Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Material realizat de Mircea-Andrei Cuciureanu
Jocurile Olimpice de Vară se desfășoară o dată la patru ani și reprezintă competiția prin intermediul căreia atleții de top, din 33 de discipline sportive, se întrec pentru a obține medalia de aur. Evenimentul sportiv este bine cunoscut pentru grandioasele ceremonii de deschidere și încheiere a Jocurilor, dar și pentru cele de premiere a sportivilor. Cu peste 11.000 de participanți, proveniți dintr-un total de 205 state, Olimpiada de Vară a însemnat întotdeauna un moment de celebrare, atât al identității fiecărei națiuni în parte, cât și al diversității culturale. Cu toate acestea, ce se întâmplă cu sportivii care nu pot participa la Jocuri sub steagul țării din care provin? Ce se întâmplă cu atleții care au muncit din greu pentru a-și reprezenta cu mândrie patria pe cea mai strălucitoare scenă a sportului, dar sunt împiedicați de catastrofe meteorologice sau conflicte geopolitice?
Comitetul Olimpic Internațional a abordat această problemă în timpul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro, când a fost propusă crearea unei echipe speciale a refugiaților. Echipa olimpică a refugiaților a debutat în 2016, fiind compusă din 10 sportivi, iar în prezent, la Olimpiada de la Tokyo, a revenit și este reprezentată de 29 de sportivi și de o echipă paralimpică, în premieră.
În anul 2015, peste 65 de milioane de oameni au trebuit să-și abandoneze locuințele, sau chiar țările de origine, din cauze dezastrelor naturale și ale conflictelor geopolitice. Comitetul Olimpic Internațional a fost una dintre organizațiile ce au reacționat în timp util pentru a le oferi ajutor acestor persoane. Instituția a creat Fondul de Urgență pentru Refugiați, în valoare de 1.9 milioane de dolari americani, menit să ajute organizațiile regionale în integrarea refugiaților în societățile gazdă prin sport. Până în momentul de față, țările din care provin atleții ce au participat sub steagul echipei olimpice a refugiaților sunt Siria, Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud, Eritreea, Venezuela, Iran, Afganistan și Camerun. Chiar dacă echipa s-a triplat de la o ediție a Jocurilor la următoarea și pare a fi o selecție diversă, este important de menționat faptul că refugiații ce au reușit să ajungă pe teritoriul european au fost principalii beneficiari ai acestor fonduri.
Altă problemă cu care se confruntă sportivii refugiați este cea a lipsei veniturilor și a independenței. Aceștia sunt doi factori importanți care definesc atât bună starea atletului, cât și importanța acestuia în sportul modern. Un astfel de exemplu este alergătorul din Sudanul de Sud, Dominic Lokinyomo Lobalu, care a fost nevoit să găsească adăpost în Kenya. Lobalu se antrena la o renumită bază sportivă de la periferiile orașului Nairobi, aceasta fiind înființată de către legendara alergătoare și activistă pentru drepturile omului, Tegla Loroupe. Obstacolele intervin când este vorba de competiții internaționale, moment în care sportivul refugiat depinde de agenții locale, de comitetul olimpic al statului în care locuiește sau de firme de impresariat. Lobalu poveste cum a câștigat o întrecere din Geneva și cum a aflat abia după ce a primit medalia de aur că, personal, nu va primi nicio suma de bani pentru performanța sa. Acesta a fost momentul în care alergătorul a decis că nu mai vrea să participe la nicio competiție, a refuzat șansa de a participa la Jocurile Olimpice și nu s-a mai întors alături de delegație în Kenya. Din păcate, cazul lui Lobalu nu este unul restrâns și, având în vedere că pentru acești refugiați sportul înseamnă o linie de salvare, o șansă la viață, astfel de probleme pot însemna un „capăt de linie”.
Fără a ignora sau a subestima greutățile cu care se confruntă acești atleți, este important să menționăm și cazurile/poveștile de succes. Cyrille Tchatchet II este un halterofil de origine cameruneză, care a decis să rămână pe teritoriul Regatului Unit la vârsta de 19 ani, din motive de siguranță. Acesta a așteptat doi ani până să primească statutul oficial de refugiat, dar prin muncă și sacrificiu a câștigat multiple campionate naționale de haltere și acum participă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în cadrul echipei refugiaților. De asemenea, Tchatchet a lucrat ca asistent medical în cadrul Serviciul Național de Sănătate din Anglia pe durata primelor valuri ale pandemiei de COVID-19.
Yusra Mardini este o înotătoare din Siria și se află la a doua sa participare la Jocurile Olimpice, ambele apariții fiind alături de echipa refugiaților. Mardini a trebuit să înoate pentru a-și salva viața, ținându-și surioara mai mică și, cu ultimele puteri, împingând o plută pe care se aflau alți refugiați către țărmurile Greciei. După aceste sacrificii uriașe, Mardini locuiește în Germania și își folosește platforma și influența dobândite prin performanțele sale sportive pentru a ajuta alți refugiați și pentru a promova idealuri precum pacea, egalitatea și echitatea.
Kimia Alizadeh este o luptătoare de taekwondo care, la Jocurile Olimpice din 2016, a câștigat medalia de bronz reprezentând Iranul. Din cauza sistemul politic autoritar religios din ce în ce mai agresiv, Alizadeh se confrunta cu discriminări progresiv mai clare și invazive, astfel luând decizia să părăsească definitiv statul. Luptătoare este una din multiplele sportive care au luat această decizie, deoarece viețile lor personale și profesionale erau afectate major. La Jocurile Olimpice de la Tokyo, Alizadeh a reușit să se claseze pe locul patru în competiția de taekwondo feminin.
Acești trei sportivi sunt exemple de determinare, disciplină, curaj și performanță. La fel ca ei, ceilalți 26 de sportivi din echipa refugiaților au trecut prin încercări grele și au fost puși în situații de viață și de moarte, dar cu toate acestea nu au cedat niciodată. Lăsând la o parte diferențele culturale și etnice dintre ei, aceștia reprezintă un steag comun, cel al echipei olimpice a refugiaților, și luptă pentru un țel comun, rezolvarea crizei actuale a refugiaților și prevenirea unor viitoare conflicte. Această echipă frumoasă este un alt exemplu de umanitate și umanism în sport și continuă să fie un grandios exemplu al celebrării diversității și performanței.
Surse:
https://www.rescue.org/article/why-there-refugee-olympic-team
