Fotul conducător al armatei, Abdel Fattah al-Sisi, loial lui Mubarak, a răsturnat în 2012 pe președintele islamist Mohamed Mursi și de atunci instanțele de judecată au pedepsit membrii ai Frăției Musulmane care îl sprijinea. Sistemul judiciar este considerat de critici un instrument de represiune al statului împotriva tuturor celor care contestă guvernul. Sisi se pregătește pentru a fi ales președinte în alegerile ce vor avea loc săptămâna viitoare, ceea ce ar oferi și legitimitate unui executiv sprijinit militar.

Hotărârea judecătorească de miercuri a fost pentru o infracțiune financiară, nu pentru o crimă. Cu toate acestea, mulți dintre adversarii săi au primit pedepse mai dure pentru simplul fapt că au protestat, decât Mubarak a primit pentru deturnarea a milioane de euro când servea ca președinte. De exemplu, membrii de rang înalt ai Frăției Musulmane, inclusiv ghidul spiritual al mișcării islamiste, au fost condamnați la moarte într-un proces recent intentat ca urmare a protestelor care au izbucnit după ce armata l-a înlăturat pe fostul preşedinte Mohammed Morsi, în luna iulie a anului trecut.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *